Într-una din zile, Maria mi-a zis ca vrea o pauză de la școala online. M-a surprins reacția ei, ținând cont că era un mesaj nou și contradictoriu cu comportamentul pe care îl are de obicei.
Maria este copilul care abia așteaptă școala. Se așează la laptop cu 30 min înainte, își deschide caietele, citește, singură, fără să îi zic eu nimic. Ea mă întreabă de nenumărate ori dacă nu ne-a trimis Dana (învățătoarea) link-ul să intrăm. Deci era chiar ciudat ce-mi zicea.
Ba chiar îmi aduce și argumente. ”Mama, astăzi am …așa…chef să stau. Să studiez eu în liniște. Doar ai văzut?! Lucrez singură, fac în caiete unde nu am apucat la școală, citesc. Dar azi vreau doar eu.”
Hmmm, îmi mirosea a ceva chestia asta. Simțeam nevoia să aflu mai multe. Și am început o discuție:
– Mari, deci azi vrei să stai, fără să ne conectăm.
– Da, am așa chef să iau caietele, să mă uit singură, să fac mai repede.
În mintea mea, Zbang: deci nu are legătură cu actul educațional în sine. Adică nu e că nu are chef de școală, ea oricum tot asta voia să facă.
– Mari, dar știi? Trebuie să-i transmitem Danei. Ce să-i spunem că nu intri la școala online? Ea în fiecare zi te vede acolo, prezentă și activă. (punte de legătura cu actul extraordinar al Danei)
– Păi, na….ce zic ceilalți copii când nu vin? Mă întreabă ea.
– Ah, păi nu știu, Mari.
– Mama, ce zic părinții lor pe grupul de părinți? (avem un grup de whatsapp de discutii)
În gândul meu era: ”Băi, deci copiii ăștia caută toate variantele”
– Mari, nu știu. Și nu cred că este despre ceilalți, ci despre tine acum.
Am lăsat-o să se gândească puțin. O vedeam cum își frământă ideile.
– Mari, știi ce cred eu? E ceva ce vrei să eviți azi la școala. Este ceva ce poate veți face și nu îți place.
– Off, da, mama!
(eliberare în respirație și relaxarea vizibilă a corpului)
– Astăzi îl facem pe ”J” și nu știu…..A urmat o lungă explicație despre temerile ei.
– Hai să luăm caietul și să vedem împreună!
Și, de aici, lucrurile s-au calmat și copilul a intrat cu bucurie și entuziasm la școala online.
Ce vreau să zic cu exemplu acesta este să nu credem primul cuvânt al copilului. Îmi adusese Maria toate explicațiile logice, aproape o credeam. Însă analizând mesajul ei cu comportamentul vizavi de școală, am putut să-mi dau seama că era doar o fațetă ceea ce-mi zicea.
Întrebați-i despre temeri, despre frici, despre relația cu colegii, cu doamna, cu alți profesori. Au motive întemeiate să zică ”azi nu mai vreau”, rămâne doar să le descoperim și să-i ajutăm să le gestioneze.
Și mai e ceva, e posibil ca școala online să fie resimțită diferit ca proces de conectare cu colegii și cu doamna / profii. Cred că ține de actul didactic în sine, de spațiul unde își desfășoară copilul orele, de dinamica din ziua respectivă, de starea lui de spirit.
Odată ce copilul resimte conexiunea cu grupul și cu cadrul didactic, poate fi prezent cu tot corpul pentru actul de învățare. Mi se pare important să vorbim și despre asta, cum resimt ei (copiii) orele online și cum îi putem ajuta să fie mai în contact cu ceilalți. De exemplu, observ ca învățătoarea Mariei păstrează rutina cu ei – salutul de dimineață, un cântecel, jucărele preferate, abia apoi intră în actul didactic propriu-zis.
Apoi, spațiul copilului în care își desfășoară orele își pune amprenta asupra capacității de atenție. Am avut 2 zile cu conferințe online și am decis cu Maria că împărțim spațiul. Ea pe laptop, eu la telefon, ea pe difuzor, eu cu căști, doar ca suntem în aceeași încăpere. O simțeam că este distrasă de la activitatea ei când eu îmi luam notițe, când mă ridicam după cana de cafea. Zilele următoare ne-am separat. De când a început școala online am schimbat 3 locații din casă, până unde s-a simțit ea mai confortabilă.
Așadar, atenție la semnalele transmise de copii și la întrebarea: ”Hm, oare mai e ceva aici?”
Cu drag,
Andreea
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook:Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
Sursa foto: Pexels
