Ieri “Caravana empatiei” a ajuns la Timisoara si mi-am organizat programul astfel încât sa ajung. Pe Monica Reu (Asociația de Comunicare Nonviolenta) si pe Ioana Macoveiciuc (Prințesa Urbana) le-am mai văzut impreuna in cadrul unei conferințe la Cristian, in județul Brasov. Atunci am descoperit-o pe Monica si m-a fascinat cu subiectul comunicării non-violente. Pe Ioana, o citesc, i-am citit cartea, ii citesc blogul, am văzut si am auzit-o la Social Media for Parents si de fiecare data ma minunez ce mică e, dar câtă energie are. Pe Monica o urmăresc intens si ma fascinează ori de câte ori o văd in acțiune. Imi place cum spune lucrurilor pe nume, dar cu empatie, cum îmbina noțiunile teoretice cu aspectele practice din viața ei de mama, din experiențele cu fiica ei Ema sau din întâmplări pe strada.
Subiectul votat pentru conferința din Timisoara a fost “De la conflict la conectare”. Mai jos voi scrie notițele preluat in timpul prezentării Monicăi.
Educația empatica
* Nevoile fiecărui membru din familie sunt la fel de importante. Am fost crescuți cu ideea de mama de sacrificiu, renunț la nevoile mele pentru copil si pentru soț, însă in familie, nevoile mele sunt la fel de importante ca nevoile partenerului meu si la fel de importante ca nevoile copilului. Familia funcționează pe principiul interdependentei, binele fiecăruia din familie depinde de binele tuturor. In primii 6 ani de viața copilul considera ca nevoile lui sunt mai importante, iar nevoile celorlalți sunt in plan secund, este egocentric – nevoia lui e mai importanta decât a oricui. Cand rezervorul copilului este pe plin, copilul da dovada de o empatie pura, chiar daca este in perioada 0-6ani. Intr-o relație in care știu ca am încredere ca si nevoile mele contează, atunci abordarea conflictului este cu mai multa relaxare, suntem aici pentru a rezolva conflictele sa ne fie bine tuturor.
* In relația părinte-copil, nu doar copilul creste. Daca ne deschidem mintea si sufletul, parintele creste odată cu copilul. Copiii vor totul ACUM, ei trăiesc in prezent, spre deosebire de noi care am pierdut noțiunea asta (ne jucam cu copiii si ne gândim la altele). Sa fim mai conștienți de momentul prezent. Adulții văd fericirea ca pe ceva ce trebuie sa se întâmple (daca obțin mărirea de salariu, voi fi fericit/ cand intra copilul la grădinița, voi fi fericit). Odată ce devenim părinți, ne dam seama ca nu detinem controlul. Nu putem controla 100%o ființa umană, e important sa ne bucurăm mai mult de momentul prezent.
* Despre nevoi: odată ce devenim mai conștienți de nevoile noastre proprii, vom deveni mai receptivi in a identifica nevoile celor din jurul nostru. Ex: un copil care se zbate pe jos, probabil ca are nevoie de siguranta si înțelegere, si nu de o mustruluire. In spatele comportamentelor pe care noi le consideram strigătoare la cer se ascund comori. Sa vedem intențiile adevărate ale copiilor si odata văzute, putem schimba comportamente.
* Sa fim conștienți ca rolul nostru nu este sa creștem copii, ci noi creștem adulti. Noi nu facem educație pentru acum, ci prin felul in care noi acționăm acum la 8luni ai copilului, este sa punem o baza pentru adultul viitor.
Care ți-ai dori tu sa fie calitatile copilului tău la 25ani? In funcție de raspuns, ne putem descoperi valorile noastre, despre ce vrem pentru el (respect, empatie, creativitate, etc). Oare modalitățile folosite acum in raport cu copilul meu au darul de a face posibila realizarea mea? Oare eu trăiesc valorile astea, pot fi eu un model pentru copilul meu in ceea ce privește empatia, respect? Societatea suferă din punct de vedere empatic, pentru ca noi nu am primit empatie, respect, înțelege. Copiii învață din ceea ce trăiesc si din modele pe care le văd in jurul lor.
* Conflict, oportunitate de conectare
Cele mai trainice relații se construiesc abia dupa ce am trecut de 1-2 conflicte intr-un mod sănătos. Modul cum gestionam acum conflictele este modul învățat acasă:
– la conflict te dai înapoi, cel deștept se retrage, teama de conflict
– la conflict te duci înainte, viața e o lupta, ea trebuie câștigată cu orice preț, îți faci vocea auzita
– unii dintre noi nu au văzut nimic, adultii ii trimiteau pe copii in camerele lor si nu luau parte direct la discuțiile lor
E util pentru copii sa ne vadă având discuții in contradictoriu, atatatimp cat ele prezintă copilului un mod pașnic de rezolvare a unei situații conflictuale. Daca ii creștem intr-o bula, nu le oferim abilitați pe care sa le ia si sa le aplica in viața de zi cu zi.
Conflictul e o modalitate de a vedea ca oamenii au limite in anumite valori. Conflictul apare cand valorile mele se ciocnesc de ale celuilalt. E sănătos pentru copii sa vadă ca si părinții au dezacorduri de valori, dar e important ca părinții sa le arate o modalitate de gestionare astfel încât toata lumea sa câștige. In familie, cand doar unul iese câștigat si ceilalți pierd, de fapt pierdem toti. Conflictul este o dinamica relaționala, sa ne dorim ca toata lumea sa iasă bine, toata lumea o poate accepta pentru moment, chiar daca nu pot fi de acord.
In familie nu e ca la job, ca la piața, ci energia trebuie sa fie concentrata pe a avea grija unul de celălalt, sa ne fie la toti bine.
Partea buna a unui conflict : sunt vizibile valorile proprii, ne putem cunoaște pe noi mai bine.
Modul in care copiii noștri îsi vor gestiona conflictele va fi prin ceea ce ne văd pe noi făcând. Parintele model si dinamica dintre părinți, reprezintă un model de relaționare pentru copil. Daca avem dorința ca ai noștri copii sa plece din familie cu anumite abilitați, e important sa le arătam aceste abilitați.
Cum punem paie pe foc?
Conflictele se inflamează si scapă de sub control cand:
~ Dispunem de putin timp pentru dialog si conectare (Exemplu: momentul de dimineata, înainte de plecarea la grădinița, agitația legată de schimbatul hainelor, mic-dejun, spălat pe dinti => soluția a fost trezirea mai devreme astfel încât sa avem timp pentru tihna de dimineata, băut cafea, pregătit cele necesare, hainele pentru grădinița pregatite de seara si astfel exista disponibilitate pentru îmbrățișări si conectare). Ritmul nostru de viața nu mai are nicio legătura cu ritmul natural al omului, este creat artificial. Pierdem multe momente de conectare in ritmul acesta, însă copiii inca au tihna aceasta. Vor sa facă lucrurile in ritmul lor. Ei vor sa se conecteze si abia apoi vor sa facă toate celelalte lucruri care trebuie.
~ Sistemul pedeapsa-recompensa ne împiedica sa construim o relație de calitate atunci cand eu am mai multe resurse si vreau sa-l determin pe cel cu mai putine resurse sa facă ce vreau eu, pentru ca eu sunt mai puternic “Fii atenta: daca nu plecam acum cand ajungem acasă nu mai Primești desene 2 saptamani”, se pierde încrederea
~ Modul de comunicare Bine si rău / Corect si greșit / idei rigide care duc la conflicte
~ Etichetele puse copiilor => copiii îsi asuma etichetele puse de adulti. Copiii vor avea acele comportamente care vor confirma eticheta adultului. Eticheta pentru un copil este ca un verdict pe care il confirma ca atare. “Eu bat pentru ca sunt rău”. Noi trebuie sa le arătam copiilor ce au bun in ei. Cand copiii noștri sunt etichetați de altcineva, sa-i învățam pe copii ca o eticheta nu vorbește niciodată despre ei, ci vorbește despre persoana care eticheteaza. Le traducem eticheta in ceea ce probabil a vrut sa zică profesoara si nu a știut sa facă. Nici etichetele pozitive nu sunt mai bune, pun presiune pe copil.
Cheite in situații tensionate
Ne ajuta sa gestionam altfel conflictele:
* Coboram la nivelul copilului si il privim in ochi, astfel evitam sa punem toata forța noastră asupra lor. Este valabil si in situațiile de conflict între adulti, sa alegem sa ne privim in ochi.
* Feedback la persoana I – sa ne rupem de etichete, sa ne ducem in zona in care vorbim despre noi. Astfel ii învățam pe copii o modalitate sănătoasa de exprimare a emoțiilor. Sa le vorbim copiilor despre cum ne simțiți, astfel ii încurajam si pe ei sa vorbească despre ceea ce simt ei.
* Ascultarea pentru a înțelege si nu pentru a combate, sa înțelegem dincolo de cuvinte. Pe copii, in viața asta, nu vom reuși sa-i ferim de suferința. E important sa le transmitem ideea ca suferința face parte din viața, ca se poate trece peste ea daca este cineva sa ne asculte cu empatie.
* Sa facem cerințe eficiente copiilor, astfel ne vom confrunta cu mai putine comportamente care nu vor fi in armonie cu ce ne dorim noi. Cerințe sub forma de întrebare, iar daca cel mic nu e de acord cu ce vrem noi, atunci ne supăram. (Vrei sa mergi azi la Buni? / Nu. / Cum nu? N-ai mai văzut-o pe Buni de 2 saptamani)
Sa facem cerințe afirmative, e mai ușor pentru copii de procesat. (Nu sari in balta! – exact asta face copilul) Creierul nostru are o dificultate in a procesa cuvântul NU, nu il adu pe Nu, dar aud foarte bine ce urmează dupa Nu. Reformulăm : Ocoleste balta! Sari peste ea!
Sa facem cerințe in cuvinte complete, ei nu înțeleg noțiunile abstracte (cuminte, periculos, etc)
* Mijloace eficiente de gestionare a emoțiilor noastre (retragere, respirația, jurnal, etc)
Hrănește relația
O relație merge sau nu merge in funcție de implicarea pe care o avem in ea, nu se întâmpla pur si simplu.
= Practica aprecierii: sa spunem lucruri pe care ceilalți le fac pentru noi si ne fac sa ne simtim bine (Cat mi-a plăcut ca ai pregătit cafeaua de dimineata! / Sa-i spun copilului cat de importante sunt îmbrățișările pe care mi le da zi de zi). Calitatea relației depinde de calitatea mesajului pe care-l transmitem.
= Practica recunostintei: nu oamenii fericiti sunt recunoscători, ci oamenii recunoscători sunt fericiti!
= Timp de calitate petrecut impreuna (joc, citit, dialog)
Nu cantitatea de timp e importanta, ci calitatea. Asta te cere pe tine 100%, fara sa te gândești ce mai ai de făcut. Timpul de calitate trimite 2 mesaje: sunt aici alături de tine si ma bucur; ești aici alături de mine si ma bucur.
