Sunt mamă de 2 fete, în curând vor fi 3 fete și un băiat. Sunt preocupată de relația pe care o pot crea cu fiicele mele, cu responsabilitate pentru femeile care vor deveni peste ani și ani.
Scriu acest articol din rolul de mamă de fete și din rolul de psihoterapeut care lucrează cu femeile pe relația cu mamele lor. Subiectul e cuprinzător și prin acest articol (scurt pentru cât de vast e subiectul) îmi doresc doar să aduc spațiu de reflecție pentru fiecare mamă. Iar discuțiile și dezbaterile pot continua ulterior în familiile voastre, în ședințele de terapie sau să mă întrebați direct.
~~~ ~~~ ~~~
Mama e una pentru fiecare dintre noi. Din toate poveștile de viață pe care am avut oportunitatea să le ascult în terapie, mama a jucat un rol central. Uneori prin absența ei, alteori prin prezență.
Până la vârsta maturizării o fată trece prin mai multe sentimente față de mama ei: o urăște, o adoră, o critică, o admiră. Cu toate astea, nicio fată nu o să spună că mama nu a avut o contribuție majoră în viața ei. Și mă repet aici, fie prin prezența ei, fie prin absență.
Mama este un model pentru fata ei, indiferent că își asumă acest rol conștient sau nu.
Fetele noastre ne văd zi de zi. De când ne trezim suntem sub privirea lor. Văd fața noastră șifonată de pernă dimineața, părul vâlvoi, pornirea pe care o avem pentru ziua ce se deschide, cum ne îmbrăcăm, cum ne dăm cu cremă, cum facem patul, toate detaliile sunt surprinse. Felul în care vorbim cu partenerul de viață, glumele pe care le facem, oboseala și cumo gestionăm, pauza pe care ne-o luăm, cum ne manifestăm iubirea sunt doar câteva din aspectele pe care fetele noastre le preiau.
Urmăriți-le pe fetele voastre să vedeți cum fac ele și e posibil să vă vedeți în ele.
Creierul nostru este organizat astfel încât să preia, neuronii oglindă ne ajută să observăm ce fac alții din jurul nostru și să le copiem comportamentul. Priviți ticurile pe care le au copiii voștri. Gândiți-vă dacă nu cumva vă aparțin 🙂
Când copiii noștri ne iubesc, își doresc să fie ca noi.
Pregătirea fetelor pentru viață depinde și de pregătirea noastră. Provocările noastre e posibil să devină și ale lor.
1.Relația cu bărbații. Cum ne înțelegem cu bărbații? Avem un partener stabil? Pe lângă partenerul nostru mai avem contact de prietenie și cu alți bărbați sau evităm, ne ferim să discutăm cu ei? Fiicele noastre învață de aici dacă se pot încrede în băieți, viitorii bărbați sau nu și văd prin noi modelul de interacțiune cu ei, cum ne raportăm, cum vorbim, cum ne comportăm. Când nouă nu ne este confortabilă relația cu bărbații, sunt șanse mari ca și fiicele noastre să nu-și dezvolte abilitățile necesare.
2. Prietenii din viața noastră. Prin noi, fetele văd cum ne facem prieteni, cum menținem relațiile, cum vorbim despre ei când nu sunt în preajmă, ce înseamnă relația de prietenie. Toate acestea sunt abilități pe care le pot deprinde pe parcursul vieții ghidate de noi, alteori inconștient prin preluarea unor comportamente văzute.
3. Greutățile din viață. Inevitabil avem de-a lungul vieții provocările noastre. Sunt dezamăgiri, pierderi, epuizare, greutăți la lucru sau în cuplu, cu familia de origine, financiar. Modul cum noi le facem față acestora este un reper pentru fetele noastre. Descoperim deseori în terapie că aceleași mecanisme pe care le avea mama când îi era greu, le aplică și fiica, mecanisme pe care abia atunci le conștientizează.
4. Grija față de propria persoană. Ne dăm voie să ne relaxăm? Să facem lucruri care nouă ne aduc o stare de bine? Să investim timp într-o pasiune? Putem să spunem ”acum iau o pauză”? Grija față de propriile nevoi fiziolgice, emoționale, psihologice, relaționale sunt un ghid pentru fetele noastre. Și le putem ajuta să plece la drum având deja aceste lucruri în tolba lor, fără să se simtă vinovate că își au grijă de ele.
5. Stresul de zi cu zi. Când sunt mici, nivelul de stres al copilului crește în funcție de nivelul de stres al mamei, tatălui. Ei absorb totul de la noi. Îi putem învăța pe copii cum să se calmeze având noi deja practici integrate în comportamentul nostru de zi cu zi. O carte bună pentru a înțelege cum ne putem susține și regla emoțional este Burnout de Emily și Amelia Nagoski. De la cele mai neînsemnate reacții pe care le avem, remarci în trafic, momentul când sună un anumit număr, la aspecte mai complexe care țin de partea profesională, de relația de cuplu, toate acestea aduc informații pentru fetele noastre despre cum gestionăm lucrurile.
6. Iubirea. Cum ne manifestăm iubirea? Cum exprimăm când ne e drag de cineva? Vorbim despre asta? Ne dăm voie să simțim emoțiile care vin? Plângem de dor sau de revederea cuiva drag? Minimizăm, punem ”capac”, ne fâstâcim, ne ascundem să nu ne vadă? Să ne amintim că avem în preajma noastră cele mai bune scannere ale comportamentului non-verbal, așa că ne vor simți imediat cu ceea ce ne e confortabil și ce nu.
7. Sacrificiu de sine. Să ne reamintim că fetele noastre au nevoie să ne vadă interesate de propriile activități, de sănătate, de timp, de suflet, să aibă grijă de propriile nevoi. Nu într-un mod egoist, ci într-un mod sănătos care le protejează să devină de sacrificiu. Să le învățăm să spună ”Nu” și să se prioritizeze atunci când simt asta.
În loc de final….
Mult timp după ce noi nu vom mai fi…fetele noastre își vor aminti zâmbetul nostru, mirosul, atingerea, ce au învățat de la noi și cum le-am făcut să se simtă. Iar acestea vor merge mai departe pentru copiii lor, generații peste generații.
Să fim conștiente ca mame de toate aceste urme vizibile și invizibile și să ne asumăm propria călătorie de cunoaștere și conștientizare.
Scriind articolul m-am reconectat cu amintiri cu fetele mele. Las câteva fotografii ca o conștientizare pentru mine, ca proces și schimbare, o călătorie a devenirii mele ca mamă de fete.
