Așa de drag îmi este acest concurs, încât este o plăcere să scriu despre el de fiecare dată.
Sunt anumite competiții sportive pe care le aștept an de an. Hercules Maraton este unul dintre ele. Și m-am tot gândit de ce mă leagă emoții așa faine de acest concurs.
Mă duc în trecut, în anul 2010. Ajungeam pe Valea Cernei împreună cu o gașcă de prieteni, care întâmplător participau la Hercules la proba de maraton. Era în luna mai, primăvară spre vară. Îmi aduc și acum aminte euforia pe care o resimțeam când a fost numărătoarea inversă și toți au plecat în cursă. Parcă eu aș fi alergat! M-am mutat în zona de finish și îi priveam cu câtă bucurie ajung, se îmbrățișeaza între ei deși nu se cunosc unii cu alții, își zâmbesc. Este o energie aparte la aceste concursuri. Muzica, oamenii, atmosfera, toate ingredientele fac să fie ceva aparte.
Văzând și simțind pe propria piele cele de mai sus, am zis că data viitoare eu nu mai stau pe margine. Voi alerga cu siguranță, mai ales pentru că îmi place să alerg, mă simt bine, mă face fericită. Asta îmi spuneam atunci, în 2010. Și din acel moment m-au mai oprit doar sarcinile cu copiii.
Deci Hercules Maraton este special, a fost factorul declanșator pentru mișcare în grup și sănătate.
Ediția de anul acesta a fost așa cum mă așteptam. Prietenie, bucurie, energie, vreme superbă.
Am participat la Semi-Maraton, 21 km, cu 1100m diferență de nivel. Mi-am propus 2 lucruri:
1. să profit să fiu eu cu mine și cu gândurile mele.
2. să mă bucur de tot ce trăiesc, chiar și atunci când îmi va fi greu. Estimam că mi se va termina euforia la un moment dat și voi resimți lipsa antrenamentelor.
Și așa am făcut! Am încercat să alerg cât mai mult, să fiu atentă la respirația mea, la corpul meu. Mi-am târât, la propiu, picioarele prin frunze și le ascultam sunetele. Am privit peisajul și șuieratul vântului. Am văzut fructe în copacii goi de frunze și le-am admirat rezistența chiar și acolo unde nu mai aveau protecție.
Gândurile mele au venit în stilul avalanșă, însă pe măsură ce făceam efort unul câte unul plecau și parcă se făcea lumină. M-am gândit la blog, la ce fac acum, cum scriu, cum aș putea face mai bine asta. Mi-au trecut prin gând workshop-uri și proiecte. Mi-am imaginat cabinetul de terapie. M-am gândit la copii și le-am mulțumit că m-au ales să le fiu mamă, cu ajutorul lor am descoperit atât de multe lucruri despre mine! M-am gândit la Răzvan, ce bine că este soțul meu și că mă sprijină în ideile pe care le am.
Am dat și de greu pe la km 13-14. Am resimțit oboseala și mi-am dat seama că nu sunt antrenată pe un teren asemănător. Alergarea la stadion și pe malul Timișului nu sunt suficiente pentru Hercules. Este nevoie de alergări la munte, cu diferență de nivel, cu efort similar. Dar mi-am amintit ce mi-am propus inițial: să mă bucur chiar dacă dau de greu. Mă uitam la picioarele mele, mă gândeam la febra musculară, la tot ce mă durea. Poate suna ciudat, dar m-am bucurat pentru că am puterea de a alerga, pentru că am 2 picioare și am ocazia, șansa, norocul să fiu acolo. Să am în jur oameni dragi, prieteni, partener de viață care fac posibilă această experiență.
Traseul de semimaraton este foarte frumos, privirea se pierde repede peste Valea Cernei. Pentru cine nu a ajuns în zonă ar fi un bun început de a face cunoștință cu zona aceasta.
Noi am profitat de ocazie să ne reunim toată familia extinsă, cu părinții noștri și Ralu cu familia ei. Ne-am adunat la o cabană pe malul lacului, cu un peisaj superb și fără semnal la telefon. Înainte de a ajunge, pentru că era prima dată când mergeam acolo, era necesar să comunicăm unii cu alții pentru a găsi locația. Și a fost o aventură. Stăteam urcați pe un dâmb de pământ, urcam la stradă, vorbeam pe speaker cu mâna ridicată. Excelent pentru detasare și liniște 🙂 Vom reveni acolo, să ne mai încărcăm bateriile și altfel.
La final de articol, vreau să îi felicit pe organizatorii Hercules, fac o treabă minunată în fiecare an!
Hercules drag, mă bucur că ai sădit în mine acest microb fain al alergării montane!
Sursa foto: Hercules Maraton
