Psihoterapie individuală
Fiecare om are propria lui bogăție interioară! Sunt aici să îți fiu ghid în această parte de călătorie.
Merg cu tine o vreme, până când simți că din acel punct te descurci singur / singură. Puterea este în interiorul tău, eu (doar) te susțin în redescoperirea ei!
Viața ne poartă pe căile ei. Ajungem în anumite context, ne înconjurăm de anumiți oameni, intrăm în diverse roluri. Pe unele le alegem (cel puțin așa credem), pe altele le-au ales alții înaintea noastră.
Modul cum am fost crescuți, proiecția despre propria persoană, încrederea în oameni a fost pusă din bazele educației primite acasă. Atunci am învățat strategii prin care să ne facem vocea auzită, să ne simțim văzuți, iubiți, acceptați.
Acum, în jobul pe care îl avem, în ritmul vieții, e posibil să ne dăm seama că acele strategii nu mai funcționează. Iar ceea ce resimțim se poate să fie despre:
Vreau să știi că nu ești singur / singură și că există o soluție la orice, la orice!
Uneori ajungem în astfel de cotituri ale vieții, dar capătul nu e aici. Ci doar atunci când Dumnezeu ne cheamă. Iar până atunci, rolul nostru este să ne deslușim căile și să ne dezvoltăm, să creștem Sinele interior.
Eu cred că fiecare dintre noi suntem o bucată de divinitate în care avem toate darurile primite pentru viața această. Doar că uneori ne blocăm. Ne blocăm în gânduri, în regrete, se face ceață deasupra drumului nostru.
Fiecare om are propria lui bogăție interioară!
Sunt aici, să îți fiu ghid în această parte de călătorie. Merg cu tine o vreme, până când simți că din acel punct te descurci singur / singură. Puterea este în interiorul tău, eu (doar) te susțin în redescoperirea ei!
Pentru a programa o ședință te rog completează formularul de mai jos.
Copyright 2024 - Andreea Arsene - Toate drepturile rezervate
Această pagină folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor funcționalități. Află mai multe