Crăciunul este despre bucurie, bucuria Nașterii Domnului. Iar această bucurie pentru fiecare dintre noi, cred că este și o bucurie a reînnoirii de sine. Nașterea aduce prospețime, noutate, speranță, de aceea sunt de părere că vine însoțită și de ideea de a ne (re)găsi, de a ne (re)echilibra. Postul, prin privarea sa de anumite mâncăruri, spovedania, împărtășania, Crăciunul care e situat la final de an, zilele libere cu întreaga familie, împreună toate favorizează și lucrul cu sine. Ne determină să regândim anumite obiceiuri, situații, sa punem pe pauză acțiunile începute și să reflectăm.
Cam așa a fost pentru mine. Dacă ar fi să definesc într-un singur cuvânt acest Crăciun, în cazul meu se traduce prin (re)echilibrare.
Luna decembrie m-a găsit cu motoarele turate, cu multe proiecte, planuri. Unele puse pe hârtie, altele în plin proces de desfășurare, iar unele doar sub formă de proiecte în gând, cam ca o salată cu de toate. Astfel, pauza de Crăciun se preconiza a fi exact ce-mi doream.
Părinții mei au venit la noi, Răzvan a avut concediu, așa că ne-am putut bucura din plin unii de alții.
Am lăsat deoparte telefonul și laptop-ul, scrierile și postările în mediul virtual au fost mai puține.
Am profitam și am reînceput alergarea și am realizat cât de mult mi-a lipsit această rutină din echilibrul meu interior.
Am reînceput să mă trezesc dimineața înaintea tuturor, prilej de timp pentru mine și sufletul meu.
Am mâncat mai puțin. Am băut mai multă apă.
Am telefonat oamenilor pentru urări, am scris mai puține mesaje ca în alți ani.
M-am întâlnit cu cei care ne sunt dragi și cu care ne-am putut sincroniza.
M-am bucurat de lucrurile simple: o cafea băută în tihnă în pijamale, un somn bun, perna din fulgi de gâscă, o periuță de dinți electrică, o rochie.
Am fost la schi în familie și cu prietenii, ceea ce mi-a adus o gură mare de oxigen, pentru că am reușit să las bebelușul familiei cu părinții mei.
Am citit o carte de Crăciun. Am fost la biserică.
Toate acțiunile de mai sus m-au ajutat să-mi regăsesc echilibrul interior, să opresc acea alergătură de a face de toate.
Spiriduș al faptelor bune
Pe lângă bucuria resimțită de Crăciun, pentru mine este și o sărbătoare a lacrimilor. În perioada lunii decembrie plâng mai mult decât de obicei. Este o emoție aparte. Un ochi plânge și un ochi râde. Mă gândesc la fericirea noastră, dar am în gând și lipsurile altora.
Mi-ar plăcea să fiu spiridușul faptelor bune care echilibrează lucrurile, astfel încât să nu mai fie oameni nevoiași, oameni săraci, oameni plini de durere.
Mă gândesc că suntem norocoși să fim împreună, dar știu oameni pe lumea asta care și-ar dori să se strângă în brațe unii cu ceilalți și nu pot.
Mă gândesc la bradul împodobit și la tot ce e pus sub el, din nou constat că suntem norocoși să avem toate astea. Sunt case unde bradul nu există și Moșu nu a trecut pe acolo.
Mă gândesc la căldura casei, la atmosfera de sărbătoare. În același timp, sunt case reci, unde oamenii stau zgribuliți unul lângă celălalt pentru a se încălzi.
Mă uitam la masa noastră plină de bucate și aveam în gând oamenii care nu au ce pune pe masă.
Mă uitam la copii cum se bucură de tot ce primesc și știu că în lumea asta mare sunt atâția copii care nu primesc nimic.
Mă gândesc că suntem binecuvântați, dar nu ne dăm seama mereu, nu conștientizăm.
Sunt recunoscătoare pentru acest Crăciun, cu tot ce a adus și a însemnat pentru mine, pentru noi.
La voi cum a fost? Cum ați trecut interior prin însemnătatea acestor zile?
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook Blog – Andreea Arsene
Instagram AndreeaArsene.ro
One Comment
Pingback: