Parenting

E nevoie să recunoaștem și să validăm greutatea părinților din prezent

Sunt părinte de 3 copii cu vârste între 2 ani și 7 ani. Copilul cel mare este clasa 1, ceilalți doi copii sunt la grădiniță. De 3 săptămâni toți sunt acasă, în online. La 8 intră fetița la școală, la 09.30 un copil în online, la 10 celălalt. Sunt zile în care nu reușesc să îi conectez la grădi. Nu vor, nu mai am eu energie sau am deadline-urile și activități de job.

De când a început pandemia, jobul meu este 100% de acasă. Înainte aveam un spațiu închiriat pentru activitatea de psihoterapie. Acum totul se întâmplă de acasă: terapii, articole scrise, recenzii de carte de dezvoltare personală, documentare, mail-uri, contracte. Cea mai mare parte a activității mele nu o pot desfășura cu copiii pe lângă mine. Confidențialitatea este esențială.

Vorbesc cu ceilalți părinți din grupurile în care suntem. Este greu pentru toți! Da, putem vedea și părți bune, nu mai alergăm pe drumuri, stăm mai mult cu copiii.  Însă alergăm prin toate responsabilitățile care depind de noi.

În prezent, presiunea pusă pe umerii părinților este imensă. Dintr-o dată, pentru a doua oară pe anul acesta, spațiul casei a devenit școală, job, locuință, relaxare.

De ce este atât de greu?

Cultura în care ne creștem copiii s-a schimbat în ultimii zeci de ani. Iar pandemia a venit și provoacă și mai mult lucrurile.

Înainte aveam la dispoziție satul de atașament care se implica în creșterea copiilor noștri. Era familia extinsă, cu bunici, mătuși, verișori, nași, medicul de familie, vecinii, educatorii. Aveau roluri indirecte, însă erau acei oameni pe care ne puteam baza să mai lăsăm copilul. Era vecinul de la 2 sau nașa de la capătul satului. Erau verișorii mai mari sau vreun bătrân al familiei care oricum stătea acasă.

Acum, familia prezentă este compusă doar din părinți și copii. De cele mai multe ori, bunicii sunt la distanță, poate niciun alt membru al familiei extinse nu este pe aproape. Părinții se bazau pe școli și grădinițe. Pentru unii era singura modalitate prin care puteau fi la serviciu sau își puteau rezolva alte sarcini.

Nu toată lumea își poate face jobul de acasă. Unii depind de prezența fizică și atunci…ce faci cu copilul/copiii?! Nu toți părinții se descurcă cu această situație dificilă de mamă/tată, părinte, profesionist, educator, partener, prieten. Dintr-o dată, toate pălăriile, toate rolurile noastre se suprapun în același timp.

E nevoie să-i ascultăm și să-i auzim, să-i validăm pe părinții care zic că nu mai pot. 

Da, e adevărat, e greu! Și e nou pentru toți ceea ce trăim.

Ce rămâne de făcut?

Suntem în situația în care fiecare stă în casa lui, cu jobul lui, cu copiii lui, cu partenerul lui de viață. Poate mai avem mici contacte cu alții, în limite de siguranță și sănătate. Sau poate ne-am retras mai mult.

Ce cred că e important acum este să prioritizăm sănătatea! Probabil, dacă fiecare dintre noi ar vorbi direct cu un cadru medical care lucrează cu pacienți de covid, am realiza cât de mult contează să fim sănătoși. Condițiile în care fac acum medicină sunt mult îndepărtate de cum părea contextul și ambianța în trecut. Să vezi oamenii cum se duc, să trăiești constant neputința că nu mai poți să ajuți, că parcă orice faci nu e suficient, poate fi traumatic pe viață. Noi ne plângem că nu mai putem ieși după ora 23.00, ei plâng că au pierdut un om.

Avem nevoie să ne resetăm prioritățile și să ne reajustăm calendarul. Unele persoane pot jongla mai ușor cu asta, pentru altele e mai greu. Când copiii au școală, grădi, poate nu e cel mai bun moment de ședințe importante. Riscul să fim întrerupți de multe ori e mare. A căzut rețeaua, a apăsat pe un buton și a ieșit din întâlnire, vrea apă, a căzut creionul. Nu mai zic de cei mici de grădi care necesită supraveghere permanentă și implicarea părinților în toate activitățile. O variantă ar fi să ne începem noi activitatea mult mai devreme decât orele de școală, grădi cu continuarea când mai dorm copiii sau seara târziu. Nu e ideal, dar poate e funcțional.

E nevoie să creștem colaborarea în partenerii de cuplu. E important să ne comunicăm activitățile obligatorii de peste zi, să înțelegem cum ne putem înlocui, cum ne putem fi alături. Un calendar de familie poate ajuta pentru vizualizarea evenimentelor importante din fiecare zi.

Dacă jobul nu ne permite nicicum varianta de mix cu copiii acasă, atunci avem nevoie de prezența altor persoane. Pot fi bunicii, însă dacă riscul de îmbolnăvire e mare, atunci alegem să-i protejăm. Putem căuta în proximitatea noastră o familie cu care să ne susținem reciproc cu copiii. În felul acesta, mai sunt niște mâini externe familiei care să ne ajute.

E esențial să avem mici portițe în care să avem grijă de noi! Să ne luăm timp pentru activități care ne încarcă. Pentru unii este sportul, pentru alții vizionarea unui film, documentar, citit, scris, plimbare.

Variante ideale și perfecte nu sunt! Alegem ceea ce funcționează pentru noi și reajustăm constant. Avem nevoie să ne creștem flexibilitatea.

Este multă presiune pe umerii noștri. E important să ne reamintim că nu suntem singuri în asta. Întreaga planetă trăiește cam aceeași poveste ca și noi. Când nu mai putem, nu mai știm cum să o scoatem la capăt, o altă variantă este să cerem ajutor. O părere obiectivă poate vedea din afară întreaga dinamică și putem găsi oglindirea situației și apoi soluții.

Mă tot gândesc de ceva timp cum pot ajuta. Am zile când e îmi e mai ușor, alteori mai greu. Și eu sunt în asta. Ideea la care m-am oprit acum este un grup de suport pentru situația aceasta. Un grup în care să împărtășim idei, soluții, să fim ascultați, auziți. Să avem un contact – partener care să ne fie ca un mentor în etapa aceasta. Dacă te-ar interesa, scrie-mi și îți las detaliile de acces.

Să fie cu folos și inspirație,

Andreea

Psihoterapeut de Familie & Cuplu

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook: Blog – Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.