Familie

Emoție de părinte

22 decembrie 2018

Nu stiu cum este la voi, dar la mine simt ca s-au adunat toate zilele astea. Am senzația ca sunt intr-o continua alergare si nu mai am timp sa răsuflu, sa-mi iau oxigenul, sa ma reincarc.

Cu toate astea, ieri sufletul mi-a fost sfâșiat si regrupat si îmbălsămat.

După o alergare prin oraș după cadouri, am fugit acasă pentru a o duce pe Maria la spectacolul de balet. 

Am ajuns in spatele scenei, am echipat-o si am privit-o lung. Asta e fata mea cea mare? Fata asta cea frumoasa si lunga? Înaltă, toată in alb, cu fustița ei tutu largă, cu cocul de balerina pe care avea prins o beteala alba, dansa  si isi exersa pașii, se uita in jur si studia. 

Ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred. As fi stat acolo sa o admir intre celelalte balerine mici si mari, sa ma incarc un pic din energia si binele lor, sa simt atmosfera din spate si agitația specifice unui spectacol.

Am revenit acasă, ne-am echipat cu totii si ne-am întors la spectacol. 

Ne-am asezat pe scaune si am așteptat. Au intrat balerinele mici, una mai frumoasa ca alta. Sfioase, grațioase, curioase sa-si vadă părinții. Si-au facut intrarea cu sclipici, cu emoție si s-au retras repede in culise.

S-a stins lumina din sala de spectacol. A început muzica si încet încet au pășit pe scena micile balerine cu o lumina in mâinile lor. Le lumina chipul care împrăștia emoție.

Atunci mi-au dat lacrimile! Ma uitam la Maria si ma simteam mândra, dar copleșită. 

Pentru ca zilele astea am alergat-o si am grăbit-o si mi-am pierdut răbdarea. Pentru ca ea era acolo pe scena si strălucea. Era ca o raza de soare, ca un fulg mângâietor.

Pentru ca mi-am amintit ca am greșit față de ea serile trecute. Pentru ca mi-am cerut scuze si ea mi-a zis “mama, eu tot timpul te iert pe tine”.

Pentru că ea este atât de pură si sinceră si eu nu vad tot timpul asta.

Pentru că ea este ajutorul meu de nădejde.

Pentru că ea îmi arată zi de zi bucuria vieții.

Iartă- ma Maria pentru ca nu te “văd” in toată splendoarea ta mereu, mai am de învățat despre mine.

Esti minunata așa cum esti ❤️

Am plâns înfundată la spectacolul asta, in timp ce încercam sa o țin ocupată pe Alex. Muzica, contextul, cadrul, toate adunate din ultimele zile au declanșat emoția aceasta. Am plâns pentru mine, pentru lecția de bunătate primită din partea copilului meu, pentru fericirea de a fi acolo toti, pentru starea de bine si mulțumire.

Voi cum sunteți? Ce emotii declanșează in voi evenimentele personale din aceste zile?

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Claudia E. 22 decembrie 2018 at 10:15

    Vai Andreea cata dreptate ai!Citind randurile scrise de tine,acasa,pot sa imi las lacrimile care deabia le stapaneam la teatru sa isi faca de cap!De multe ori imi dau si eu seama ca toata agitatia,stresul,….de zi cu zi ma fac mult mai vulerabila si fara rabdare in ceea ce o priveste pe Sofi,dar cum ziceai si tu,copiii sunt mereu alaturi de noi,ne incarca bateriile si ne iubesc neconditionat!Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

    • Reply Andreea 22 decembrie 2018 at 11:44

      Clau, copiii ne ghideaza asa frumos in viata si ne reamintesc de lucrurile care conteaza cu adevarat. Deseori ne pierdem in valtoarea treburilor de oameni mari. Te imbratisez! Sarbatori in liniste si pace interioara!

    Leave a Reply