INTR-o zi…. ….. vom putea sa ne urcam in mașina toți 5. ….. vom putea sa ieșim din nou pe poarta casei noastre, cu o destinație aleasă de noi. ….. vom putea ajunge din nou la Zarnesti la părinții mei. ….. vom putea ieși in oraș doar sa vedem străzile, clădirile, acea magnolie mare de la biserica. ….. vom putea sa bem o cafea buna la cafenea. ….. vom putea merge din nou cu cortul să dormim in natura. ….. vom putea străbate muntii cu rucsacul in spate. ….. vom putea respira aerul acela curat din inima pădurii. ….. vom merge din nou la desertul acela preferat din oraș. …..…
-
-
Bessel van der Kolk: E nevoie să ne organizăm viața interioară, pentru că structura exterioară lipsește acum
Bessel van der Kolk, director al Centrului pentru Traume din Massachusetts, profesor de Psihiatrie la Scoala de Medicina din Boston, autor al cărții ”Corpul nu uită niciodată”, a transmis online câteva informații utile despre ce putem face în această perioadă denumită de el pre-traumatică. Link-ul către video original este în partea de jos, aici am sumarizat și tradus cele spuse de el. ”Suntem în situația în care nu poți face ceea ce faci normal, te simți neajutorat, asta e definiția traumei. Toți trăim sub umbrela că nu știm ce se va întâmpla și nu știm prea clar ce putem face pentru a controla lucrurile. Singurul control pe care îl putem…
-
Când dăm un sens la tot ce trăim acum, devine mai ușor de dus
Vă vine să credeți că astăzi este vineri? Cum ar fi arătat o zi de vineri înainte de coronavirus? Visam la weekend, nu? Cum a arătat azi? Pauza aceasta poate a fost binevenită, ne-a încetinit ritmul considerabil. Însă perioada aceasta de incetitudine scoate la suprafață tot felul de stări. Ne simțim odihniți, fericiți, alteori triști, apatici, fără chef de viață. În alte momente ne cuprinde euforia și energia de a face lucruri multe. Unii sunt cu dificultăți de somn, cu rutina dată peste cap, alții se bucură pentru ceea ce pot face pe acasă. ”Chiar dacă nu putem schimba circumstanțele, avem mereu libertatea de a ne alege atitudinea în privința…
-
Să fim alături de oamenii cu risc crescut în perioada asta
Sunt zile vulnerabile pentru toți. Ritmul și rutina zilelor noastre, predictibilitatea de care are atâta nevoie creierul nostru, nu mai există. Știm doar că este necesar să stăm în case, să ieșim la lucru (acolo unde este musai necesar), să ne luăm mâncare și medicamente. Sunt o amintire frumoasă zilele din parc, de la plimbare, alergare, weekend-urile la munte, job-urile noastre, cafeaua bună din oraș, întâlnirea cu prietenii, cu oamenii dragi din familie. Pentru fiecare dintre noi lumea s-a mișcat și fiecare căutăm să găsim ancore de stabilitate. Vorba unei doamne ”la tăți ni-i greu, dar nu la toți la fel.” Pentru o categorie de oameni, izolarea socială presupune și…
-
Mutăm în online cabinetul de psihoterapie, adaptare la vremurile pe care le trăim
Acum 2 ani eram în plin entuziasm de a-mi găsi un spațiu pentru a desfășura activitățile de psihoterapie. Îmi pusesem pe listă cum mi-aș dori să fie, în ce zonă, cam care ar fi bugetul alocat. Am umblat mai bine de 4 luni, uneori mai intens, alteori mai lento ca ritm. Vedeam spații și visam cu ochii deschiși cum voi profesa acolo. Unele simțeam că se potrivesc, altele erau ca naiba de scumpe, niște chirii mult prea mari pentru cât puteam duce. Cu ajutor și suport, am dat peste un spațiu micuț și cald. L-am zugrăvit, am pus parchet, jaluzele, am adus mobilier, flori. Am făcut deschiderea oficială cu oameni…
-
Viața noastră are un alt ritm acum, poate visam cândva să fie încetinit, dar nu așa
Zilele acestea îmi trec multe lucruri prin gând. Vorba Mariei când facem meditație, ”vine un gând, îl vezi, e ca un norișor, îi zici ok si îl lași să se ducă.” De când a început agitația aceasta cu coronavirusul, mă gândesc cum s-au schimbat viețile noastre într-un timp scurt. Acum 2-3 săptămâni ne vedeam de grijile noastre, de activități, alergam dintr-o parte în alta, prioritizam, copiii la școala, la grădi, făceam slalom să apucăm să le cuprindem pe toate. În sinea mea, îmi doream o pauza de multe ori, însă nu credeam că vine sub forma asta. De săptămâna trecută, ritmul a căpătat un alt tact. Măsura de a închide…
-
Când viața îți dă cireșe, gustă din ele
Eram copil, la părinții mei acasă. Venea cineva în vizită și mama tot timpul mă trimitea în camera mea. Mă enerva la culme. Voiam să stau și să ascult și eu povești de oameni mari. Am crescut și am ajuns la facultate. Îmi amintesc că ieșeam în Parcul Central din Brașov, mă așezam pe o bancă și priveam trecătorii. Mă uitam la stilul lor de mers, dacă zâmbeau sau erau încruntați. Mă uitam și ascultam cum își vorbesc trecătorii între ei, ce cuvinte folosesc, care este tonul vocii. Ulterior, mă mutam pe o bancă mai aproape de locul de joacă. Priveam interacțiunile părinte-copil, ce face copilul, cum răspunde părintele, râsul…
-
Cum să am mai mult timp pentru mine?
În titlu este o întrebare la care mărturisesc că tot caut răspunsuri și ajustez, mă adaptez în funcție de contextul în care ne aflăm. Ceea ce funcționa pe vremea când nu aveam copii, este absolut firesc că nu se mai potrivește acum. Sunt Andreea, mamă de 3 copii mici (7 ani, 5 ani și 2 ani). Sunt soție, prietenă și țin la pasiunile mele. Pe lângă toate astea, m-am reorientat profesional după 12 ani de lucru în aceeași companie, așa că dorința mea de a performa este mare. Fac acest sumar pentru a înțelege contextul în care mă aflu. De 7 ani nu mai este doar despre mine și el,…
-
Open, autobiografia lui Andre Agassi
„Uneori nu știm ce ne ține închiși, ce ne îngrădește, dar tot simțim anumite bariere, anumite porți, anumite ziduri. Este doar imaginație, fantezie? Nu cred. Iar apoi te întrebi: Dumnezeule! E pentru multă vreme, e pentru totdeauna, e pe vechie? Știi ce te eliberează de această captivitate? O afecțiune foarte adâncă, statornică. Prietenia, frăția, dragostea deschid închisoarea printr-o putere supremă, printr-un fel de forță magică. ” (Vincent Van Gogh, scrisoare către fratele său, iulie 1880) Așa începe cartea lui Andrei Agassi, între coperțile căreia găsim viața cu tot amalgamul ei. ”Open” este autobiografia lui, publicată prima dată în anul 2009, în limba română a fost tradusă în 2011. Ca un…
-
Putem să ne prefacem că ele nu există, dar sunt reale: atacurile de panică. Ce facem cu ele?
Indiferent daca vrem să recunoaștem sau nu, atacurile de panică sunt tot mai prezente în jurul nostru. Nu mai sunt un subiect tabuu, ci constatăm tot mai des în jurul nostru că sunt cunoscuți care se lupta aceste dificultăți. Și încă sunt mulți oameni care se feresc să declare. Mai avem de construit mentalități aici. Uneori sunt interpretate ca o prefăcătorie, alteori li se acordă foarte multă importanță prin chemarea salvării sau mersul la urgențe. În acele momente, teama și simptomele sunt atât de prezente încât nu știm ce să facem cu ele Odată ce apare primul atac de panică, treptat ajunge să ne influențeze viața și să ne-o ajusteze.…
