Zilele trecut, în timp ce ne plimbam prin ploaie cu copiii, Maria mi-a povestit o sumedenie de lucruri, printre care și despre “copiii răi”.
-Mama, știi, unii copii la grădi sunt răi.
-Cum adică Mari?
-Păi nu stau locului, nu o ascultă pe doamna, se bat între ei.
-Și de ce crezi tu că sunt răi?
-Păi, mama, din cauza lor doamna se supără și eu cred ca ei nu fac bine. Se lovesc, după aia plâng.
-Aha, am înțeles. Dar auzi Mari, oare de ce crezi tu că ei se comportă așa?
-Mama, păi mă gândesc că poate nu le prea place la grădi asta. Dar nu trebuie să se poarte așa, trebuie să zică la mămicile lor și atunci ele îi vor muta.
-Da, Mari, s-ar putea să ai dreptate. Eu mă mai gândesc la ceva…Poate copilașilor le e greu fără mama la grădi, poate nu au stat îmbrățișați suficient. Poate vor să mai stea cu mama, cu tata, să facă jocuri împreună…
-Da, mama, știu, asta vroiam și eu la început. Mai ții minte când îmi era greu și plângeam la grădi? De- asta plângeam. Eu nu eram obișnuită cu doamnele și vroiam să stau numai cu tine, să-mi mai dai niște iubire.
Și de aici ne-am dus și în alte direcții, dar discuția noastră a fost atât de revelatoare….copiii răi nu există! Există doar copii cu rezervor de iubire mai gol, care au nevoie să fie reumplut.
Nimeni nu se naște pe lumea asta cu intenția de a fi rău, în schimb cu toții ne naștem cu o sete de iubire și cu o nevoie primară de a ne simți iubiți. Orice comportament din jurul nostru, al copiilor noștri, al copiilor din parc sau din supermarket, sunt doar strigăte către nevoia lor de conectare cu părintele și către nevoia lor de a se simți iubiți.
Poate o să spuneți, “da, dar tu nu l-ai văzut pe Xulescu al vecinului ce-i făcea copilului meu…”. Inclusiv acel copil, Xulescu, exact aceeași nevoie o are, de a fi iubit și probabil asta nu se întâmplă suficient, pe nevoia lui.
Copiii trag diverse semnale prin care ne arată nevoia lor de afecțiune, de liniștire, iar dacă nu suntem frecvent disponibili, atunci ei apelează la comportamente incluse în categoria “copii răi”.
Un comportament al copilului este un mesaj care în spatele lui are o nevoie. Comportamentul este ca o imagine, ca o ușă de intrare spre altceva. Ei nu pot verbaliza, nu pot cere direct și specific (vreau să mă iubești, vreau să te joci cu mine mai mult, vreau să-ți spun de temerile mele), în schimb putem vedea în comportamentul lor anumite semnale care ne pot indica acele nevoi prin care noi îi putem ajuta să se reechilibreze.
Eu vreau să-i ajut pe Maria și pe Ioan să scape de etichetele puse asupra altora și evit să dezvolt altele. Ceea ce vedem noi, în orice moment, fie în parc, fie pe stradă, fie în supermarket, sunt mici interacțiuni. Nu pot pune sub semnul copil rău sau copil bun, cele 2 minute văzute și nici nu suntem noi în măsură să judecăm. E atât de complexă viața noastră, cu atât de multe momente care își lasă amprenta asupra noastră, încât etichetele nu ajuta, nu pot dezvălui o realitate complexă nici a unui copil, nici a unui adult.
Și în plus…cu ce ne ajută etichetele? Ne aduce nouă personal ceva bun? Îi aduce copilului ceva bun?
Tu ce crezi…există copii răi?
