Evadare după izolare: Lindenfeld, Gărâna, Văliug (varianta 4×4)

Cea mai mare apăsare din izolare a fost lipsa naturii, a muntelui, a drumețiilor. Așa că, am așteptat ziua de 16 mai cu atât de mult entuziasm, încât nimic nu ar fi putut să-mi strice starea de spirit.

M-am bucurat de libertatea aceasta exact ca un copil care poate sări în pat oricât are chef. Am fost mai atentă ca niciodată la mirosuri, la flori, la peisaj, la pomi. Ah, ce dor mi-a fost!

Sâmbătă dimineața ne-a găsit în pregătiri de picnic. Ne-am trezit la 7, fără ceas, am pus în lada frigorifică de mașină caserole cu brânză, cârnați scoși din untură, ceapă verde, usturoi, castraveți. Încet încet s-au trezit și copiii, și-au pregătit rucsăceii lor și am plecat de acasă. Ne-am oprit la brutărie și am luat pâinea caldă aburindă și la 10 ne-am întâlnit cu excursioniștii în parcare.

Traseul nostru a fost astfel: Lugoj – Caransebeș – Lindenfeld – Gărâna – Văliug – Reșița – Lugoj.

Am plecat în varianta 4×4, adică am făcut tot traseul mergând pe drumuri forestiere, cu multe popasuri de joacă pentru copii.

 

Drumul din satul Poiana în Lindenfeld a fost refăcut anul trecut atât de bine că se putea merge cu mașina mică. Este un drum de pământ și piatră. Acum au mai apărut niște fisuri de la scurgerile de apă, dar în continuare rămâne practicabil pentru mașinile mici.

 

Lindenfeld este cunoscut ca satul părăsit, acum au mai rămas în picioare pomii fructiferi ai foștilor locuitori, biserica și zidurile caselor care vorbesc tăcut despre ce a fost aici cândva. Se scrie că ultimii locuitori au plecat în 1998, cu toate astea mai sunt 2 persoane care stau aici. Moșu și băbuța cu oile lor, cu vacile.

În toamnă ne-am bucurat de fructele găsite, iar acum am văzut cel mai mare liliac înflorit. O imagine greu de cuprins și un miros și mai greu de descris de la tastatură.

Ioan a găsit pietre care sclipeau, pe care le-a declarat bogate în aur și argint. S-a chinuit să le care pe toate, în final cu greu a decis să-și aleagă doar una.

Fetele au adunat flori, au alergat. Maria și-a amintit de excursia noastră aici cu Artur și cum se cățăra pe pomi.

Ne-am continuat drumul către capătul satului unde după un urcuș abrupt am intrat în pădure. Aici am dat peste un concert de păsări într-un decor extraordinar.

Popas cu peisaj

Copiii au făcut căsuțe din crengi, din frunze, au alergat peste rădăcini, iar noi ne-am bucurat de cântarea păsărilor.

Am mers către vârful Cuca, iar la ieșirea din pădure am făcut un binemeritat popas. Să stai pe pătură, să mănânci din traistă, să auzi chicote de copii pe fundal, povești, oameni faini…Oh, cât de bine a fost!

 

Am urcat până pe Cuca să admirăm peisajul și apoi am mers în Gărâna. Ne-am fi dorit o cafea, dar toate locațiile erau închise, așa că ne-am pus pofta în cui, deocamdată.

Fiind în zona am intrat și la Văliug să vedem lacul. Am mers pe ponton și după ce copiii și-au băgat mâinile în apă au declarat că nu e așa rece. Dacă îi lăsam, s-ar fi bălăcit puțin 🙂

Aerul de la baza apei din Văliug  este pentru mine o ancoră pozitivă, o sursă de bine și de energie. Am stat pe ponton și am respirat, parcă dorind să cuprind totul, să intre în toate mădularele. Mă repet, dar simt asta….Ah, ce bine a fost!

Cafeaua aia mult dorită nu ne-a dat pace, așa că OMV-ul din Reșița ne-a ieșit în cale și, se pare, ne-a și făcut cinste, pentru că în 16 mai cafeaua a fost gratis la ei. Noi ne-am bucurat de mirosul de salcâm la ceas de seara (era deja ora 20), dealurile din jur erau albe și puternic mirositoare.

Am revenit acasă încărcați, plini de povești, de bine, de energie. Obosiți, dar încărcați, sigur știți cum este.

Duminica am continuat, dar asta este deja altă poveste.

Voi pe unde ați umblat după izolare?