Familie Parenting

Copilul meu îi bate și îi mușcă pe ceilalți. Ce fac?

22 noiembrie 2017

Agresivitatea copiilor noștri ne poate speria, mai ales dacă suntem nepregătiți pentru astfel de momente. Suntem în parc, se joacă cu ceilalți copii și dintr-o dată îl lovește pe unul dintre ei. Sau ne atrage atenția doamna educatoare la grădiniță, că al nostru copil îi mușcă pe restul când nu-i plac anumite lucruri. Ei bine, nici una din situații nu este ușor de dus.

Primul lucru, pe care e important să-l știm, este că mușcatul și lovitul încep ca activități de explorare și cunoaștere pentru copiii noștri și că este normal ca în jurul vârstei de 3 ani să treacă și prin acest tipar de comportament. În functie de reacția pe care o avem noi, ca adulți și ghizi pentru ei, îi putem ajuta sau le putem determina o perpetuare a acestui mod de a rezolva o situație. Reacția noastră exagerata sau dimpotrivă ignorarea vor determina repetiția comportamentului. Știți vorba aceea, nu-l băga în seamă că-i trece?! Ei…nu-i chiar așa în situația dată. Dar nici să facem o mare tragedie nu ajută.

„Copilul are nevoie să fie conștient de propriile acțiuni și de consecințele acestora, dar dacă este copleșit nu va învăța. În schimb, va fi forțat să se protejeze împotriva durerii provocate de sentimentul de vinovăție și frică, decizând că este realmente <<un copil  rău>>. Atunci apare comportamentul rău. Scopul este să-l ajutăm pe copil să-și recunoască sentimentul de vinovăție și capacitate de a se opri singur.” (T.B. Brazelton)

Partea și mai interesantă vine din faptul că prin noi, prin exemplul propriu, copiii învață despre auto-stapânire. Ei se adaptează situațiilor prin care trec văzând în noi modelul lor de relaționare, inclusiv cu privire la situațiile în care am putea fi agresivi și decidem să procedăm sub o formă constructivă, pentru noi și pentru celălalt.

Le putem explica ce simțim în interiorul corpului, ce ne vine să facem (să rupem, să aruncăm, etc), dar și ceea ce alegem de fapt să facem. Normalizăm astfel comportamentul de luptă și agresivitate care este în fiecare dintre noi, dar oferim și alternative despre un model sănătos de acțiune.

Acesta este un alt moment cheie din evoluția lui în care putem aduce în discuție empatia și o putem dezvolta: „Ooohhh, văd că l-ai mușcat pe fratele tău. Văd că plânge și îl doare. o să merg la el să-l liniștesc.” Văzându-ne pe noi că empatizăm cu victima trezește sentimente și în copilul nostru care l-a agresat pe celălalt. După ce-l liniștim pe fratele agresat, revenim către celălalt copil și discutăm cu el despre situația trăită. Despre ce a simțim, ce i-a cauzat atâta supărare, despre cum crede că s-a simțit celălalt copil în momentele respective și despre ce se poate face diferit pe viitor, pentru a gestiona explozia asta emoțională.

Pentru a vizualiza încărcătura emoțională resimțită ne putem folosi de un mic exercițiu experențial. Se ia un pahar de apă, se discută cu copilul liniștea apei, fără mișcări, vibrații, similară cu situația noastră dinainte de a fi furioși. Apoi se adaugă o pastilă efervescentă, care începe să tulbure apa și să facă bulbuci. Se aseamănă cu momentul de creștere a tensiunii noastre, cu explozia emoțională interioară și cu comportamentele pe care le avem în astfel de situații. Ulterior, după consumarea pastilei, apa se liniștește. Exact așa este și cu emoțiile noastre, vin și trec.

Așadar, dragi părinți, educatori, bunici, agresivitatea și mușcatul sunt comportamente normale ale unui copil, el nu este nici rău, nici prost educat. Are doar nevoie de un model care să-l ghideze spre a gestiona emoțiile sale puternice altfel decât la primul instinct. Comportamentul în sine este o informație care ne poate transmite o nevoie pe care el o are și descifrarea acestei nevoi este calea spre siguranță pe care o construim alături de el.

„Un copil are nevoie de limite, dar și de îngrijire afectuoasă niciuna din ele nu este singura suficientă pentru ca un copil să crească și să se dezvolte.” (T.B. Brazelton).

Să alegem echilibrul în educație și vom avea copii echilibrați emoțional!

 

 

Text: Andreea Arsene

Psihoterapeut sub supervizare

Institutul de Terapie Familială și Practică Sistemică Dianoia – Timișoara

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply