Dacă mi-ar fi zis cineva la primul copil că voi ajunge să am curaj să plec la nici 2 săptămâni cu un bebeluș, n-aș fi crezut nicio clipă. Mi se părea imposibil.
Era începutul lunii mai, eu eram însărcinată în 38 de săptămâni și știam că se apropie weekend-ul prelungit (1,2 Iunie si Rusaliile) ca o minivacanță. Ne gândeam la o activitate cu prietenii, dar părea un vis frumos. Nu știam când vine Petra, nu știam cum va fi nașterea, cum mă voi simți eu, cum va fi ea și relația mea cu ea.
Așa că, am lăsat lucrurile să curgă și am zis că vom vedea ce va fi. Nu puteam planifica ceva fix înainte de a vedea cum se potrivesc celelalte aspecte ale vieții noastre.
Și uite că așa frumos s-au legat toate: Petra a venit pe 20 Mai, o naștere ideală, ea bună, eu încrezătoare. Cu 3 zile înainte de weekendul prelungit am făcut rezervare, am pregătit bagajele și am plecat. Ne așteptau 4 nopți, 5 zile, la Cornereva sus pe deal, 6 adulți și 7 copii, aproximativ 2h de mers cu mașina de Lugoj.
Ce a ajutat să putem călători așa repede cu bebelușul?
Acum lucrurile sunt diferite, întreg contextul e altfel.
În primul rând, eu și corpul meu. Nașterea Petrei a fost cea mai ușoară dintre toate. Nu am avut epiziotomie (femeile știu cum se simte tăietura și cusătura) și asta m-a ajutat să nu am dureri, să pot sta în orice poziție. Cu alăptarea totul a decurs lin. Am avut mici ragade la început care s-au vindecat cu lanolină și atunci nu am avut dureri la sâni. Mi-am simțit corpul într-o formă bună. După celelalte nașteri, încă aveam dureri. Iar la cezariană, nici nu mai zic.
Apoi, ce mai e diferit este cum e Petra ca bebeluș. Nu pot zice că are un program, un ritm. Încă descopăr cum funcționează totul. Însă am observat că fiind atentă la nevoile ei și răspunzând rapid, Petra e un copil liniștit, e calmă, relaxată. Încă e în etapa în care doarme mult. Se trezește, are porțiuni de timp când e activă, dar sunt scurte. Când văd că dă semnalul de somn, fac rutina de adormit și totul e ok.
Un alt aspect diferit acum este starea mea emoțională, mindset-ul. Le iau pe toate cum vin și fac cât pot. Nu mă mai perpelesc atâta pe interior. Sunt mai prezentă la momentul din fața mea, aici si acum, decât la planurile și scenariile din capul meu. Și asta mă ajută enorm!
Și încă un lucru diferit este legat de ceilalți copii. În niciun alt moment nu am mai trăit etapa aceasta: Să-i văd pe copiii mari cu autonomie față de multe aspecte ale zilei. Se descurcă cu multe. Sunt acolo, cu ei în încăpere, în povești, dar ei fac multe. Se descurcă să își încălzească mâncarea singuri, știu să folosească aragazul. Sunt implicați în pregătirea mesei. Știu rutina de pregătire pentru școală sau dimineața la plecare. Au inițiativă de jocuri, fac echipă toți 3. La celelalte nașteri, mai aveam tot timpul un copil mic care depindea de mine pentru lucrurile de bază.
Ajutorul lui Răzvan, implicarea lui pentru nevoile copiilor mari, dar și grija lui față de mine, mi-au dat încredere că nu va fi mai greu ca acasă. Prezența lui fizică va veni ca susținere și suport.
Cum a fost întreaga experiență de mini-vacanță?
Am ales ca locație Casa Cuca din Cornereva, un loc minunat pentru toată lumea. Revin pe larg cu recomandarea către ei și descrierea locului.
Am făcut bagajele cu toate cele necesare și am plecat cu multă curiozitate pentru ca va urma. Nu aveam un plan, Petra nu avea (și încă nu are) un program, deci nu puteam să mă aștept la ceva anume.
Primul pas a fost să punem toate bagajele în mașină. Prima ieșire de weekend prelungit în 6. Pentru mine a fost provocarea să gândesc necesarul pentru fiecare, iar pentru Răzvan să facă ”lego” cu toate în mașină. Genți, cutii, cărucior cu landou, mâncărurile pentru zilele acestea.
Drumul a fost relativ ok. Sunt 2h de mers lejer din Lugoj. Copiii mari au migrat la prietenii noștri în mașină. Petra a moțăit în scoică sau la sân. Nu a dormit, dar nici supărată nu a fost. Parcă era curioasă, analizând vocile noastre, muzica și sunetul mașinii. Mă gândeam câte noutăți sunt pentru ea, atâta stimulare senzorială: sunete, mirosuri, lumini diferite.
Ajunși la destinație, am fost surprinși de locul minunat în care ne aflam. Am împărțit camerele și am organizat lucrurile Petrei și ale lui Alex, astfel încât să fie ușor accesul. Știți cum e cu bebelușii, e mai ușor să întinzi mâna și să ai la îndemână pampersi, șervețele, schimburi. Copiii mari și-au luat bagajul separat, în camera copiilor, așa că ei s-au organizat acolo singuri.
În prima zi, am descoperit zona casei, cu leagănul de acolo, pădurea, ciubărul, casa și peisajul. Am fost fascinați de natură, de trilul de păsărele, de aerul curat, de liniște.
Copiii mari au alergat în toate părțile, și-au inventat jocuri, au găsit șerpi, au făcut baie în ciubăr. Au fost într-o explorare continuă.
Petra și-a urmat ritmul de bebeluș, mâncat, dormit, schimbat, plâns și de la capăt, nu neapărat în ordinea asta 🙂
Prima noapte în afara casei
Prima noapte în altă parte a fost cu emoții. Nu știam cum va reacționa și aveam în gând să nu îi trezim pe ceilalți. Știam că o pot liniști, dar nu știam de cât timp va fi necesar și voiam să deranjez cât mai puțin.
A adormit greu, aproape 3h a stat trează fiind activă în timp ce toată lumea savura gulașul ascultând muzică. După aceea, am realizat că poate era prea mult pentru ea, prea multă stimulare (auditiv mai ales) și de aceea nu reușea să adoarmă. Odată ce am mers în cameră, am reușit prin legănat și alăptat să o adorm. Noaptea s-a trezit, a mâncat și a adormit în mai multe reprize. Până la 6 dimineața când a fost momentul de schimbat pampersul și atunci s-a activat. Așa că, am ieșit să ne plimbăm prin pădure și să-mi fac o cafea. La aerul curat al dimineții, a adormit repede. Și observând că funcționează așa bine, deseori mergeam cu ea în pădure să o adorm sau la plimbare.
Zilele următoare s-a repetat programul pentru ea și pentru mine. Restul grupului au avut și alte activități.
Am evitat să mergem amândouă în 2 ture. Erau la altitudine mai mare, cu acces rapid pentru off road. Aveam ca recomandare (de la ceilalți copii) să evităm urcușul rapid pentru bebeluși. Dacă el se face treptat, la pas, are loc o acomodare progresivă cu presiunea, nivelul de oxigen pentru un pui de om proaspăt pe această lume. Altfel, e mai bine să se evite. Așa că eu am rămas la Casa Cuca cu ea și adevărul este că mi-a prins tare bine. Am dormit și eu cu ea peste zi, așa am mai putut recupera din nevoia de odihnă.
Am reușit totuși să mergem împreună în altă zi până la Dobraia. Chiar dacă acolo sus era vânt și rece, tuna și era înnorat, doar văzând peisajul, munții, florile, însemnele de la Hercules Maraton, au fost toate ca niște ancore de bine.
Copiii mari au vrut să doarmă în cort, așa că Răzvan a pregătit totul pentru odihna sub cerul liber.
Concluzia mea
Mai mergem! A fost o experiență reușită, cu tot efortul necesar ca asta să se întâmple.
Cu ceilalți copii nu aș fi putut face asta. Nici fizic nu eram aptă, dar nici ca mindset. De aceea, consider extrem de important să ne ascultăm corpul și să decidem în cuplu ce ne asumăm.
Suportul și acceptarea partenerului sunt esențiale ca toate astea să se întâmple. Eu știu că fără relaxarea vizavi de normalitatea lucrurilor și implicarea activă a lui Răzvan nu aș fi putut fi așa.
Nu recomand nimănui să facă asta.
Este o decizie personală, de familie în baza mai multor factori. Ajută să fim în contact cu noi, cu realitatea casei noastre, cu corpul nostru și să alegem ce e mai bine pentru fiecare dintre noi.
Să fie util și cu inspirație pentru cine are nevoie!
