Weekend-ul ce tocmai a trecut a fost alergarea din vie de la Petrovaselo. Deși a fosta 3-a ediție, eu am ajuns prima dată aici. Cred că nu am remarcat concursul acesta sau, poate că, nu s-au potrivit datele în trecut.
Ceea ce îl face deosebit este faptul că se aleargă prin vie și locația de start-finish, foarte frumoasă și interesanta, mai ales pentru copii.
Sâmbătă dimineața la 8, am plecat cu mic cu mare spre Petrovaselo. Distanță e mică, așa că în 30 min am fost acolo. Erau deja mulți alergători în zonă și multe mașini parcate organizat, în spațiile special destinate.
Am stat un pic la coadă să iau kit-ul, apoi ne-am retras pe zona unde sunt leagăne improvizate din paleți și muuuuulte pietricele spre deliciul celor mici. Am făcut încălzirea și la 9.30 a fost startul. Am văzut multă lume cunoscută de la alte competiții, am văzut și oameni mai grași și oameni mai slabi, și mai bine pregătiți, mai echipați sau mai puțin echipați….Și din nou am realizat că alergarea poate fi făcută de oricine și oricând, numai să ne dorim să ieșim afară și să punem un picior în fața celuilalt.
Traseul a fost frumos, dar nimic spectaculos, s-a alergat prin vie, prin pădure, pe drumuri forestiere, urcușuri pe dealuri, prin sat. Partea cea mai dificilă a fost căldura, mult prea cald pentru gustul meu. Erau 26 de grade afară, iar traseul a fost în proporție de 90% numai prin soare. Am avut șapcă, dar transpirația îmi intra în ochi și mă ustura și nu mai reușeam să văd nimic. La un moment dat m-am gândit să merg, sa nu mai produc așa multă căldură prin mișcare și să-mi reglez transpirația. Dar mi-am dat seama că nu e o decizie prea înțeleaptă, pentru că nu mă mai ventilam deloc și-mi era și mai cald.
Am terminat cei 14km cu 275m diferență pozitivă în 1h și 34 min. Când am ajuns, copiii erau în picioarele goale prin pietriș, toropiți de căldură, obosiți și înfometați. Am luat gulașul primit din partea organizatorilor și le-am dat să mănânce, dar nu era suficient, foamea era mare 🙂
Am plecat spre casă, fără să mai așteptăm premierea, trebuia să ajungem la nuntă și până atunci mai aveam pregătiri de făcut, iar copiii oricum nu ar mai fi avut răbdare.
Am continuat mișcarea începută dimineața prin dans, cu sârbe și hore, până la 5 dimineața când picioarele mele au refuzat să se mai ridice de pe scaun.
A fost un weekend plin și frumos!