Poate ai observat și tu că uneori copiii au tendința naturală de a se atârna cu capul în jos. Fac asta fie pe leagăn, fie pe canapea și se lasă pe spate cu părul în jos, fie pe scaun, fie atârnați de o bară sau în copac.
Și noi făceam asta când eram copii. Îmi amintesc de bara din fața blocului unde se băteau covoarele. Eram atârnați acolo zi de zi, la ora de gimnastică și de dat peste cap. Făceam roata sau stateam în mâini pe iarbă. Sigur ai și tu amintiri de genul acesta.
Acest comportament aducea deseori mesajul acesta din partea adulților care erau în preajmă: ”Îți vine sângele la cap”, ”Te ia cu amețeală”. (poate voi aveți și altele)
Era semnalul că nu e ok să facem asta. Ba mai mult, ne afectează starea fizică.
Ce știm acum despre ”poziția cu capul în jos”?
Ei bine, aflăm acum că da, ne influențează starea fizică, dar nu în acel mod în care ni se spunea.
În momentul în care copiii noștri stau cu capul în jos are loc o stimulare a sistemului nervos prin sistemul vestibular. Adică, acei senzori ai mișcării și orientării detectează că e o schimbare și încep să fie mai atenți la ce se întâmplă: care este locul în spațiu, poziția obiectelor și a persoanei, coordonare. Sistemul vestibular are rolul de a menține echilibrul persoanei, chiar dacă asta presupune să fie contra gravitației.
Poziția cu capul în jos stimulează totodată și sistemul nervos parasimpatic. Care e rolul lui? Să regleze funcțiile corpului, să calmeze și să relaxeze persoana.
Așadar, când copiii aleg poziția asta, este o formă prin care ei se auto-reglează.
Fie sunt suprastimulați, fie sunt plictisiți, nu știu ce să facă mai departe. Când îi vedeți că se scurg de pe canapea și ajung cu capul în jos, e semn bun. Își susțin corpul să se regleze.
Jocuri care pot stimula această poziție
- atârnarea de copaci precum animalele denumite și leneși
- exerciții de gimnastică (sport și mișcare acasă, în parc) cu stat în mâini, dat peste cap
- yoga pentru copii, dar puteți face împreună
- leagăn acasă
- puteți monta un hamac și să le arătați copiilor câteva exerciții de circ
- jocuri cu mingea de la unul la altul cu capul pe spate
- dans
- sărituri
- mersul ca animalele
Nu e nevoie să dureze mult, atât cât copilul poate rămâne în această activitate. Și sigur, se alterneaza mișcările.
Din categoria curiozități, am aflat că sunt clase de terapie special create pentru adulți în care se folosește această poziție. Sunt hamace atârnate din tavan, fiecare participant la câte un hamac și prin ghidare și mișcări succesive, adulții ajung să stea cu capul în jos. Beneficiile declarate sunt legate de reducerea durerilor și a presiunii pe coloană și îmbunătățirea stării generale.
Așadar, o poziție atât de naturală și instinctivă pentru copii, este (re)învățată la vârsta adultă.
Data viitoare, sigur o să vă uitați altfel la copilul vostru care stă atârnat și veți da o altă semnificație comportamentului 🙂
Să fie cu folos și inspirație,
Andreea
Psihoterapeut de Familie & Cuplu