Fericirea părintelui și fericirea copilului merg împreună

Acest articol a apărut prima dată în cadrul revistei Happy Moms, poate fi citit la pagina 16.

Noi creștem copiii de azi pentru momentul în care vor deveni adulții de mâine. Așadar, impactul educației fericirii este pe termen lung.

Conform studiilor, se pare că odată ce supraviețuirea, siguranța și confortul de bază sunt asigurate, circumstanțele externe nu ne afectează prea mult nivelul de fericire. Iar asta vine să susțină demontarea unui mare mit asupra fericirii: ”Aș fi mai fericit dacă….”

Știm cu toții că unii dintre noi tind să fie mai optimisti decât alții. O parte din aceasta este înnăscută, dar o parte a dispoziției noastre este și obișnuință. Poate părea ciudat ca fericirea să fie denumită un obicei. Dar este probabil ca, până când suntem adulți, să ne fi obișnuit să fim adesea fericiți sau să fim în mare parte nefericiți.

Când am învățat fericirea

Fericirea este o stare mentală pe care noi am interiorizat-o cu mult înainte să vorbim despre ea. Gesturile părinților noștri, strângerile în brațe, chipul lor, vocea și întâmplările, ne-au creat o anumită reprezentare despre ce înseamnă fericirea. Obișnuința într-o stare de nefericire poate veni și dintr-un sentiment al sacrificiului.

E posibil să fi crescut cu acest tipar: ”las copilului carnea cea mai bună din supă”, ”iau pentru el, văd eu ce fac”. Persoanele care au crescut astfel și-au văzut părinții trăgând din greu pentru ei, poate au asociat asta cu iubirea, doar că nu au văzut fericirea. Știu și conștientizează cât de greu le-a fost părinților și deseori nici ei nu se puteau bucura complet. În acest caz, starea de fericire era asociată cu ceea ce am / nu am, cu ceea ce pot să ofer / nu pot să ofer. Fericirea era orientată către exterior.

Când un părinte este mulțumit, împlinit, transmite prin toate canalele comunicării către propriul copil aceeași stare. Copilul vede și interpretează dincolo de cuvinte. Vede mimica feței, vede apăsarea cuvintelor exprimate, vede mersul nostru prin casă, se uită la cum îl privim, toate acestea îi creează o anumită imagine mentală în completare la cuvintele rostite.

Cum propagăm fericirea în familie?

Fericirea se învață acasă, astfel este important să ne reamintim că noi, adulții, dăm tonul. Iar copiii vor prelua ceea ce văd la noi.

Ne dezvoltăm obiceiuri mentale care crează fericire: modul cum ne gestionăm stările emoționale, vorbim pozitiv despre propria persoană, cultivăm optimisul, celebrăm viața, practicăm recunoștința. Copilul va copia ceea ce vede la noi.
Creăm rutine despre fericire: exerciții sportive, mâncat sănătos, meditație, ieșirile în natură, muzica, toate acestea sunt practici corelate cu creșterea nivelului de fericire.
Învățăm să vedem bucuriile mici de zi cu zi: sănătate familiei, razele soarelui, forma norilor de pe cer, zâmbetul doamnei de la casa din supermarket.
Ne acceptăm întreaga gamă de emoții. Chiar și cele mai optimiste persoane au momentele lor de tristețe, de pierdere. Să fim fericiți nu înseamnă să ne reprimăm sentimentele. Înseamnă să le recunoaștem, să le onorăm lăsăm și să le simțim. Cu copiii, empatizarea cu sentimentele lor le va permite să le simtă, va ajuta să se evapore încărcătura emoțională, astfel încât să poată merge mai departe. Acesta nu este un proces care poate fi grăbit, așa că, să le dăm copiilor timpul de care au nevoie.
Ne dezvoltăm abilități de gestionare emoțională

Fericirea părinților și fericirea copiilor

Când pun fericirea copilului meu mai presus de fericirea mea, mă sacrific. Ceea ce îi transmit copilului meu este că nu putem fi fericiți în același timp: ori unul, ori altul. Pe termen lung există consecințe asupra ambelor părți. Pentru părinte impactul sacrificiului duce la burnout, la anxietate, depresie. Pentru copil, îi transmite un anumit model despre cum este viața, ducând ideea sacrificiului mai departe.

Când aleg fericirea noastră, și tu și eu, îi transmit copilului meu că fiecare suntem importanți, iar asta îi aduce un model de empatie, de grijă pentru sine și pentru celălalt. Va fi ca o fundație de-a lungul întregii vieți.

Să fie cu folos,

Andreea