Să fim părinți nu este ușor, deși este cel mai nobil rol pe care îl putem avea. Suntem într-un continuu proces de adaptare și schimbare din momentul în care puiul de om ajunge în brațele noastre.
Pe lângă provocările copilăriei mici, mulți părinți consideră că își dau testul suprem în adolescență, pentru că simt că nu-și mai recunosc copilul, nu mai găsesc calea de a ajunge la el. Apar discuții aprinse, certuri, trântit de uși, frustrări, durere.
Cu toate dificultățile aferente, adolescența este o perioadă plină de roade, rămâne doar să găsim calea optimă pentru fiecare familie să fructificăm ceea ce avem în fața noastră.
Voi începe o serie de articole dedicate adolescenței din dorința de a veni ca sprijin părinților, adolescenților, profesorilor, de fapt oricui are contact cu adolescenții.
La baza acestor articol va sta câte un material de specialitate care vină să susțină informația prezentată.
Mituri despre adolescență
Ca în orice domeniu al vieții noastre și adolescența este supusă unor mituri. Și așa cum spuneam mai sus, oricum este o perioada mai tulbure, dar dacă ne și lăsăm prinși în ideea miturilor o vom îngreuna și mai mult.
1. Hormonii îi fac pe adolescenți să o ia razna = FALS
Etapa adolescenței coincide cu modificări în dezvoltarea creierului. Să ne gândim că acești copii se află în plin proces de tranziție de la structura fiziologică a creierului de copil către structura creierului de adult. Adolescența este ca o intersecție de drumuri, în care se fac conectări între diverse părți și se dezvoltă lobul frontal.
Aici este un material interesant asupra structurii creierului: Teenager Brain
2. Adolescenții sunt niște imaturi și trebuie să crească odată = FALS
Privind astfel lucrurile, de fapt ajungem să dăm deoparte și să nu luăm în seama tocmai această perioadă prolifică pentru dezvoltarea copiilor noștri.
Nu e ușor să fii adolescent, la fel cum nu este ușor să fii părinte de adolescent. Dar preluând acest mit ca atare, nu ne rămâne decât să stăm și să așteptăm, poate-poate mâine copilul nostru se trezește mai matur, mai adult ca ieri.
Cheia esențială este să vedem că tocmai datorită adolescenței, copiii noștri au parte de transformări care le modelează caracterul ca viitori adulți. Următorul articol va fi dedicat pe schimbările care apar în adolescență și va reieși mai bine importanța acestei perioade.
3. Adolescența este tranziția de la dependența de adulți la o totală independență de ei = FALS
Perioada adolescenței aduce cu sine reorganizarea limitelor în relația părinte-copil, mărirea granițelor. Pe de o parte, copiii cer mai mult, pe de altă parte părinele ține mai strâns. Și atunci apare conflictul.
Ceea ce este bine de știut, atât de adolescent, cât și de părinte, este că “Tranziția sănătoasă către vârsta adultă se face prin interdependență, nu prin izolarea de tipul <descurcă-te singur>” (Dr Daniel Siegel)
S-ar putea ca uneori comportamentul adolescentului să fie respingător, să nu-și dorească apropiere, la fel cum alteori să șadă în brațele părintelui ca un bebeluș. Alteori, e posibil ca această nevoie de apropiere să fie făcută în moduri nepotrivite (ceartă, neînțelegere, frustrare), asta nu înseamnă că nevoia nu este acolo.
Este un dans al nevoilor, apropiere-depărtare. Mă depărtez ca adolescent pentru a explora lumea și pentru a-mi exersa abilitățile de viitor adult, mă apropii de tine, mama-tata, pentru a mă încărca emoțional.
Închei cu acest gând:
“Tratează-i pe oameni ca și când sunt cine ar trebui să fie și îi vei ajuta să devină ceea ce sunt capabili să fie”. (Johann Wolfgang von Goethe)
Materialul suport pentru acest articol este cartea lui Dr Daniel Siegel – “Vâltoarea minții”
Sursa foto: Unsplash
