Sarcina este o călătorie a devenirii. La prima sarcină, este călătoria devenirii mamă. La a doua sarcină este o altă etapă, de la identitatea de mamă de un copil, intervine procesul transformator în mamă de doi copii, în altă etapă de viață, cu alte provocări.
Uneori este o călătorie constientă, alteori este o luptă între schimbările care intervin și nevoia de a păstra ceea ce există deja. În călătoria devenirii mele, a fost nevoie de un proces lung. 10 ani între prima și a patra sarcină, să pot să simt altfel lucrurile.
Realizez cât de multă presiune am pus asupra mea în celelalte călătorii, însărcinată fiind.
Când am rămas prima dată însărcinată aveam 24 de ani. Lucram și eram într-un punct important al carierei. Am mers la lucru până în luna a 9-a. Nu eram pregătită să dau drumul etapei profesionale. Și atunci am pierdut pregatirea și asumarea călătoriei devenirii în perioada sarcinii. Eram mai preocupată de echipa de la lucru, de oamenii de care răspundeam, de clienți și furnizori, de livrări și întârzieri. Era și sarcina pe acolo…Citeam, mă informam rațional, dar nu eram conectată întru totul. M-a costat. După ce am născut, am resimțit golul, necunoașterea, disperarea în unele momente, greul și apăsarea. Mă uit la pozele de atunci și văd o proaspătă mamă tristă. Fără un diagnostic confirmat, cu tot ce știu acum, aveam multe elemente ale depresiei postnatale. M-au salvat relația de cuplu, ieșirile în natură, alergarea și ajutorul exterior primit pentru grija față de primul născut.
La doi ani distanță, a venit a doua sarcină. Eram în formare în terapie de familie, lucram în corporație, mai aveam un copil acasă. M-am bucurat mai mult de călătorie, înțelegeam altfel lucrurile, eram mai conectată la mine, la trăirile interioare și la bucuria sarcinii. În paralel, era preocuparea de a face temele la formare, de a învăța pentru examene, de a citi pentru pregătirea mea, sarcinile la job, grija pentru primul născut care era sub 2 ani. A fost mai ușor decât prima dată, însă acum uitându-mă înapoi simțeam presiune și eram atentă ”să fac”.
A treia sarcină a venit ca o împlinire. Ne doream 3 copii și ne bucuram că lucrurile se întâmplă așa repede și ușor. Terminasem prima etapă a formării și aveam examenul. Energia mea era aici: formare, trecerea în nivelul următor, o altă formare pentru lucru cu cuplurile, examene, cursuri cu părinții, jobul din corporație și încă doi copii acasă pe care îi pregăteam intens pentru schimbarea pe care o vor simți și ei. Din nou simt că această etapă de călătorie a fost mult despre ”a face„, eram în atâtea locuri…Uitându-mă înapoi, văd energia și entuziasmul, dar văd și deconectarea de mine prin presiunea performanței și a reușitei. Eu cu mine. Nimeni nu-mi cerea.
Abia acum la a patra sarcină simt că pot să fiu. Acum la a patra sarcină, pentru mine este o călătorie despre ”a fi”.
- Pot să fiu obosită și să accept asta, fără să mă mai simt vinovată sau să trag de mine.
- Pot să fiu cu energie și să fac mai multe lucruri decât îmi propusesem inițial, pentru că simt că duce corpul meu și am acea stare de flow.
- Pot să stau pe canapea cât partenerul de viață face ordine în jurul meu și să nu mai am acel gând apăsător: ”el face și eu pierd vremea”.
- Pot să le spun copiilor ”am nevoie de o pauză” și să fiu înțeleasă.
- Pot să fac mai puțin și să fiu mai mult prezentă, mai conectată la corpul meu și la nevoia pe care o are, la mișcările bebelușului fără să mă prindă seara și să mă întreb (ca înainte) ”oare a mișcat azi?!”
- Pot să nu mai trag de mine ca înainte fără să îmi pun etichete despre ce înseamnă dacă nu le gătesc azi copiilor, dacă las hainele neadunate, dacă rămân firimituri pe jos în bucătărie. În perioada aceasta îmi e mai ușor să nu mă mai judec.
- Pot să fiu….imperfectă și să accept asta, cu totul diferit de celelalte perioade.
Văd propria mea transformare cu fiecare nouă ființă care și-a găsit cuibul în interiorul meu, ca un proces al devenirii.
Sarcina este o călătorie personală, în care mecanismele de coping și de apărare se activează puternic, în care credințele despre propria persoană ies la iveală. De aceea nu e bine să ne comparăm între noi. Ducem sarcina în acord cu etapa în care ne aflăm când am rămas gravide. Și fiecare femeie e în etapa ei, în anotimpul ei interior, chiar dacă avem aceeași vârstă.
Sarcina este o călătorie a răbdării.
Nu poți grăbi nimic. Nici creșterea copilului, nici greutatea lui, nici venirea sau stagnarea. Un lucru e cert, odată cuibărit, e o chestiune de timp personal decis de copil când vine pe lume. Excepție fac nașterile programate. Numeri săptămânile, zilele, contracțiile și aștepți.
În sarcină și primele luni după nașterea copilului, timpul are alt ritm, altă intensitate. De aceea exercițiul răbdării este intens lucrat. Învățăm și descoperim că suntem mai răbdătoare decât am crezut.
Sarcina este o călătorie în care pierdem controlul.
Pierdem controlul asupra propriului corp prin transformările pe care le trăim. Ne pierdem în gânduri, în visare, în temeri, frici, în planuri. Pierdem previzibilul și facem loc la ”vedem ce o să fie”. Avem arii care ne rămân în control – grija față de propria persoană, sport, exerciții de mindfulness, rutinele ne rămân. Dar ordinea în care le facem, energia care ne mai rămâne pentru fiecare, sunt diferite de la zi la zi. Pierdem controlul și corpul știe ce are de făcut. Ori asta mi se pare minunat în sarcină. Corpul nostru știe să ia nutrienții și să mai hrănească o ființă, corpul nostru secretă hormonii potriviți să se dezvolte, să susțină nașterea și conectarea cu bebelușul.
Sarcina este o călătorie a transformării.
Fie că facem asta conștient sau nu, sarcina e ca un pod care ne duce spre noi tărâmuri neexplorate până atunci. Dovada transformării sunt toate acele femei care în perioada următoare nașterii copilului s-au reorientat profesional, și-au găsit vocea, sensul, pasiunea, s-au (re)descoperit pe ele.
Prin copilul care se cuibărește în interior și tot procesul care urmează noi ne schimbăm. Apar priorități diferite, renunțări, o nouă ordine venită din valori înțelese altfel, un alt nivel de profunzime și sens asupra vieții.
Iar dacă reușim ca femei să trăim cu totul călătoria aceasta traversăm un proces al dezvoltării incredibil de puternic și valoros. Greutățile, anxietatea perioadei, întrebările și răspunsurile, ajustările sistemului de familie, a relației de cuplu, familia lărgită, organizarea casei, a jobului, relațiile cu oamenii, toate sunt parte din această călătorie. Fie că vrem să le vedem, fie că nu.
Sarcina este ca un salt, odată ce intrăm pe acest făgaș, suntem în locuri noi, cu trăiri noi, cu o ființă nouă.
Iar când devenim conștiente de toată această etapă transformatoare, ne putem și bucura de ea, savurăm călătoria devenirii, călătoria răbdării, a lipsei de control și a (re)descoperirii.
Să fie cu folos și inspirație,
Andreea
Mamă de 3 copii și însărcinată cu alt 4-lea copil
Psihoterapeut de Familie și Cuplu
