Simt că a trecut ceva timp de când nu m-a mai prins așa tare o carte.
Privind înăuntru, cartea nouă a Petronelei Rotar, este acel gen de carte de care te apuci și nu vrei să o mai lași până nu afli mai multe, până nu mergi mai departe. Noi am discutat-o la Clubul de Carte InEdu și am simțit că întâlnirea noastră a avut o profunzime aparte. Să fie oare de la toată experiența relatată?
Cartea asta cuprinde atât de multe lecții de viață, încât o am în gând ca recomandare pentru mulți oameni.
Pornind de la titlu – “Privind înăuntru” – aduce cu sine profunzimea abordată, ca și cum dăm la o parte ceea ce se vede și regăsim acea zonă greu accesibilă, necunoscută multora, uneori nici persoanei în sine până în momentul de curaj prin care caută răspunsuri, dorește să se cunoască.
Petronela își povestește viața cu multe suișuri și coborâșuri, cu amprentele copilăriei, cu relațiile eșuate, viața de mamă singură, profesionistul din televiziune, terapia ei proprie și conștientizările aferente.
Cu toate dificultățile aferente, ea este unul din oamenii care au reușit să-și găsească calea și spune așa frumos încă din primele pagini:
“Am trecut razant pe lângă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec.”
Iar vindecarea despre care vorbește au însemnat ani de terapie individuală și de grup. Sigur mai sunt și alte activități care au ajutat-o, însă în carte vorbește aproape la fiecare capitol despre descoperirile proprii relevate în terapie.
Îmi place abordarea ei directă, îmi place că spune lucrurilor pe nume. Uneori mi-a fost mie greu emoțional să citesc povestea ei, mi-au dat lacrimile, pentru că înțelegeam ce spune acolo și realizez că pentru a putea vorbi cu atâta deschidere despre aceste etape ale vieții este nevoie de multă asumare și acceptare. N-am resimțit furie în cuvintele ei, ci am perceput un om care a scris cu înțelepciune și empatie.
Petronela descrie copilăria și ale ei abuzuri și îngrădiri, vorbește despre “normalitatea” preluată și cum a împiedicat-o de-a lungul timpului.
“Tot lui îi datorez suma alegerilor proaste de viață, căci m-a învățat foarte devreme că cei care trebuie să te iubească te chinuiesc și te umilesc, că cei care trebuie să te protejeze te rănesc și te abuzează. Nu e de mirare că ăsta a fost tiparul după care mi-am ales – cu o singură excepție – bărbații.“
Descrie relațiile eșuate, doliul de a rămâne singură cu un copil la 22 ani, provocările vieții, depresia și lupta interioară de a face pace, de a se regăsi.
“Să ierți asta înseamnă să te poți vedea copilul părinților tăi și părintele copiilor tăi. Până nu am intrat cu mama în terapie, durerea era așa de mare, că nu reușeam să văd decât ceea ce mi se făcuse mie, nu și ceea ce dusesem eu mai departe. Fiindcă neiubirea este o leapșă pe care o dăm mai departe. Copiilor noștri.”
Ce riști citind cartea ei?
- Nu cred că ai cum să-i citești povestea și să nu reflectezi la viața proprie. În copilăria noastră, erau frecvente abuzurile fizice și emoționale în familii. La noi în casă nu s-a întâmplat, însă în familia largă da, în vecini da, în familiile prietenilor da. Era acea chestie despre care știa toată lumea, dar nu se vorbea despre ea. Ei, n-ai cum să citești și să nu-ți amintești de experiențele trecute.
- Riști să-ți pui întrebări personale, riști să întorci oglinda cu fața către tine și să reflectezi mai profund la cine ești, cine vrei să fii.
- Riști să te gândești serios la terapie ca la o cale de a te cunoaște mai bine sau de a găsi puterea pentru a înțelege, pentru a da sens celor întâmplate. Povestește despre procesul terapeutic, conștientizările ei, momentele în care și-a dat seama cum trecutul își punea amprenta asupra ei în prezent, prin deciziile luate.
- Riști să-ți placă să o citești, are o abordare directă, francă, asupra problemelor societății actuale. Partea bună este că are multe cărți scoase, blog personal, pagina de facebook.
- Riști să simți că oricât de greu ar fi uneori, oricât de jos te-ai simți, se poate să ridici capul și să ajungi mai bine, cu toate experiențele trecute dureroase și apăsătoare.
Ca terapeut, ca cititor simplu, pentru mine cartea are valoarea de resursă. O voi recomanda celor dragi, cu siguranță vor găsi note rezonante cu cele scrise și îmi doresc, ca prin întrebări proprii, să existe acel grad de cunoaștere profundă a sinelui.
Toți suntem plămădiți cu iubire, doar că uneori am primit-o în cele mai ciudate forme, nici nu mai știm că e acolo. Cartea asta ne poate ajuta să existe acea licărire interioară despre sine.
Să ne auzim cu bine!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook: Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
