Ecomarathon este un eveniment ce se întamplă an de an în primul weekend al lunii mai, la Moeciu de Sus, în județul Brașov.
Noi revenim cu drag de fiecare dată, pentru că este aproape de casa părinților mei, deci logistic nu e prea complicat, pentru atmosfera ce se crează în jurul acestui eveniment, pentru peisajele unice de aici și pentru că ne simțim bine cu toții.
Ecomarathon înseamnă joacă, bucurie, prietenie, bună-dispoziție, cine nu și-ar dori să fie aici? 🙂
Partea frumoasă a acestui concurs este că toată familia se poate regăsi:
- Adulții pot alerga la una din curse (Cross – 14km cu 600m diferență de nivel sau Marathon – 42km cu 2400m diferență de nivel)
- Copiii participă la cursa EcoKids în funcție de categoria de vârstă
- Bunicii fac galerie sau ajută în organizare, fac poze, se plimbă pe traseu
- După cursa lor, copiii se pot retrage la atelierele pregătite în curtea Centrului de Ecologie Montană
Așadar, toată familia îți găsește un loc.
Anul acesta, Ecomarathon ne-a găsit la Zărnești, eram acolo de câteva zile pentru investigații medicale și pentru a-i sărbători pe mama și pe Ioan. Eram după o perioadă grea cu Ioan care fusese bolnav, mă consumasem mult emoțional și fizic eram obosită. Nu mai vorbesc de antrenament și pregătire, nu eram în forma potrivită. Cu o saptamana inainte aveam in gand sa renunt, dar m-am gândit că este o oportunitate de relaxare și detașare, este o cale de a mă bucura că Ioan e bine, că am șansa să urc pe dealurile astea unice și să văd peisajul acesta spectaculos.
Este o bucurie să fie cu mine Răzvi, copiii și părinții mei!
Este o bucurie să fim la un loc atâția oameni și să ne împărtășim pasiunile (alergare, fotografie, mișcare, munte etc)!
Având toate aceste aspecte în gând, am decis să merg, deși știam că fizic îmi va fi greu, pentru că nu eram pregătită.
Vineri seara am fost să luăm kit-urile și deja începuseră să mișune alergători peste tot. Traseul era deja marcat, punctele de intersecții erau vizibile, sala de la căminul cultural era plină de voluntari și de participanți. Emoțiile și atmosfera specifice erau vizibile și ele. Maria a fost foarte încântată să alerge și ea la cursa copiilor, așa că entuziasmul a fost mare când am ajuns acasă cu kitul ei.
Ioan alerga prin casă și ne spunea la toți că mâine aleargă și el la “malaton” 🙂
Noaptea dinainte de concurs este , ca de fiecare dată, cu puțin somn. M-am gândit la traseu, vizualizam atmosfera de la concurs, copiii cum se vor uita și vor studia tot ce se întâmplă,…
La ora 6 eram în picioare, am mâncat- deși nu îmi trebuia absolut nimic, bagajul era gata de seara, m-am îmbrăcat și imediat s-a trezit singură și Maria. Noi doua, fetele alergătoare ale familiei, eram deja echipate când restul casei s-a trezit.
Am plecat spre Moeciu cu emoții, dar plină de un sentiment de bine, de bucurie, pentru că pot fi acolo.
Cursa
Zona de start era deja un furnicar când am ajuns, 1700 de persoane erau aliniate la start. Abia mi-am făcut loc printre alergători, oricum eram la coada plutonului de oameni, dar mi-aș fi dorit să fiu un pic mai în față, știam ce mă va aștepta pe urcarea de pe bucla 1.
Așa cum ziceam la început, unul din motivele pentru care aleg să revin la Moeciu are legătura cu frumusețea traseului. Acesta cuprinde 3 bucle, cu start și sosire în același punct, centrul satului, și formează simbolul perfect al trifoului. Descrierea completă este aici.
Cred că pentru cine nu a fost la Eco, e greu de crezut că, pe prima urcare de pe bucla 1, efectiv este coadă de oameni și nu ai pe unde depăși. Mai sunt porțiuni unde se poate forța, dar se formează un alt “dop” uman și per ansamblu nu se câștigă mult. Așa că pe prima buclă am stat mult la coadă și am mers în pas agale. M-am uitat în jur, la dealuri și căsuțe autentice, la ceilalți alergători….mă gândeam că în urmă cu o săptămână nu speram eu la liniștea și la frumusețea peisajului acesta….
Mi-am intrat greu în ritm, dar am știut în fiecare clipă că voi trece linia de sosire și nu voi abandona, oricât de greu mi-ar fi. Eram decisă să nu mai renunț, mai ales că după frigul pe anul trecut, îmi luasem cu mine toate cele necesare.
Nu intru în detalii despre maratonul meu interior din timpul cursei, despre gândurile și planurile mele, vreau doar să spun că a fost tare frumos!
Vreau să le mulțumesc părinților mei care ne însoțesc prin toate periplurile noastre și ne ajută cu copiii.
Ii mulțumesc lui Răzvi pentru că a fost un adevărat suport emoțional, pentru fiecare punct in care ai fost, pentru galagie, poze, pentru urcarea de la Guțanu care ar fi durat mult mai mult dacă nu era umbrela 🙂
Îi felicit pe organizatori pentru că fac posibil acest eveniment an de an, nu e ușor din perspectiva organizatorică!
Îi felicit pe voluntarii gălăgioși care ne-au dat energie, pe cei care ne-au tăiat fructele, ne-au pregătit merindele din punctele de revitalizare, pe cei care ne turnau apă în pahare, pe cei care ne-au făcut minunatele poze!
Cu siguranță, vom reveni în formulă completă și anul care vine! Este un eveniment de neratat!
La final, pentru ca am primit multe intrebari atat pe traseu, cat si dupa aceea, vreau sa dezvalui de unde am fusta si cum se poate achizitiona. Ideea ii apartine Dianei Amza, initiatoarea proiectului Supermamici alergatoare. Intrati pe pagina respectiva si contactati-o pe Diana, ea se ocupa de tot.
Poți citi povestea Ecomarathonului din anii trecuti aici:
One Comment
Pingback: