14 ani, rană pe mână, ascunsă sub mâneca de la bluză descoperită de mama când voia să-l îmbrățișeze.
36 ani, rană pe picior cu lama.
25 ani, tăietură la gleznă prin scrijelire cu capsele de la capsator, descoperită de iubita.
17 ani, ars cu țigara pe picioare, nu poartă pantaloni scurți, se poate vedea.
Acțiunile de mai sus sunt despre autovătămare, nu sunt accidentale.
Ce este autovătămarea?
Autovătămarea este un comportament care apare atunci când persoana respectivă încearcă să facă față unor sentimente puternice, de cele mai multe ori grele, dureroase. Apare de obicei în adolescență și devine o modalitate de a duce dificultatea vieții din acel moment.
Autovătămarea poate însemna: crestarea pielii cu obiecte ascuțite, arderea pielii, lovirea corpului cu pumnii, zgârierea sau strângerea pielii, smulgerea părului.
Apar în zone expuse sau ascunse văzului celor din jur.
De ce adolescenții și tinerii fac asta?
Acest comportament are în spate emoții puternice, pe care nu știu/nu pot să le gestioneze altfel. Le e dificil să vorbească despre sentimentele lor, iar tăierea pielii este o modalitate de a-și exprima emoțiile.
Când furia, frustrarea, tristețea nu pot fi îndreptate în exterior, se duc către propria persoană. Devine astfel mai ușor de suportat durerea fizică decât durerea emoțiilor, a gândurilor.
Se simt singuri.
Se autopedepsesc pentru ceva de care se simt vinovați (fie că a fost vina lor, fie că nu).
O fac ca o formă de control asupra vieții lor.
O altă situație în care apare autovătămarea este legată de grup, de trenduri online, atunci când îi imită pe cei din jurul lor.
Prin acțiunea aceasta, e strigătul către cei din jur că au nevoie de ajutor și nu pot/nu știu cum să exprime asta prin cuvinte.
Nu e un motiv unic, nu e răutate, nu înseamnă că ”vrea atenție, e un răsfățat/ă”, ci ascunde în spate o nevoie emoțională pe care nu știe/nu poate să o exprime altfel.
Să nu ne lăsăm prinși în capcana miturilor despre adolescență, ci să acordăm atenția cuvenită.
Ce facem când observăm?
Nu judecăm, nu o luăm personal! Acesta este primul pas. E posibil să fie propriul copil, partener de viață (da, și adulții fac asta) și imediat vom gândi că am greșit undeva, că nu am făcut ceva bine. Acțiunea lui/a ei nu e o ofensă asupra celor din apropierea persoanei respective.
Sunt alături de tine! Indiferent de motivul care stă la baza acestui comportament, esențial este să îi transmitem că suntem acolo, împreună în asta și că persoana respectivă contează, e importantă.
Să fim curioși să înțelegem. Ce face? Cum procedează? Cu ce? Când face asta? Cum i-a venit ideea? Cum o/îl ajută? Toate aceste răspunsuri ne vor duce mai aproape de acel ”De ce face asta?”
Cerem ajutor de specialitate! Comportamentul de autovătămare poate apărea în urma unui eveniment specific (accident, spitalizare, pierdere, divorț, etc) sau poate fi legat de situații mai profunde și mai îndepărtate (traume din copilărie, abuz, depresie, anxietate). Pentru oricare din situațiile de mai sus, se pot găsi modalități de gestionare emoțională diferite de a-și face rău singuri.
Grija față de propria persoană. Ne suținem în timp ce susținem. Poate fi copleșitor acest rol de a avea grijă de ceilalți când trec prin aceste momente, de aceea e important să ne îngrijim de nevoile noastre fizice și emoționale.
Concluzie
Dacă ești părinte de adolescent, urmărește și vezi cum gestionează frustrările, tristețea, dezamăgirea, sentimentul de singurătate, respingerea din grup. Vorbiți despre asta, fiți împreună în aceste stări emoționale puternice. E o acțiune proactivă.
Dacă ești profesor sau părinte, mentor, trainer la sala de fitness, antrenor la grupuri sportive, fii atent/ă la copiii din fața ta și vezi dacă observi semne pe piele. Întreabă-l despre ele, vorbește cu părinții.
Nu lăsa lucrurile așa! Vorbește cu psihologul școlii, caută un psihoterapeut, discută cu medicul de familie.
Cu cât mai repede se intervine, cu atât comportamentul poate fi mai ușor schimbat.
Să fie cu folos,
Andreea
Psihoterapeut de familie și cuplu
Sursa foto: Unsplash
