~~~ ~~~ ~~~ ~~~~ ~~
Cartea de săptămâna aceasta este ”Privind soarele în față” scrisă de Irvin Yalom și apărută la Editura Vellant.
Irvin Yalom este un cunoscut psihiatru, psihoterapeut și autor de cărți dintre care reamintesc: Călătorie către sine, Călăul dragostei, Mama și sensul vieții, Darul psihoterapiei, Tratat de psihoterapie de grup, O chestiune de viață și de moarte și multe altele.
Cartea de săptămâna aceasta este despre anxietatea față de moarte și curajul de a ne asuma viața și parcursul ei.
Titlul ei este sugestiv și metaforic, ”Privind soarele în față”, soarele fiind simbolul morții, lumina către care îți e greu să te uiți, știind totuși că ea va veni cândva.
”Nu este ușor să trăiești fiecare moment al vieții având conștiința morții. Este ca și cum ai încerca să privești soarele drept în față: nu poți rezista mult.”
În ultimii 2 ani, parcă toți am simțit moartea mai aproape. Covidul ne-a reamintit cât de fragili suntem și cât de nepregătiți să dăm drumul vieții. Atacuri de panică, teama de spital, simptome somatice fără să existe o bază fiziologică confirmată medical, insomnii, lipsa de concentrare, stări depresive, sunt doar câteva din urmările covidului, din spitalizări cu oameni care au trecut în neființă, cu vieți care n-au mai putut fi salvate și sentimentul de eșec medical sau personal.
Fugeam in goana zilelor, iar covidul ne-a reamintit lecția pierderii. A adus-o mai aproape de noi toți.
Cartea lui Yalom este o conștientizare că soarele (simbolic moartea) e acolo, chiar dacă se ascunde după nori, chiar dacă e noapte.
Ce anume ne sperie când ne gândim la moarte?
Pentru toți cei care tatonează sau se confruntă cu moartea apare o temă importantă: relația direct proporțională dintre teama de moarte și sentimentul vieții netrăite.
Altfel spus, cu cât ți-ai trăit mai puțin viața, cu atât anxietatea în fața morții este mai mare. Cu cât mai mare este eșecul de a trăi o viață împlinită, cu atât mai mult te vei teme de moarte.
Să ne trăim viața implică un act de conștientizare, nu un pilot automat.
Filosoful Heidegger spunea astfel: ”Când sunteți absorbiți de existența cotidiană, vă îndreptați atenția către lucruri efemere, precum aspectul fizic, stil, posesiuni sau prestigiu. Când trăiți în modalitatea ontologică, dimpotrivă, nu sunteți doar mult mai conștienți de existență și mortalitate, și de celelalte caracteristici imuabile ale vieții, dar, de asemenea, sunteți mai neliniștiți și mai înclinați să faceți schimbări esențiale. Sunteți determinați să vă angajați cu toată responsabilitatea umană fundamentală să construiți o viață în care să existe în mod autentic participare, conectivitate, sens și realizare de sine.”
Experiența morții poate avea rolul de experiență revelatoare, de catalizator extrem de util pentru schimbări importante ale cursului vieții. Aici este resursa mare pe care noi o avem. O pacientă cu care a lucrat Irvin Yalom în terapie spunea: ”Ce păcat că a trebuit să aștept până acum, până când corpul mi-a fost ciuruit de cancer, ca să învăț să trăiesc!”.
Uneori, când ne apropiem mai tare de ea, parcă ne prindem și mai tare de viață. Și atunci realizăm că e nevoie de o schimbare.
Irvin Yalom spune astfel:
”Nicio schimbare pozitivă nu se va produce în viața voastră atâta timp cât vă agățați de gândul că motivul care vă împiedică să trăiți bine se află în afara voastră. Atâta timp cât plasați responsabilitatea în totalitate pe umerii celor care vă tratează nedrept (soț, șef, genele moștenite), atunci situația voastră va rămâne în impas. Voi și numai voi sunteți cei responsabili pentru aspectele esențiale care vă marchează viața și numai voi aveți puterea să ne schimbați. Și dacă vă confruntați cu limitări exterioare majore, tot aveți libertatea să alegeți diferite atitudini față de aceste limitări.”
Cartea este pentru oricine este preocupat de:
- viața trăită cu sens
- tema morții ca parte integrantă a vieții
- conștientizarea și asumarea vieții proprii
- doliu și pierdere
Irvin Yalom împletește blândețea și franchețea lui punând punctul pe zonele vulnerabile și realiste asupra vieții.
Poate fi o resursă utilă și în procesul terapeutic, are un capitol dedicat pentru cum să abordăm în terapie această temă.
La final, alături de recomandarea de a citi cartea, vă propun și un exercițiu de reflecție
Să fie cu folos și inspirație!
Cu drag,
Andreea
