CĂRȚI,  Gânduri

Iubirea și credința ne ridică, ”20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”

Sunt atâtea schimbări care au loc zilele acestea, încât este greu să nu ne atingă pe fiecare dintre noi efectul a ceea ce se întâmplă.

Izolarea, teama care dăinuie, pierderea locurilor de muncă, reducerea activității profesionale, lipsa conexiunii cu cei dragi, izolarea fiecăruia, toate pun presiune pe umerii noștri. Am învățat de-a lungul timpului să facem față unor situații de acest gen, fiecare în felul nostru. Unii cad la pământ, copleșiți. Alții se agață de tot ce pot în jur. Alții își strigă durerea. Alții se retrag și mai mult. Alții fac haz de necaz. Altora le e bine.

Ne-am construit reziliența pe baza experiențelor anterioare și, chiar acum, mai punem o cărămidă la asta.

Din păcate, perioada aceasta își pune amprenta pe acei oameni care au cea mai mare nevoie de ajutor, însă nu mai știu cum să strige sau nu-i aude nimeni. Zilele trecute, un om care și-a pierdut locul de muncă în Lugoj, s-a aruncat de pe pod. O tragedie! Poate este tatăl unui copil, soțul unei femei, fiul unor părinți, poate el punea pâinea pe masă. Este copleșitor! Sunt gesturi disperate de durere (nimeni nu-și ia viața de bine ce îi este). Mai bine să nu mai simt tot ce simt, e prea mult….Uneori, poate ajungem să ne simțim la capătul puterilor, fără nicio soluție.

Însă, de fiecare dată mai este o ușită, un geam care să ne arate o altă perspectivă. Când nu mai găsim ieșire din problemele noastre lumești, mai este totuși un loc unde să căutăm.

Iubirea și credința ne ajută să ne ridicăm. Îngenunchem ca să ne ridicăm. Nu știu dacă știți povestea adevărată a Aniței Cudla Nandriș. Ea a fost relatată în cartea scrisă ulterior deportării în Siberia, intitulată ”20 de ani în Siberia – Amintiri din viață”.

Cartea prezintă povestea reală a Aniței și a familiei ei. Această femeie își ducea traiul de zi cu zi împreună cu soțul și cei 3 băieți, având grijă și de mama ei care era bolnavă la pat. Într-o zi, în satul lor din nordul Bucovinei (la granița cu Romania, partea din Ucraina) s-a dat știrea  că vin rușii, începea al doilea război mondial. S-au retras pentru câteva zile, apoi au revenit acasă. Austriecii reușiseră să îi împingă dincolo de satul lor. Au revenit acasă, însă rușii au revenit și ei treptat treptat. Auzeau vești de oameni din sat care dispăreau și vedeau cum li se iau toate bunurile din casă. Vedeau tineri care dispăreau sau alții care fugeau în Romania. Sperau să nu vină și rândul lor.

Într-o zi, la poarta casei lor, au venit rușii și i-au forțat să evacueze totul, lăsând-o pe mama ei la pat, în casă. A fost nevoită să renunțe la tot ce reușiseră să-și facă singuri: casa, gospodăria lor, grădina, animalele de care se îngrijeau, propria mamă de care avea grijă de de ani de zile. Au plecat cu hainele de pe ei, iar la gară au fost separați de tatăl copiilor.

Anița și cei 3 copii au fost încărcați în vagoane de animale alături de alte sute de oameni și deportați în Siberia. Băieții aveau 17 ani, 14 ani si 11 ani. Este surprins drumul lor și condițiile de trai, lipsa mâncării, frigul, muncile grele la care au fost supuși. Primeau pe zi ca mâncare 300g de pâine , iar dacă munceau aveau 700g.

Dragostea ei de mamă i-a dat putere să reziste, deși de 2 ori a fost la un pas de moarte, grav bolnavă. Se vede strădania de a le oferi copiilor un trai mai bun în cele mai grele condiții. Le coase haine din saci, îi îngrijește noaptea când spațiul în care dormeau era plin de pureci, merge kilometrii întregi după fructe pentru a le da copiilor vitamine și pentru a se vindeca de scorbut.

Îi urmează pe copii când aceștia sunt trimiși la sute de km distanță pentru lucru, chiar dacă asta înseamnă pentru ea condiții mai grele de trai. Se îmbolnăvește grav și este internată în spital, nemaiputând să lucreze 3 luni. Ceea ce însemna pentru ei mai puțină hrană.

Se roagă la Dumnezeu, vobind ca unui prieten, rugându-l să-i dea putere pentru a îndura suferința.

După 20 de ani de stat acolo, au aflat că au fost deportați dintr-o greșeală. Se credea că ei au fost familia unui politician din acele vremuri. Reușesc să revină acasă, stau la rude, casa lor fusese vândută și locuia altcineva în ea. Reușesc să o cumpere înapoi, după ce unul dintre băieți merge înapoi în Siberia să lucreze și să aducă bani. După ce se instalează în propria casă, băieții se reîntorc la școală.

Vă recomand să citiți cartea, are multe elemente pe care eu nu am apucat să le redau.

Trăirea acestei mame pentru copiii ei, rugăciunile interioare, puterea și înțelepciunea de care a dat dovadă, toate laolaltă aduc în prim-plan resursele interioare pe care omul le are atunci când este în situații la limită.

Este o poveste adevărată, profundă, dar care poate fi pusă sub lupa pozitivă a ancorelor pe care această mamă le-a descoperit pentru supraviețuire: iubirea pentru copiii ei și credința în Dumnezeu.

Îmi vine în gând ceea ce ne zicea Părintele la slujba de duminică (online). Avem o resursa nelimitată, credința în Dumnezeu, nemărginită! Nu se termină niciodată, nu este dată cu porția, putem avea acces la ea ori de câte ori dorim. Ne reamintea să ne întoarcem la rugăciune și la o relație directă și personală cu Dumnezeu.

Suntem în Postul Paștelui, stăm acasă cei mai mulți dintre noi sau avem programul redus. Acum avem timp. Avem pentru hrana spirituală de care avem atâta nevoie.

Iubirea și credința, două resurse care nu costă bani, sunt inepuizabile și pot fi accesate oricând, oriunde.

“Se vede ca atunci când suntem puși in situații extreme, la limita imposibilului, in momentele când nesiguranța fiecărei clipe devine legea vieții și amenințarea morții este resimțită aproape ca o senzație fizica, instinctul de conservare se trezește și mobilizează întreaga noastra ființa, răscolind in adâncuri energii și intuiții care ating uneori limita “paranormalului”.

Spiritul omului are adâncimi necunoscute și rezerve nefolosite in viața obișnuita. Spaima, dar și meditația, rugăciunea și credință autentica ne pot conecta la sursa primara a unor energii și intuiții speciale, care sunt la limita înțelegerii noastre.”

(Fragment din cartea lunii “20 de ani in Siberia. Amintiri din viața” – Anița Nandris-Cudla)

 

Să ne auzim / vedem cu bine și sănătate!

Cu drag,

Andreea

Psihoterapeut de Familie & Cuplu

Tel: 0763 647 920

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook:Blog – Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro

 

Sursa foto: Unsplash

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.