Hercules Maraton 2016

A fost al 6-lea Hercules Maraton si de fiecare dată mă încearcă același sentiment când ajung pe Valea Cernei pentru acest eveniment. Pentru mine, Hercules înseamnă prietenie, bucurie, dorință de alergare, căldură, noroi, emoții. Eu mă simt ca acasă de fiecare dată. Și știu de unde vine acest mix de sentimente. În 2010, la prima ediție a acestei competiții, am fost în echipa de susținători pentru Alina, Ovidiu și Răzvi. Atunci am simțit adrenalina competiției, deși stăteam pe margine, atunci am văzut satisfacția pe chipul fiecărui participant care a terminat cursa după ore de alergat, atunci am simțit atmosfera și comunitatea frumoasă formată în jurul acestui eveniment. Odată cu Hercules Maraton 2010, s-a declanșat dorința mea de a participa la competiții montane și de a fi acolo chiar dacă nu alerg (asta în perioada sarcinilor cu copiii).

Și anul acesta a fost special și frumos. Am avut o perioadă destul de lungă în care nu am alergat din pricina sănătății, dar nu am stat, m-am apucat de pilates și mult stretching. Inițial eram înscrisă la proba de maraton, însă după zilele petrecute în spital, am decis să mă reorientez și să nu mă expun unui efort atât de mare. M-am mutat la proba de semimaraton, 21km, 1100m diferență de nivel. Pentru cursa aceasta mi-am propus să alerg cu gândul doar la mine și la frământările pe care le am, să-mi ascult fiecare voce și să selectez, să aleg, să reflectez, să mă bucur de peisaj, de alergarea în sine și de starea de bine.

Am ajuns pe Valea Cernei vineri seara, ne-am cazat și am fugit să ne luăm kit-ul. Când am ajuns la Dumbrava, era în toi ședința tehnică. Erau prezenți mulți oameni cunoscuți cu care am mai stat la povești, și  am gustat pastele cu sos și brânză nelipsite în fiecare an. Copiii ne așteptau, așa că nu am întârziat, era important să dormim.

Noaptea a fost agitată cu Ioan care s-a trezit din oră în oră, dar am fost relaxată. Scopul principal al cursei era să fac mișcare și să-mi pun ordine în gânduri.

Ne-am echipat și am plecat la start. Bătea vântul destul de tare și era răcoare. Traseul îl știam bine din anii trecuți, ceea ce mi-a dat un sentiment de confort și siguranță. Cunoșteam fiecare curbă, fiecare urcuș, zonele unde o să găsesc noroi, punctele ideale de belvedere. Am alergat cea mai mare parte a traseului, mai puțin urcarea spre Ineleț. Mi-a fost dor să alerg, parcă tropăiau hormonii alergatului de nerăbdare și când am dat drumul picioarelor nu se mai opreau. M-am simțit foarte bine toată cursa, nu mi-a fost greu nicio clipă, mi-am păstrat ritmul constant. Nu m-a interesat cine mă depășește, pe cine depășesc sau cât este ora. Mă uitam doar la bornele care indicau la ce km am ajuns. Asta cred că m-a costat un pic la final cand am constat că m-au despărțit mai puțin de 4min de locul 3 la categoria mea. Dar m-am consolat rapid cu gândul că eu am avut alt obiectiv. Am terminat cei 21km în 3h 13 min, pe locul 5 la categoria mea de vârstă.

Ca de fiecare dată, concursul a fost foarte bine organizat. Marcajul traseului a fost bun, deși am înțeles că unii concurenți s-au mai rătăcit; punctele de revitalizare au fost bogate, vremea a fost numai bună de alergat,medaliile pregătite foarte frumoase. Anul acesta a fost prima ediție de toamnă a competiției, de obicei se ținea în luna mai. Eu, personal, prefer luna mai, când e mai cald. Dacă ar fi plouat și ar fi fost noroi pe traseu și frig, nu cred că era prea fain. Dar când e mai cald, e o plăcere să alergi pe ploaie, să iei toate bălțile din cale pentru răcorirea picioarelor, să te uzi cu apă la punctele de revitzaliare, toate astea le-am descoperit tot la Hercules anii anteriori.

După competiție, ne-am dus la Vila Gorjanul acolo unde ne așteptau copiii și Bobo. Am mers în Herculane unde era un eveniment cu produse tradiționale, ne-am plimbat, am “admirat” cât s-a degradat orașul ăsta frumos din pricina nepăsării administrației locale și ne-am întors la premiere. Zona aceasta a Herculanelor este atât de frumoasă și are atât de multă bogăție! Este mare păcat că autoritățile dorm în papuci uitându-se la clădirile istorice pe care cresc copaci, care încep să-și piardă zidurile, geamurile. Nu știu cine sunt oamenii de la putere  care nu se luptă pentru mai bine, pentru viitor, pentru o viziune de dezvoltare a zonei, a locurilor de muncă, este un potențial imens aici.

Duminică am făcut o plimbare până la Crucea Albă și apoi am plecat spre casă. M-am bucurat că Maria a urcat singură până sus, iar la vale a alergat cu Răzvan de parcă ar fi fost la concurs amândoi.

Hercules Maraton mi-a readus entuziasmul și motivația alergatului, dorința de a face asta cât mai des și mai bine. Sper să găsesc timp pentru toate odată cu reînceperea lucrului. Pe lângă copii și viața de familie, studiul și pasiunile mele rămân o prioritate importantă.

 

P