Invatatorul
Gânduri

Învățătorul, o punte în dezvoltarea copilului

Azi este Ziua Învățătorului și nu o pot lăsa să treacă fără să scriu despre această meserie atât de dragă mie.

Sa fii învățător este atât de cuprinzător, de fapt. În viziunea mea, acest om de la catedră este puntea copiilor noștri către o altă lume. După etapa grădiniței, în care se dezmeticesc și înțeleg cum stau lucrurile într-un context social, copiii ajung la școală.

Iar învățătorul este poarta de intrare într-un nou sistem.

Mă gândesc la învățătoarea mea. Doamna Deneșan. Mă apucă nostalgia când mă transpun de aici din fața tastelor unui laptop, înapoi în banca a doua. Îmi amintesc cum îi studiam ținuta, avea acea eleganță specifică doamnelor de societate. Mai mereu era îmbrăcată în costum, fustă și tocuri. Nu mai știu asta, dar mama îmi zice că atunci când ajungeam acasă în fiecare zi îi povesteam despre fusta, rochia, cerceii doamnei.

Avea un fel anume de a gesticula cu mâna, ireproșabil gest al eleganței sale.

Îi știu oja roșie de pe unghiile-i perfecte.

Știu și acum cu ochii minții stiloul pe care-l folosea la prezență și notele din catalog.

Văd și pixul roșu al lucrărilor noastre.

Știu disciplina creată, rigoarea clasei, toate punându-și amprenta pe stilul meu personal.

Mai știu și momentele în care m-am simțit nedreptățită la caligrafie, cu efect asupra premiului.

Știu și momentele în care ne-a încurajat, știu și clipele când ne-am susținut unii pe alții având-o pe ea sprijin la evenimentele grele ale vieții. Îmi amintesc că ne-a fost alături când blocul în care locuiam a suferit o explozie de la acumularea de gaze, știu că am uniți când unul din colegi a trecut prin evenimente dureroase. Știu că a intrat în lumea noastră și ne-a dat voie să facem reuniuni cu muzică pe stilul nostru, chiar dacă nu era stilul ei.

Știu careul făcut la început de an și la final, când ea încet încet se pierdea printre elevii ei care tot creșteau.

Doamne, câte amintiri am!

Și uitându-ma în urmă, nu-mi mai amintesc momentele de învățare specifice, problemele, situațiile la matematică, geografie, etc Dar știu cum mă simțeam în cadrul acestor clipe de învățare.

Știu când mă simțeam apreciată, știu când eram fericită, știu când mă simțeam acceptată sau nedreptățită, știu când îmi era frică.

Învățătorii și toți cei care lucrează cu copiii au un dar minunat în fața lor, cu o imensă responsabilitate. Acela de a-și pune amprenta asupra copilului pentru o viață întreagă.

Învățătorul crează punți sociale, prin rolul său de a face echipă cu părintele, iar părintele cu învățătorul pentru binele copilului. Împreună, ei sunt stâlpii de referință pentru copil. Împreună pot crea acea unitate care să ajute la o creștere și o dezvoltare armonioasă.

Învățătorul, uneori, reprezintă primul om care a crezut vreodată din tot sufletul în copil! Este omul care i-a dat energie și speranță, afecțiune și suport, grijă sănătoasă.

Învățătorul este omul care crează puntea pentru o lume nouă care i se deschide copilului, prin cunoaștere și dezvoltare, prin învățarea scrierii și a tuturor informațiilor aferente etapei de viață.

Învățătorul este omul care îi pregătește pentru viață, punând în rucascul experiențelor amintiri, reguli de conduită, emoții, senzații, acțiuni sociale.

Învățătorul este omul care suflă în aripile copiilor pentru a zbura! Iar dacă o aripă are probleme, ajutăm să fie reparată, înlocuită, pansată. (Daciana – Învățător)

 

Să avem în vedere, că Învățătorul este și om, cu zile mai bune și mai puțin bune, cu dificultăți proprii, cu o viață personală cu suișuri și coborâșuri.

Să nu uităm ca  Învățătorul nu este cel care trebuie să repare ceea ce noi nu am reușit cu copiii noștri. Ar putea fi o resursă pentru noi și pentru copil, însă nu este rolul lui principal.

Să nu uităm ca  Învățătorul are în clasă 25-30 de copii, uneori nouă ne este greu cu unul, dar cu atât de mulți?

Să nu uităm că Învățătorul crește și el odată cu copiii noștri, prin interacțiunea cu ei, prin materialele pregătite, prin dezvoltarea personală proprie.

Să nu uităm că Învățătorul are nevoie de acest parteneriat părinte-copil, pentru ca împreună să sufle în aripile copilului în aceeași directie!

 

Sala de clasă fără elevi este goală, fără viață, la fel cum gol este și Învățătorul fără inima și sufletul lui pentru copii!

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook: Blog – Andreea Arsene

InstagramAndreeaArsene.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.