De câteva zile îmi răsună în gând aceste cuvinte: “E mai ușor să ne uităm la lucrurile mărunte pentru că cele mari dor.”
Stau în fața laptopului și mă gândesc cum să redau tot ce se desfășoară în interiorul meu.
Mă gândesc la viață și la fiecare zi în parte. Ne legăm de cele mai banale lucruri care ne deranjează. De la cafeaua care e prea fierbinte, la somnul insuficient, la mâncarea fără gust, la vecini, la oamenii care nu fac / nu zic așa cum ne așteptăm noi, când de fapt este despre altceva. Ne supărăm pe partenerul de viață că vine târziu, că a uitat să cumpere ceea ce l-am rugat. Ne supărăm că nu-și pune hainele la loc, că nu spală vasele, că a așezat greșit prosoapele, că a uitat să schimbe hârtia igienică de la baie. Poate cele mai banale aspecte ne deranjează. Ne supărăm pe copii că sunt neastâmpărați. Dar din nou…este despre altceva de fapt.
Viața noastră din prezent este grea din punct de vedere al orientării către sine, către interior. Suntem bombardați din toate părțile de stimuli. Pe stradă e plin de reclame, de mașini, de lumini, de zgomote, de culori. Acasă, în funcție de opțiunile fiecăruia, din nou stăm în fața unei avalanșe: televizor, laptop, telefon, muzică, filme, ziare. Vrem să facem multe, avem senzația că timpul s-a scurtat. Alergăm de la job la școli, la after, la ateliere cu copiii, la sală (cine mai apucă). Abia așteptăm să ajungem acasă, să ne întindem oasele obosite pe pat și să dormim. Iar a doua zi, o luăm de la capăt. Practic, avem la dispoziție toate ingredintele necesare pentru a uita de noi și a ne lăsa purtați de acești stimuli.
Având toate acestea, este foarte ușor să ne detașăm de ceea ce e greu în interior și să ne uităm la cele mai mici și banale lucruri. Când de fapt, tot ce ne dorim cu toții, fie că recunoaștem, fie că nu, este conectarea.
Dincolo de cearta legată de paharul acela nespălat cu partenerul de viață, de timpul puțin petrecut împreună, de rola de hârtie de la baie, de șosetele aruncate, este despre a fi acolo ÎMPREUNĂ, despre a ne vedea eforturile, despre a ne fi alături, despre a ne valoriza ca oameni, despre a simți că și noi contăm, despre a ne SIMȚI iubiți.
“Teama de izolare și abandon se regăsește în sufletul oricărei ființe umane” (Dr Sue Johnson)
Eu cred în ceea ce spune Dr Sue mai sus și cred că de fapt asta căutăm cu toții. Doar că uneori o cerem în cele mai ciudate moduri posibile. Uneori nici nu conștientizăm această nevoie, pentru că asta este o nevoie profundă, care stă la baza ființei noastre umane. Căutăm ceea ce e deasupra, ceea ce e vizibil, ca în exemplele de mai sus.
Vă propun un exercițiu de introspecție: luați o foaie de hârtie și scrieți care au fost motivele pentru care v-ați ciondănit cu partenerul de viață în ultimele 3 zile. Tot ce vă vine în gând. Apoi aruncați o privire peste ele. Și vă invit să reflectați: reprezintă ele cu adevărat supărarea voastră interioară? Asta este ceea ce simțeați și voiați să-i transmiteți partenerului? V-a ajutat? Ați rezolvat? Este ceva care a rămas nespus? Ceva ce vă macină?
Pentru exercițiu nu există răspunsuri bune sau greșite, fiecare individ este unic prin urmare și fiecare cuplu are unicitatea sa.
Scopul exercițiului este de a ne da seama că rareori vorbim direct despre nevoile noastre, despre emoții, despre temeri. Ele stau de fapt la baza acțiunilor noastre. Pe ele este necesar să le scoatem de acolo din interior și să le punem pe tava discuțiilor. Odată ce reușim să ne recalibrăm cu partenerul de viață prin prisma nevoilor noastre, viața împreună capătă alt sens, altă profunzime, altă direcție.
Să ne fie bine! Și dacă nu ne este încă, înseamnă că mai putem face ceva să ne fie!
Sursa foto: Reshot
