Psihoterapia, un proces prin care creștem împreună

Anul trecut, căutând un spațiu de închiriat pentru cabinet, am ajuns în contact cu un domn pe la 65 de ani. M-a întrebat ce activitate vreau să desfășor și am început să-i explic.

– Știți, eu sunt psihoterapeut de familie, am studiat despre relațiile dintre oameni.

–  Și ce faci? Ne dai teste din alea să vezi cât de “dăștepți” suntem?

– Nu, eu nu aplic teste psihologice. Când sunt dificultăți și oamenii nu mai știu ce să facă pot veni la mine. Vorbesc cu ei, înțelegem blocajele, istoria de viață…

– Nu prea înțeleg ce-mi zici.

Mă tot gândeam cum îl pot face pe omul din fața mea să înțeleagă. Îmi era clar că nu a avut în trecut tangențe cu un terapeut.

– Ia zi-mi tu mie, dacă eu mă cert cu muierea mea tu mă poți împăca cu ea?

Ei cam așa cu domnul meu, a înțeles el câteva idei despre psihoterapie.

Ce este de fapt psihoterapia?

Psihoterapia este o călătorie care aduce în prim-plan povestea de viață a unui om, văzută prin ochii lui, având un terapeut care să-i fie alături, explorând împreună acele uși interioare închise, trântite, ascunse, prăfuite. Pas cu pas, procesul terapeutic se construiește astfel încât clientul să fie pregătit să se uite la ușile respective, să le poată deschide, să vadă altele care erau acolo, dar nu erau vizibile lui până atunci, să găsească noi direcții.

Psihoterapia este despre oameni, întâmplări, gânduri, emoții, gesturi, griji, dificultăți, resurse, despre bine și despre mai puțin bine. Psihoterapia este despre tot ce ne înconjoară. Priviți natura de afară. Pomii înfloriți ne pot vorbi despre viață. Unii pomi au libertatea de a crește și de a se dezvolta, alții sunt sufocați de alți pomi din jurul lor. Unii pomi au luat viață în teren nisipos, pietros, lipsit de apă. Alții au crescut în pământ fertil. Așa este și despre noi, oamenii. Fiecare avem rădăcinile noastre, fundația noastră. Și chiar dacă uneori lucrurile nu au fost așa cum ne-am dorit, puterea de a le schimba e în mâinile noastre.

Psihoterapia este și despre terapeut și despre client. Contează amândoi, pentru că modul cum există raportare unul la celălalt va determina relația ce se va construi. În cazul în care clientul nu rezonează cu terapeutul, atunci nu va putea să vorbească deschis despre aspectele dureroase ale vieții sale. Pe de altă parte, și terapeutul poate resimți o incompatibilitate cu clientul. Aceasta poate veni din tipul de intervenție pe care o face, se poate să nu fie aplicabilă problematicii adresate de client sau pur și simplu, pentru că simte că este o dificultate din viața sa personală. De exemplu, psihoterapia de cuplu centrată pe emoții nu este recomandată în situațiile în care unul dintre parteneri este în prezent într-o relație extraconjugală.

Psihoterapia înseamnă în primul rând relația de încredere și siguranță construită cu un om. Suntem ființe sociale, cu toții avem nevoie de acea relație în care să ne simțim acceptați indiferent ce am spune sau ce am face. Relația construită cu omul la care ajungem să ne dezvăluim sufletul are nevoie să aibă această caracteristică. Numai în încredere poate exista vulnerabilizare.

Psihoterapia înseamnă cunoștințe, tehnici, informații de specialitate. Psihoterapia nu e șuetă și nu se face după ureche. În orice moment al discuției cu un client, există acolo în fundal structura teoretică învățată, posibilele ipoteze și căi de intervenție.

Psihoterapia înseamnă clientul și povestea pe care o aduce, apăsarea sufletului său. Nu fac ce vreau eu acolo, ci lucrez cu ceea ce aduce clientul spre mine, încercând să înțeleg și să leg informațiile între ele. Împreună cu clientul construim un sens al poveștii sau reașezăm piesele de puzzle la locul lor. Sau găsim alte piese potrivite și ajustate.

Psihoterapia înseamnă empatie și grijă față de client. Procesul terapeutic se întâmplă în ritmul clientului. Când fiecare e pregătit să vadă, să audă, apare schimbarea reală. Iar acele momente în care cineva se vulnerabilizează și dă frâu emoțiilor ținute ascunse o perioadă, sunt clipe vitale pentru a procesa povestea care se dezvăluie treptat-treptat.

La finalul procesului terapeutic, nici clientul și nici psihoterapeutul nu mai sunt cei de la început. Pentru că, fiecare dintre părți crește și se dezvoltă, fiecare ia cu el ceva din întreaga dinamică creată în cabinet.

De accea, susțin și cred cu tărie, că psihoterapia este un proces prin care creștem împreuna.

Despre psihoterapie aș putea scrie și vorbi foarte multe. Și o voi mai face aici pe blog, am în plan ca periodic să public un articol care să explice procesul terapeutic cu scopul de a-i familiariza pe oameni cu aceasta abordare.

Văd în jurul meu că există deschidere și asta mă bucură. Am observat că oamenii se împart în 3 categorii când vine vorba despre a merge la terapie:

– unii vin direct, au mai fost sau au citit și știu avantajele;

– alții refuză categoric experiența, gândindu-se că nu-i poate rezolva problema un străin;

– alții chiar dacă sunt sceptici, găsesc curajul de a încerca;

Nu știu în ce categorie ești tu, cel care citește, însă dacă ai vreo curiozitate despre acest proces, îmi poți scrie.

Sper să fie de folos aceste articol, chiar dacă surprinde o frântură mică din ceea ce înseamnă psihoterapia.

Pe curând,

Andreea

Varianta audio pentru acest articol:

 

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook: Blog – Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro