primavara-invata-viata
Dezvoltare personală

Primăvara ne învață despre viață

Natura înverzește,

Pomul înflorește,

Iarba iară crește,

Sufletul dospește,

Viața-mbogățește.

În sfârșit a venit primăvara! Pe mine, personal, mă bucură acest anotimp, îmi dă energie, mă umple de viață.

Mă uit la tot ce se îmtâplă cu natura în perioada aceasta și parcă înfloresc și eu odată cu ea. Ghiocelul, vestitorul primăverii, a ieșit de mult. Brândușele la munte își ițesc și ele capul prin frunze, zăpadă, crengi.

Mă gândesc la animalele care au stat cuibărite toate iarna, care și-au făcut provizii și care acum revin la alergarea liberă prin natură, la căutat hrană.

Și atunci, mă duc cu gândul la noi, la viața noastră. Avem perioade mai gri, mai reci, mai friguroase, asemănătoare cu iarna. Avem perioade cu greutăți pe suflet, momente de tristețe, de durere și apăsare. Cam așa, ca iarna de afară pentru toată natura.

Avem perioade în care soarele timid pare că răsare și în casa noastră, pare că ne înțelegem mai bine, că avem relații mai bune. Dar repede se strică totul din nou. Lupta iarna-primăvara se dă și în casele noastre. După care vine din nou soarele și o luăm de la capăt.

Avem perioade când ni se termină proviziile interioare sufletului, când resursele emoționale și fizice sunt (par) epuizate.

Suntem și noi, la rândul nostru, într-un ciclu asemănător naturii care continua să ne inspire și să ne învețe despre viața noastră.

Ce putem prelua cu noi? Câteva lecții despre viață, despre speranță și despre putere.

Lecțiile primăverii

1. În acele momente grele, geroase, dureroase pe interior, să fim conștienți că nu sunt pentru totdeauna, că va veni o zi în care soarele va răsări și ne vom bucura din nou de căldura lui, de zile mai bune, cu evenimente mai frumoase. Asa cum primăvăra își găsește calea și răzbate după iarnă.

2. E posibil ca lucrurile să nu-și revină de la prima încercare, așa cum nici soarele nu reușește să-și recapete puterea imediat după iarnă. Cu perseverență și pași mici, în timp se fac lucruri mari.

3. Ajută să avem în gând că momentele bune, de liniște și împăcare sufletească, sunt ca niște provizii interioare care ne vor ajuta atunci când dăm de greu. Pe de o parte, ne vor da putere interioară, pe de altă parte ne vor ajuta să ne orientăm, să căutăm resurse, ajutoare către care să ne îndreptăm. La fel cum animalele își pregătesc proviziile pentru iarnă, la fel cum noi pregătim conservele, murăturile, zacusca, toate ajung să ne fie utile la un moment dat.

4. Brândușa își găsește calea de a înflori, indiferent de mediul prin care trebuie să treacă. La fel și noi oamenii, reușim și suntem învingători, chiar și cu cele mai grele poveri pe care le purtăm cu noi. Sigur, e mai ușor să înflorești acolo unde terenul e liber și gol, însă fiecare floare are drumul ei, calea de a-și pune în valoare farmecul, mireasma, frumusețea.

Sursa foto: Gabriel Lung

5. Tot ce cultivăm de-a lungul timpului ne poate fi o resursă în vremurile mai puțin rodnice. Așa cum primăvara punem semințe și apoi urmărim creșterea și apariția rodului, așa se întâmplă și cu proiectele noastre, visurile, copiii, viața în general. Doar să avem răbdare

6. Ciclul naturii este cu urcat și coborât, cu înflorit și uscat, cu o culoare aprinsă și cu alta stinsă, este ca un cerc care se reia an de an. Să acceptăm că și noi trecem prin aceste urcușuri și coborâșuri, că sunt zile mai bune și mai puțin bune. Însă totdeauna, să avem avem în gând, că oricât de rău / greu/ tragic ar fi un moment din viața noastră, va trece.

7. Așa cum pomii se sprijină unii pe alții în bătaia vântului, așa și noi ne putem fi sprijin unul pentru celălalt în relația de cuplu, în fața greutăților vieții. E mai ușor în doi!

8. Acolo unde soarele nu ajunge, unele flori cresc mai greu. De aceea, intervenția omului poate ajuta. Mutând ghiveciul unei flori, legând-o de alta pentru susținere reciprocă sau udând-o, îi putem influența evoluția. La fel este și în viața noastra. Sunt momente când soarele pare că nu mai ajunge pe strada noastră, ei bine, atunci ajută să știm că sunt oameni care pot ghida, care pot oferi noi perspective, noi căi de cunoaștere.

9. ….. (vă invit să completați…)

 

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook:Blog – Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro

 

Sursa foto articol Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *