Cea mai mare apăsare din izolare a fost lipsa naturii, a muntelui, a drumețiilor. Așa că, am așteptat ziua de 16 mai cu atât de mult entuziasm, încât nimic nu ar fi putut să-mi strice starea de spirit. M-am bucurat de libertatea aceasta exact ca un copil care poate sări în pat oricât are chef. Am fost mai atentă ca niciodată la mirosuri, la flori, la peisaj, la pomi. Ah, ce dor mi-a fost! Sâmbătă dimineața ne-a găsit în pregătiri de picnic. Ne-am trezit la 7, fără ceas, am pus în lada frigorifică de mașină caserole cu brânză, cârnați scoși din untură, ceapă verde, usturoi, castraveți. Încet încet s-au trezit…
