Eșarfa cu miros de mama

Au trecut mai bine de 2 luni de cand Ioan a început grădinița. Am avut emotii la început! Pe de o parte speram sa găsească mediul acela potrivit pentru el si bunătatea lui, conexiunea cu doamnele educatoare. Pe de alta parte, speram ca el sa aibă o acomodare lina si in ritmul lui. 

Realitatea m-a izbit direct, cu toate adunate. Nu vreau sa detaliez, sunt multe si bune, si mai puțin bune si neasteptate.

Lui Ioan i-a fost greu. Nu spunea direct asta, dar il simteam si ii vedeam dificultățile. Avea un comportament mai agresiv, deseori era mârâit, nu-i convenea nimic. Cand ajungea acasă imi spunea ca vrea sa fie liniște. La gradi e prea multă gălăgie. 

Seara, cand stingeam lumina si ne cuibăream, puteam sa vorbesc deschis si sa ma conectez cu el. Aproape o luna de zile am auzit in fiecare seara:

– Mama, când mă trezesc eu nu vreau la gradi.

– Stiu, puiule, stiu ca e greu acum la început.

– Mama, eu nu vreau sa mai merg acolo.

– Înțeleg! Dar ia spune-mi, cum e acolo?

– Mama, nu ma mai duc. Nu-mi place.

– Ce nu iti place, Ioan? (Era important sa pun degetul pe ceva, sa vad care parte i se pare lui dificila)

– Eu sunt un melcut, mama! Si se cuibărește la pieptul meu.

– Tu esti melcutul meu drag si eu vreau sa te ajut sa fie mai bine la gradi.

– Mama, tu nu înțelegi? Eu sunt singur acolo.

– Iubitule, așa simți? Uite, poate te ajuta sa știi ca Maria e cu clasa fix deasupra ta. 

– Da, mama, dar nu e cu mine.

Mă tot gândeam ce aș putea să-i spun, cum să-l ajut mai mult. Îmi era clar că se simte al nimănui, pentru că nu stabilise încă nicio legătură relațională cu o persoană adultă ca substitut pentru noi.

– Ioan, puiule, eu am trimis la tine toată ceata de îngerași. Știi tu seara când zicem noi Îngerașul? Toti îngerașii sunt in ceata cu tine si au grija de tine acolo.

-Si ei stau tot timpul cu mine?

-Tot timpul!

– Ei sunt cu tine în clasă, la masă, la somn, la activități…Tot timpul!

Si a fost bine câteva zile. Adițional mai avea câte o poza de-a noastră in buzunar. Intr-o seara din nou am povestit in culcușul nostru de somn:

– Mama, mie mi-e dor tare de tine cand sunt la gradi.

– Mai, puiule, si mie îmi este dor de tine. Ma gândesc tot timpul ce faci, cum esti, cu ce te joci.

– Mama, eu nu mai vreau la gradi. Eu raman acasă cu tine si cu Alex.

– Puiule, dar eu nu stau acasă peste zi. Eu merg la Timișoara (partial minciuna nevinovata 😊)

– Si cu Alex ce faci? (Zbang..m-a prins)

– Pe Alex o las cu Bobo.

– Atunci ramân si eu cu Bobo.

– Puiule, stiu ca e greu la gradi. Hai sa vedem cum facem sa fie mai usor. 

Si atunci mi-am amintit de momentul in care am început lucru după concediul cu el. Ioan lua pijamalele mele si le mirosea. Se culca cu ele, le ținea in brate, în timp ce eu eram la job.

– Uite ce m-am gândit. Eu iti pot da la gradi o eșarfa de-a mea. Are mult miros de mama in ea. Ori de câte ori iti este dor de mine, mirosi eșarfa si atunci simți ca eu sunt acolo.

– Mama, adu-o acum in pat sa dormi cu ea. Sa fie si mai mult miros de tine.

Si de atunci, eșarfa este nelipsita din bagajul de gradi. Merge cu ea in clasa, la activități, la masa, la baie. Si tot de atunci, Ioan nu a mai plâns la grădinița. Știe ca sunt acolo, prin eșarfa minune.

Asta funcționează cu el. Pe cand era Maria in primul an de gradi foloseam mărgelele de chihlimbar ca substituit in etapa de acomodare.

Mă bucur că am putut găsi la fiecare un obiect care să ne ajute în această etapa. Dar știu sigur că, dincolo de orice obiect de tranziție, cea mai importanta este conectarea cu copilul.

Și ori de câte ori am ocazia, sunt recunoscătoare pentru că am ajuns în contact cu Cercul siguranței. Acolo am învățat cum să îmi susțin copiii conștient, să ies de pe pilot automat. Să descifrez comportamentul astfel încât să știu exact ce au nevoie.

Te Invit la cursul pe care il susțin începând cu luna Ianuarie sa (re)învățam împreuna despre conectarea cu copiii noștri, despre momentele dificile și cum să le gestionăm eficient pentru relația cu copilul.

Aici este evenimentul Cercul siguranței – calea spre armonie