Săptămâna trecută am participat la prezentarea filmului documentar ”Copilul e maestrul”, realizat de Alexandre Mourot.
Întregul film aduce în atenția noastră filosofia Montessori, ca metodă de creștere a copiilor.
Acțiune este una adevărată și naturală, fără scenarii sau replici. Totul se petrece în cadrul unei școli din Franța cu abordare Montessori. Camera este pusă într-un anumit loc al spațiului și este înregistrată dinamica acelei clase.
Filmul a durat 110 minute și, credeți-mă, că pe educatori i-am văzut în acțiune extrem extrem de puțin. Rolul lor este unul activ înainte de a ajunge copiii, punând toate materialele la îndemâna lor, așezându-le în ordine. Iar după ce vin copiii, după îmbrățisare și conectare, ei își aleg activitățile doar atunci când se simt pregătiți. Adultul are intervenții minimaliste.
Era un băiețel care în prima parte, în perioada de acomodare, doar studia copiii, ce fac, cu ce se joacă, cum procedează. Mi-l imaginam pe Ioan al meu exact în aceeași postura. Ulterior, a început și el să ia obiecte și să le folosească. Nu l-a împins nimeni de la spate, nu a fost forțat să facă ceva anume, i s-a dat spațiu și timp să aibă propriul ritm.
Am fost fascinată să văd cât de bine este pus în centrul activităților copilul.
”Ce-ar fi adultul fără copilul care să-l ajute să crească?” (Maria Montessori)
Am plecat cu câteva gânduri de acolo:
- Copilul este atras cel mai mult de activitățile adulților, devine astfel tot mai mult o ființă socială.
În film se văd copii care curățau morcovi, tăiau legume, se jucau cu ceainic cu apă, turnau în căni. Întreaga organizare seamănă mai degrabă cu o casă, nicidecum cu o grădiniță din cele pe care noi le știm.
- Copilul care se construiește trebuie să fie într-o continuă mișcare.
Pentru mine, a fost OAU cu tristețe, pentru că realitatea sistemului educațional de la noi e altul! Adică nu trebuie să stea acum pe scăunel să facă o activitate dorită de educator? Poate alege de pe raft sculele și să desfacă șuruburi și nimeni nu-i zice nimic? OAU, doar atât!
- Lăsându-l să experimenteze este o dovadă de iubire
- Fiecare om are propriul ritm, exact ca forma corpului
Aș pune asta cu majuscule în orice instituție de învățământ!
- Mintea absorbantă, un concept al Mariei Montessori, este de fapt perioada senzitivă în dezvoltarea copilului, ea nu se construiește prin voință.
Este cunoscut faptul că sunt anumite perioade, numite ferestre de oportunitate, când copiii au anumite porniri, înclinații către anumite activități, domenii, curiozități. Acelea sunt momentele pe care noi le putem valorifica pentru a pune bazele cognitive cu copiii, astfel încât să le fie mai ușor mai târziu.
- 4 ani este vârsta senzitivă pentru învățarea scrisului.
Se vede în film un moment în care un băiețel de 4 ani are curiozitatea de a cunoaște literele. Educatorul este atent la nevoile lui și cunoaște bine ferestrele de oportunitate în dezvoltarea copilului, așa că merge și îi prezintă materialele care îl apropie de literele. În situația de față erau imprimante pe pătrate de lemn literele de mâna, iar copiii mergeau cu degetele pe conturul lor.
- Mișcarea este secretul pentru a menține capacitatea de concentrare
Pam-pam….Din nou simt nevoia să reiau, deci chiar nu trebuie să stea acolo pe scăunel dacă el își dorește să se ridice, să bea apă, să….? 🙂
- Întreruperea repetată a copilului din activitățile pe care le face duce la renunțarea la activitate
- Forțându-l pe copil să se supună îi distrugem propria voință
Mă întreb, despre ce oare este sistemul educațional din România? E doar o întrebare retorică. Cunosc oameni profesioniști care știu să pună în aplicare aspectele bune din fiecare filosofie.
- Nu contează atât de mult să folosească bine materialul, cât să-i capteze atenția; copilul se va corecta singur prin exerciții cu acel material
- Clasa este concepută ca un întreg laborator cu rolul de a pune în funcțiune atenția.
- Rolul educatorului este să creeze contextul pentru a produce spontaneitate
- Educatorul trebuie să distingă între o activitate productivă și utilă și între cele care de fapt o risipă de energie.
Aici am văzut concret cum a intervenit educatorul în cazul unui copil și cum acesta și-a îndreptat atenția către altceva, împreună cu adultul din clasă.
”Primii ani din viața copilului seamănă cu a unui imigrant care nu cunoaște țara, limba.”
Mie mi-a plăcut! Mi s-a părut OAU! Mi-aș dori să aibă și copiii mei parte de astfel de contexte de învățare. Copilul e situat în centrul activității, dorința lui de cunoaștere se naște natural, având libertatea de a alege.
Vă recomand să-l vedeți! Sigur vă veți îmbogăți cu idei.
Întâlnirea aceasta cu abordarea Montessori mi-a trezit curiozitatea mai profundă cu celelalte sisteme educaționale și cum se pot aplica ele în România. Mi-am amintit de o conferință pe care am ratat-o, dar la care mă voi loga online să o parcurg. Este despre filosofia Waldorf, Montessori, Step by Step, Homeschooling, Scoala Finlandeză.
Găsiți detalii aici, cu speakeri și costuri. Avantajul este că pot fi văzute toate laolaltă, dintr-o privire.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook:Blog – Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
