cere-ajutor
Dezvoltare personală,  Gânduri

Înțelepciunea de a cere ajutor

Când am început să scriu articolul, am pus ca titlu “Curajul de a cere ajutor”, după care mi-am dat seama că nu este un act de curaj ci, mai degrabă, un act de înțelepciune. Să admitem că anumite situații ne depășesc și putem discuta cu cineva despre ele, este o mare înțelepciune.

Sunt momente în care orice am știut și am încercat nu a dat rezultate, sunt situații în care simțim că parcă ni se închid toate ușile în față, când parcă e ceață și fum și nu putem vedea ieșirea. Ne zicem că mai așteptăm câteva zile, poate trece. Mergem să vorbim cu o prietenă, cu un prieten, pe moment pare că se mai luminează gândurile, dar când rămânem din nou doar noi cu noi, realizăm că tot e ceață. Pare că suntem în fața unui zid și nu găsim nicio cale de ocolire, de sărit zidul, sau o gaură prin care să trecem.

Ne gândim la varianta de a apela la o persoană avizată și care a studiat psihologia, dar auzim în jurul nostru ideea că mersul la psiholog/psihoterapeut înseamnă boală. Auzim replici de genul acesta: “Dar ce, eu sunt bolnav să mă duc la psiholog? Vrei să râdă lumea de mine? De unde să știe ăla să mă ajute, dacă nici eu nu știu? Dar ce, știe mai bine un străin care-mi sunt problemele?”

Și ne spunem că poate are dreptate, că nu are de unde să știe, să cunoască problemele mele. Dar din nou ne afundam în ceață și fum și tot nu vedem calea.

Ne gândim să discutăm cu o persoană axată pe spiritualitate, dar considerăm că ne e rușine. “Cum să-i dezvăluim problemele noastre unui om al bisericii?! Cum să afle despre tot ce ne frământă? Cum să-i spun că mă cert cu soțul, că nu știu cum să-mi îmbunătățesc relația cu copiii? Că mă cert cu cei apropiați și parcă toate merg din rău în mai rău?”

E ca și cum aș zice de ce să mă duc la dermatolog, pentru că nu are cum să mă ajute, dar în același timp pielea mea e plină de erupții. Sau aș zice de ce să mă duc la cizmar să-mi repare cizmele, lasă că le peticesc eu cum pot. Și trece o perioadă de timp, mă prinde ploaia și constat că cizmele mele nu mai sunt cum au fost, nu mai sunt bune, s-au dezlipit acolo unde le-am pus un petec. Ceva nu am făcut bine, poate lipiciul folosit nu a fost bun sau poate le-am uzat prea mult.

Și exact așa este și în viața reală, azi peticesc o situație, o relație, dar mai devreme sau mai târziu va ieși la suprafață acea corecție făcută într-un mod cunoscut de noi, dar care nu e robustă pentru viitor. Mai devreme sau mai târziu, lucrurile din trecut astupate, peste care am pus un capac și am evitat să le înfruntăm, să le rezolvăm, ne ajung din urmă. Și atunci putem alege: mai fac un petec sau merg să rezolv? Mai improvizez sau merg pe varianta de a înțelege de ce mi se tot rup cizmele, de ce tot greșesc în relații și înțeleg și cum pot repara greșelile trecutului și cum pot evita pe viitor?!

E important ca fiecare să facă această alegere într-un mod conștient pentru tot ce va urma. Pot alege să rezolv pe moment, dar oricând în viitor să mă confrunt din nou cu o situație similară sau pot alege să fac acum abordări diferite și în viitor, indiferent de cum va apărea situația, eu să știu să o confrunt și să o rezolv într-un mod sănătos.

Eu îndemn și recomand alegerea de a discuta cu oameni specializați, care știu ce fac, sunt pasionați și citesc constant, se dezvoltă și învață de la clienții lor.

De ce să alegi să mergi la psiholog / psihoterapeut?

  • Psihologul / Psihoterapeutul nu cunoaște mai bine ca tine situația în care ești, dar poate înțelege mecanismele care mențin problema.
  • Psihologul / Psihoterapeutul este o persoană externă, din afara sistemului vostru, problemei, poate avea o altă perspectivă, nu este implicată emoțional direct și poate vedea lucrurile rațional.
  • Te poate ajuta să vezi problema din unghiuri diferite, își poate arăta alte căi de explorare sau alte modalități de raportare asupra problemei.
  • Te poate ajuta să conștientizezi resursele personale de care dispui pentru a face față problemelor, chiar și atunci când toate ușile par închise și toată energia pare deja consumată.
  • Te poate ajuta să interpretezi problemele actuale din perspectiva teoretică, îți traduce mecanismele și situația prin încadrarea în chestiuni teoretice, prin care poți înțelege situația altfel.
  • Te ajută să vezi aspecte ale problemei/situației pe care poate nu le conștientizai înainte, ajungi să fii conștient de inconștient.
  • Este omul alături de care poți înfrunta acele situații grele, dificile, pe care le-ai evitat. Te înțelege, nu te judecă, nu pune etichete, e alături de tine.
  • Acest om nu va rezolva lucrurile pentru tine, tot tu o vei face, dar va fi ca și cum îți dă ochelarii potriviți prin care să analizezi situația. E ca și cum va pune în rucsacul din spatele tău noi scule, instrumente, chei prin care să încerci soluționarea.

Am scris doar câteva motive pentru care eu susțin mersul la psiholog / psihoterapeut. Aveți încredere, căutați acea persoană cu care rezonați la nivel uman și emoțional, față de care vă puteți deschide, puteți fi voi. Aveți răbdare și mai ales sinceritate în relație și rezultatele vor veni de la sine!

 

Text: Andreea Arsene

Psihoterapeut de Familie sub Supervizare

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *