CĂRȚI,  Dezvoltare personală

” Cele 5 limbaje ale iubirii” – Gary Chapman

Am auzit de aceasta carte de anul trecut, dar nu mi-a rămas gândul la ea si nici nu mi-a căzut in mâna sa nu o mai las. Anul acesta am întâlnit-o prima data la standul cu cărți din cadrul Social Media for Parents 2016 si mi-am spus ca e momentul sa o cumpăr. A avut un preț promoțional, 20ron, in librărie  am văzut-o la 26ron.

De ce am citit-o?

1. In primul rând, am considerat ca imi este utila in ședințele de terapie cu clienții care dintr-o data îsi dau seama ca nu se mai potrivesc, ca nu mai merge relația lor. Mi-am spus ca sigur voi putea cunoaște si o alta perspectiva din care pot analiza si prezenta relația dintre doi oameni.

2. Cartea surprinde ideea de iubire, vorbește despre un sentiment frumos care ne determina sa mutam munții din loc si ne da o stare de bine. Cine nu-si dorește iubire? Răspunsul pe care l-am aflat este ca “Nevoia de afecțiune este o nevoie primara”, așadar avem nevoie de iubire ca de aer, ca de hrana, suntem născuți sa căutam iubirea si afecțiunea.

3. Este o carte scrisă de un terapeut cu experiența de peste 30 de ani in consilierea cuplurilor. M-am gândit ca sigur voi putea regăsi abordări din cabinetul său care pot fi o sursa de inspirație. Totodata, având experiența practica de terapeut, am simțit ca aceasta carte este centrata pe “a face”, pe chestiuni practice si nu pe teorie.

4. Cartea este vânduta in 10 milioane de exemplare si tradusă in 50 de limbi, sigur este ceva interesant in ea.

5. Pentru dezvoltare personală.

De ce o recomand?

Asa cum spuneam mai sus, suntem născuți sa căutam iubirea si afecțiunea, este una din nevoile noastre primare si facem orice ca sa primim iubirea. Înțelegerea despre felul cum ne place sa iubim si cum ne place sa ne simțim iubiți este foarte importanta pentru a fi cu adevărat fericiti.

Cartea m-a dus cu gândul in trecut, la acțiunile mele si la modul meu de a-mi arata afecțiunea fata de diverși oameni dragi din jurul meu, m-am analizat acum, m-am gândit la oamenii care ma înconjoara si la felul lor de a-si arata iubirea, apoi m-am gândit la persoanele din terapie si la problemele semnalate. Cartea este cu siguranta o sursa de inspirație, un moment de interiorizare, pentru oricine, chiar daca ești fericit, chiar daca mai cauți răspunsuri.

Notițe din carte

Autorul susține ca noi avem 5 limbaje principale prin care ne arătam afecțiunea fata de partener/a:

1. Declarațiile– se referă la complimente, la încurajări, la aprecierile verbale legate de ceea ce face, ceea ce este partenerul.

“Complimentele sunt mult mai motivaționale ca vorbele de ocară” (pag. 38)

” Ca sa-ți poți încuraja partenerul de viața, trebuie sa empatizezi cu el, sa vezi lucrurile din perspectiva lui. Însă, înainte de orice, trebuie sa-ți dai seama care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru el.” (pag. 41)

” In funcție de tonul vocii transmitem mesaje mesaje cu dublu înțeles. De obicei, partenerul le interpretează in funcție de tonul vocii si nu de cuvintele folosite. […] Un raspuns rostit pe un ton blând poate sa întoarcă mânia din drum” (pag. 42)

” Rugămințile pot fi o expresie a iubirii, pe cand poruncile nu.” (pag. 46)

2. Timpul in doi este al doilea limbaj al iubirii. Se referă la momentele in care suntem doar noi doi, stam îmbrățișați sau doar unul lângă celălalt pe banca in parc, pe canapea acasă si suntem prezenti acolo si fizic si cu gândul. Timpul in doi nu înseamnă ca celălalt sta pe telefon si butonează mail-uri sau canale de socializare, ci este timpul in care ne privim ochi in ochi, ne ținem de mâna si povestim, gătim impreuna, facem activități fiind conectați unul la celălalt.

” Este esențial sa petrecem timp in doi din dorința comuna de a ne exprima iubirea, dar si pentru ca efectiv ne place sa fim impreuna si sa facem diverse lucruri.” (pag. 58)

” Sentimentele, in sine, nu sunt nici bune, nici rele. Ele sunt simple reacții psihologice la diverse întâmplări.” (pag. 65)

3.  Darurile  reprezintă al treilea limbaj de iubire.

Sunt persoane care se simt iubite si apreciate cand primesc cadouri. Nu sunt necesare obiecte materiale scumpe obținute cu efort financiar, darurile pot însemna lucruri confectionate manual, simple atenții, o floare, o felicitare, o poza cu amintiri plăcute.

” Investiția in cuplu e ca o investiție in acțiuni sigure.” (pag. 77)

“In momentele grele, prezenta fizica este cel mai important dar pe care il poți face partenerului, daca limbajul lui de iubire consta in daruri.”

4. Serviciile

Sunt oameni care se simt iubiți si apreciați prin ceea ce fac ceilalți pentru ei. Autorul da exemplu in carte de un cuplu care trecea printre-o perioada mai dificila si afirmau ca nu se mai iubesc. Ajungând la el, ca terapeut, si-a dat seama ca cei doi nu-si cunoașteau unul celuilalt limbajul de iubire si astfel nu reușească sa ajungă unul la altul. Soțul aprecia cand soția pregătea cina, ii calcă hainele, avea grija de casa si de copii, pe cand soția prefera timpul in doi, sa stea impreuna fara ca el sa se uite la televizor, sa aibă activități in natura si cu copiii, dar si numai ei doi.

5. Contactul fizic

Se referă la tot ceea ce înseamnă atingeri, mângâieri, sărutări, îmbrățișări, contact sexual. Dar atenție, contactul fizic nu înseamnă doar sex sau actul in sine. Este un limbaj mult mai cuprinzător, iar activitatea sexuală in sine este doar o parte din el. Uite ce frumos spune autorul: “raportul sexual este un dialect al limbajului reprezentat de contactul fizic”.

” Contactul fizic poate consolida sau poate distruge o relație. Acesta poate transmite ura sau iubire.”

Noi, de fapt, suntem un mix din toate tipurile de limbaj, însă avem unul din ele care este primar, care le domina pe celelalte. Putem afla care e tipul nostru de limbaj gândindu-ne la ce reproșam cel mai mult partenerului, ce ne dorim sa facă mai des. La finalul cărții sunt si câteva chestionare care te pot ghida pentru identificarea tipului de limbaj.

Ideea de baza este sa ne dam seama ce limbaj avem noi si ce limbaj are partenerul. Fiecare dintre noi ne exprimam iubirea intr-un fel, dar poate ca celălalt nu o înțelege ca noi.

” Oricât de tare te-ai strădui sa-ți exprimi iubirea in engleză, daca partenerul tău nu pricepe decât chineza, nu veți reuși niciodată sa va arătați unul altuia ca va iubiți.”

In carte mai este un capitol dedicat limbajului de iubire la copii, am notat câteva idei, dar vreau sa citesc si cartea dedicată lor. Practic, se reia fiecare limbaj in parte si se interpretează din punct de vedere al acțiunilor copiilor noștri, astfel sa ne putem da seama ce tip de limbaj au ei. Cred ca este important si ne ajuta, putem obține o conectare mult mai ușoară vorbind “aceeași limba” a iubirii.

“Psihologii au constat ca printre nevoile fundamentale ale omului se afla cea de securitate, de respect de sine si de însemnătate. Iubirea le influentează pe toate.”

” Cand rezervorul afectiv e mai mult gol decât plin, nu mai nutrim sentimente de iubire fata de partener, ci simțim doar un gol sufletesc si multa suferința.”

” Majoritatea problemelor sexuale ale adolescenților îsi au originea in rezervorul lor afectiv.”

” Pe măsura ce creste copilul avem tendința sa-l certam pentru neîmplinirile lui si nu sa-l lăudam pentru reușite.”

” Atunci cand limbajul primar de iubire este încălcat atât de flagrant, copiii ajunși adulti se chinuiesc sa-si consolideze respectul de sine se simt neiubiți toata viața.”

” Chiar daca tu, ca părinte, ești deja adult si te preocupa calculatoarele, nu uita un lucru: copilul are lumea lui, o lume a copilăriei. Trebuie sa te cobori la nivelul celui mic daca vrei sa ajungă, mai târziu, un adult responsabil.”

” Daca au rezervoarele afective goale, partenerii au tendința sa se certe si sa se izoleze […] cand rezervorul afectiv este plin, climatul din cuplu e prietenos si bazat pe înțelegere, iar noi suntem dispuși sa acceptam diferențele si sa negociem problemele.”

“Fiecare copil are in sinea lui un <rezervor afectiv> care de-abia așteaptă sa fie umplut de iubire. Copilul care se simte cu adevărat iubit se dezvolta normal, dar cand rezervorul din sufletul lui e gol, copilul se poarta urat. In mare, la baza acestui comportamentala dorința arzătoare de a avea <rezervorul afectiv> plin.”

In loc de încheiere las citatul acesta din carte aici:

” Daca vrem sa fim sănătoși din punct de vedere emoțional, trebuie sa ne satisfacem nevoia de iubire.”

Tu ce limbaj de iubire ai?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *