Familie Natură

În natură cu cortul alături de copii

17 mai 2017

Vremea bună a început să-și facă simțită prezența din ce în ce mai mult, așa că se apropie și sezonul ieșirilor cu cortul în natură.

Pentru noi, cortul este precum casa de vacanță, ne poartă de grijă și ne oferă un acoperiș deasupra capului oriunde și oricând.  I-am scos pe copii la cort încă de când aveau 4 luni amândoi, fără să li se întâmple absolut nimic, așa că noi îmbrățisăm acest stil de viață. Însă știu că sunt părinți care se tem să facă asta, pentru a nu răci copilul, pentru a nu fi mușcat de vreo insectă, pentru că poate nu doarme la fel de bine sau doar pentru simplul fapt că este mai complicat logistic.

Astăzi aș vrea să scriu despre ce anume e important să avem în vedere când ne decidem să ieșim într-o excursie cu cortul, cu copiii și despre echipamentul minim necesar. La final, am adăugat și câteva sugestii de unde noi am achiziționat produse care ne sunt de ajutor în acest stil de viață.

Dimineața la cort

Ce anume să avem în vedere pentru a avea o ieșire reușită?

1.Starea de spirit / sănătate a celor din familie

Cel mai bun moment să ieșim cu copiii în locuri noi, spații noi, este când ei sunt încărcați emoțional, când rezervorul lor este plin de iubire și siguranță, pentru că acela este momentul în care își pot dedica întreaga energie spre explorare și bucuria momentului.

În cazul în care copiii nu se simt bine, sunt răciți sau au o perioadă mai grea, atunci poate ar fi bine să reflectăm asupra momentului de a-i scoate în natură la cort. Este o șansă nouă de explorare, de joacă pentru ei, însă dacă nu se simt bine, atunci nu vor avea chef să vadă experiența aceasta nouă și s-ar putea să fie chiar dificil pentru părinte.

2. Condițiile de vreme

Înainte de a pleca de acasă, recomand să ne mai uităm o dată pe prognoza meteo. Acest aspect poate influența semnificativ toată vacanța, în funcție de așteptările pe care ni le setăm. Dacă ne propunem să cutreierăm munții sau să stăm la soare toată ziua și va ploua constant, atunci probabil nu vom fi foarte încântați. E important să avem așteptări realiste în concordanță cu vremea anunțată și activitățile dorite să fie corelate.

3. Echipament coresponzător

Echipamentul face diferența. Un cort prin care trece ploaia sau un sac de dormit în care ne este frig, nu ne vor face să ne simțim bine. E important ca în funcție de condițiile meteo, să luăm cu noi exact ce ne trebuie. Voi detalia mai jos echipamentul minim necesar.

4. Haine potrivite condițiilor de vreme

Hainele, la fel ca și echipamentul corespunzător, pot fi o sursă de confort și stare de bine sau ne pot face vacanța, excursia, o neplăcere. E important să fim atenți la ce tip de haine punem în bagaj, ținând cont de cât de călduroși / friguroși ne știm.

5. De-ale gurii

E important să avem în vedere dacă zona în care vom merge are magazine / restaurante în apropiere sau ne bazăm 100% pe ceea ce avem în traistă. Eu aș recomanda ca într-o excursie cu copiii, să avem la noi minimul necesar pentru a acoperi nevoile lor. Copiii nu au răbdare până cumpărăm / preparăm / comandăm, mai ales dacă le e foame tare. Măcar ei vor fi asigurați 🙂

OK, acum presupunând că se aliniază toate planetele, copiii sunt bine, sănătoși, vremea e perfectă, hai să pornim la drum. Dar stai….ce luăm cu noi? Eu merg pe principiul keep it simple, luăm doar ce e musai necesar.

Uite mai jos, o listă cu cele necesare o excursie la cort:

  • Cortul, evident :), care pentru câteva nopți se va transforma în casa de vacanță. Ca design, sunt multe variante de corturi, în funcție de numărul de persoane, în funcție de spațiul alternativ disponibil (unele au un mic antreu, altele au un spațiu disponibil ca un mic hol între 2 camere). Ceea ce contează este să fie adaptat la nevoile fiecărei familii.
  • Izolire / Saltele – avem nevoie de ele pentru a fi protejați de frig, dar și pentru a avea mai mult confort. Noi am încercat și varianta cu saltea, dar și cea cu izolire; eu, personal, prefer izolirele pentru versatilitatea lor și pentru că au o durată de viață mai lungă. Eu aici recomand să luați grosimea cea mai mare la izolire, nu pe cele subțiri, și în niciun caz pe cele de la categoria fitness.
  • Saci de dormit – se găsesc multe modele, în funcție de temperatura minimă dorită, pe dimensiuni și culori diverse. Eu mă știu mai friguroasă și atunci prefer să-mi fie cald. Pe timpul verii prefer sacul de până la -5grade, dar pe timpul iernii avem sacii groși de până la -25grade.
  • Frontale / Lampadare de camping – seara se lasă întunericul și este nevoie de o sursă de lumină. Copiii vor fi foarte curioși să se joacă cu frontalele atât în afara cortului, cât și în interiorul lui. Ambele sunt utile, lampadarul poate sta pe masă, se poate citi la lumina lui pe înserat, iar frontalele sunt utile mai ales pentru momentele în care ne mișcăm dintr-o parte în alta.

Eu zic că acestea ar fi lucrurile minime necesare pentru a putea pleca cu cortul. Adițional, în funcție de câte nopți se va sta cu cortul, se mai pot lua:

  • Un acoperiș – este ca o prelată în 2 ape, strânsă arată ca un sac de dormit subțire, ocupă puțin loc. Noi am folosit-o pentru a face umbră și pentru a ne adăposti de ploaie în timp ce stăteam la masă. Mentionez că noi nu avem cort cu antreu sau hol, așa că am apelat la varianta aceasta.
  • Hamac – e atât de confortabil să montezi și un hamac în vacanță! Copiii se pot legăna, pot dormi în el (mare atenție să nu se rostogolească afară, nu îi lăsați nesupravegheați), mie îmi place la nebunie să stau în el și să citesc, în briza mării și adiere de vânt!
  • Masă și scaune de camping – dacă dorim să mâncăm și pentru a crește confortul
  • Sfoară – pentru a putea pune la uscat hainele copiilor, mai ales dacă se vor juca cu apă sau sunteți la mare (prosoape, costume de baie, etc)
  • Tacâmuri / farfurii / oale speciale de camping – în cazul în care vă doriți să pregătiți hrana acolo, sau pentru cafeaua de dimineață. Noi, de obicei, combinăm variantele, ne și pregătim noi ceva rapid (salate, paste, cafea, ceai), dar alegem să degustăm și produse locale.
  • Arzător și butelie – pentru a putea face focul pentru hrană.
  • Aparat de fotografiat – vor fi niște momente inedite pentru copii și pentru întreaga familie, va fi extraordinar să fie surprinse și păstrate în timp.

Noi ne-am luat cele necesare în timp. Eu recomand să mergeți în magazine specializate, să discutați cu oameni cunoscători într-ale echipamentului dorit și să alegeți ceva potrivit pentru nevoile familiei. Sunt multe surse de unde vă puteți procura cele necesare. Las câteva idei aici, sunt încercate și validate de noi și nu exista nicio obligație contractuală în spate.

http://www.decathlon.ro/

http://www.incort.ro/index.php

http://www.himalayabrasov.ro/

http://mountain.shopmania.biz/

In rest, distracție si voie buna!

Sursa foto: Shutterstock

 

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply anda_elena 19 mai 2017 at 11:14

    Cred că e nevoie de o anumită doză de curaj. Și se pare că voi o aveți! În acest context, nu pot decât să vă felicit din suflet! 🙂

    • Reply Andreea 19 mai 2017 at 19:13

      Multumim! E o activitate care ne aduce multa bucurie si copiilor le place tare mult. Mult curaj va doresc sa încercați!

  • Reply Eliza Biro 19 mai 2017 at 19:00

    La fix a picat acest articol pentru mine. Inainte sa avem copii, mergeam si noi des cu cortul. De 5 ani nu am mai fost si ne e dor. Acum ca au crescut putin copiii, am prins curaj si am vrea sa reluam aceasta experienta. Mi-am salvat lista ta, pentru ca trebuie sa ne reinnoim accesoriile de camping.

    • Reply Andreea 19 mai 2017 at 19:14

      Poate ne întâlnim pe poteci de munte sau cu cortul, ce interesant ar fi ?

  • Reply Germina 12 iunie 2017 at 13:57

    Hey,

    ne poti spune si cateva locatii unde mergeti cu cortul impreuna cu cei mici? Multu,

  • Leave a Reply