Familie

Ce bine că sunteți și că ne învățați!

O zi din viața noastră cuprinde neapărat un spectacol, protagoniștii fiind copiii noștri. Nu trece zi fără să se îmbrace Maria în rochii și să ne cânte sau să ne danseze. Îl preia și pe Ioan în atmosfera de bal, uneori îi atribuie rolul de partener, alteori zice că el e copilul ei sau îi dă câte un rol de la grădiniță. Alex își face loc printre ei și dansează și ea învârtindu-se în sensul invers acelor de ceasornic cu mâna ridicată sus. Îi place momentul horei când se înlănțuie toți 3.

Astea sunt momentele în care mai apucăm să schimbăm câteva vorbe de oameni mari, cu sarcini aferente. Dar nu durează mult. Suntem solicitați să punem o anumită melodie sau primim și noi propriile roluri.

Uneori îmi place să mă bucur de acele clipe să fur câteva gânduri doar pentru mine sau pentru noi, alteori îmi place să particip direct.

Și ce bine este când putem lăsa garda jos!

Copiii au o lume interioară fascinantă! Nimic nu-i poate opri din a-și construi magia, din a visa, din a face povesti….învăț zi de la zi de la ei sa scot capul din treburile de oameni mari și sa ma las purtată de valul bucuriei fără margini.

Învăț sa fac dansul ploii, al terasei, al ierbii, învăț sa râd și sa fac dansul haioșilor.

Învăț sa cânt și sa las garda jos.

Învăț să fiu seriosă, pentru că așa presupune rolul sau să râd ținându-ma de burtă când simt că dau pe-afară.

Învăț să vă cunosc și să vă descopăr prin tot ce construiți în aceste spectacole!

Mă uit la ei și mă văd pe mine. Îmi amintesc prea-bine de spectacolele pe care le organizam în fața blocului, când luam fuste de-ale mamei, improvizam cu pături scena, aveam prezentatori și microfon-băț. Mă uit și retrăiesc bucuria acelor momente. Dar văd totul cu alți ochi, altă privire.

Mă uit la ei și caut să-i cunosc. Îi văd cum află atât de multe lucruri, cum se schimbă cu ajutorul grădiniței și al oamenilor din jur, îi văd cum cresc și am momente când simt că zboară. Ca niște pui care își măresc tot mai mult raza de zbor dinspre cuib.

Mă uit la ei și văd cum își vorbesc unul celuilalt și mă minunez. Alteori mă iau cu mâinile de cap și mă întreb unde au auzit cuvintele respective, de ce își împart pumni și mă gândesc cum îi pot ajuta.

Mă uit la ei și mă gândesc la mine, la noi, la schimbările noastre interioare, la cum ne-au transformat copiii.

Dragilor, Ce bine ca sunteți și că ne provocați mereu!

Leave a Reply

Your email address will not be published.