În ultima perioadă devenise o obișnuință pentru copiii noștri să-și ia câte o jucărie ori de câte ori ajungeam la un supermarket sau într-un spațiu unde se găseau jucării. Unele erau câte 2-3 lei, alte 15-20 lei. Nu costau mult ca bucată, dar în timp se acumulează costuri. Și dincolo de costuri, este vorba și despre faptul că luau lucruri de care nu aveau neapărat nevoie. Ioan tot timpul mai vroia o mașină, deși are acasă suficiente. Ba una mică, ba una mare, ba una mov, ba una roșie, ba nu știu ce atv. Tot timpul găsea motive care mai de care mai interesante pentru a negocia cu noi. Maria își alegea ponei sau reviste, păpuși sau accesorii pentru păpuși.
Ajunsese să mă irite mersul la magazin cu ei și nu știam foarte clar de ce. Până când am analizat care e momentul exact în care simt că n-aș mai vrea să fiu acolo cu ei. Și ăsta era, alegerea, negocierea jucăriilor. Nu procesul de alegere și negociere mă deranja, ci ideea că au atâtea jucării acasă și încă mai vor.
Nu pot evita să merg la cumpărături cu ei și nici nu vreau asta, așa că am găsit o modalitate de a controla și de a da un alt sens acestor experiențe. Acum 2 săptămâni, la cumpărături fiind cu ei, le-am luat ultimele jucării și le-am propus să facem un pact. Pentru că noi acasă avem foarte multe jucării, o perioadă le-am propus să facem o pauză și să nu mai cumpărăm. Mergem la magazin, luăm ce ne trebuie, ce avem pe listă și atât. Să nu fie cu supărare, să nu fie cu plâns că vedem nu știu ce jucărie pe care musai o vrem. I-am conștientizat că noi avem deja multe, că sunt mulți copii care nu au și le-ar plăcea să se joace cu ce deja noi avem acasă.
Le-am propus să fie o pauză temporară, până la prima zăpadă. Asta e negocierea cu ei. Am vrut să le dau un timing ușor de receptat pentru ei, dacă le ziceam finalul lunii octombrie, cum și-ar fi dat ei seama?! Dar așa, prima zăpadă nu au cum să o rateze. Și sper să ningă cât mai târziu 🙂
Acum, după aproape 2 săptămâni, văd că funcționează planul nostru. Am fost la cumpărături toți 4, le-am reamintit înțelegerea noastră dinainte de a pleca de acasă, apoi le-am spus iarăși când ne-am dat jos din mașină până când mi-au spus ei mie “Gata, mama, că știm” 🙂 La magazin, Ioan a mai avut câteva derapaje, mai punea mâna pe câte o jucărie, îl vedeam și noi, dar Maria reacționa înaintea noastră: “Ioan, ai uitat că suntem în pauză de jucării?”
Beneficiile pauzei
Pauza aceasta ne va da tuturor posibilitatea să evaluăm ce avem deja. Pe de o parte, copiii vor redescoperi jocurile pe care le au, le vor exploata mai mult fără să fugă spre altceva și tind să cred că vor realiza cât de faine sunt cele pe care le au. Nu cu toate au apucat să se joace, au preferințe către unele mai mult către altele și le respect opțiunile. Este o oportunitate de a descoperi acele jucării luate, alese tot de ei, și de care nu s-au mai atins în vreun fel, poate tocmai pentru că următoarea dată putea fi o altă alegere.
Pentru noi, părinții, este o șansă de a-i privi, de a le vedea opțiunile și de a pune pe o listă cu copiii dorințele lor viitoare. Astfel asigurăm și cadourile de Crăciun, dar îi putem învăța și despre prioritizare. Cu siguranță, nu vom putea lua totul de pe listă în același timp, va fi necesar să stabilim o ordine și atunci vom face din nou un moment educativ.
Un alt aspect pe care vreau să-l facem, va fi ca atunci când se termină pauza, să facem o nouă regulă: la fiecare jucărie nouă cumpărată alegem o alta pe care o avem acasă și o dăm altor copii, iar jucăriile cumpărate să fie diferite de cele pe care le avem deja. În felul acesta, îi voi lăsa pe ei să-și aleagă ce păstrează, ce dăm la alții și evităm supraaglomerarea de acasă.
Sunt tare curioasă cum vor evolua lucrurile, dar am încredere că facem ceva bun împreună.
Voi ce abordări aveți cu copiii în relație cu jucăriile luate?
Dacă îți place articolele mele, te invit pe pagina de facebook a blog-ului sau aboneaza-te la newsletter pentru a fi primul care vede noile articole!
