Primul zbor cu Alex (7 luni)

Paranteză de început: numai cine nu a avut un bebeluș în brațe în avion, nu poate înțelege emoțiile si transpirațiile prin trece trece un părinte.
Aveam pe lista de evenimente de anul acesta si Webstock. Mi-am dorit mult sa ajung acolo si am tot analizat care e cea mai buna varianta. Noi locuim la Lugoj, la vreo 500km distanta de București, asa ca trebuia sa gasesc opțiunea cea mai ușoară pentru mine si Alex (7 luni). Pe ea nu o puteam lăsa acasă, fiind alaptata si foarte atașata de mine. Și mie mi-ar fi fost dificil 3 zile fără ea.
Ma gândeam sa merg pana la Zarnesti cu masina/tren si de acolo sa continuam tot cu trenul pana la București. O alta varianta a fost trenul direct Timișoara- București. Si cea de-a 3 a era sa mergem cu avionul. Uitându-ma  peste toate opțiunile si analizând timpul petrecut pe drum vs timpul de acasă cu ceilalți doi copii, am mers pe cea mai simpla si ușoară cale: avionul. 
Din momentul in care am zis “gata, mergem cu avionul” m-au năpădit o mulțime de griji.

Înainte de a pleca în călătorie

Am citit vreo 15 articole de pe internet legate de călătoria cu bebe. Am verificat pe site-ul companiei reguli de călătorie cu un infant, ce pot lua cu mine, ce nu pot lua.
Am revăzut cu ochii gândului celelalte calatorii pe care le-am avut eu cu avionul. Știam care sunt momentele in care îmi sta inima in loc si mi-e teama. M-am concentrat pe ele, pentru ca mi-am spus cât de important este sa fiu eu bine, pentru ca Alex sa fie bine. Îmi era teama sa nu-i transmit toate emoțiile mele.
Speram sa doarmă, măcar un pic.
Speram sa se joace cu jucăriile pe care i le luasem.
Speram sa nu plângă prea mult.
Știam ca avem un zbor scurt (1h) din care mai mult durează procesul de decolare, ajuns la altitudinea de croaziera si aterizarea. In aer efectiv fără centuri cred ca sunt 25 min maxim. 
Speram sa vrea la titi pentru a putea înghiți cât mai mult, evitând astfel durerile de urechiușe de la decolare si aterizare.

În timpul călătoriei

Deși era treaza de 5 si un pic dimineata, Alex a avut răbdare sa trecem prin toate filtrele de control si îmbarcare. A studiat oamenii din jur, întorcându-si capul in toate părțile. O auzeam cum zice: “ute, ute”, in traducere “uite” si cu multă saliva in jur 😊 Era evident pe partea de explorare.
Ne-au preluat pentru a urca in avion fix la momentul potrivit. Deja isi pierdea răbdarea si voia sa doarmă.
Ne-am urcat in avion, ne-am așezat pe scaun si am început sa-i arat pe geam diverse lucruri. Îmi doream sa amân pentru momentul decolării țiți. A fost fascinata de oamenii care puneau bagajele in avion, de aripile avionului si de băiatul care urmărea diversele mișcări ale aeronavei in timp ce-i valida funcționalitatea. 
Odată ce s-a așezat toată lumea si Alex a mea a vrut jos. Așa ca am pus-o la sân. Stewardesele încă isi faceau treaba explicându-ne toate procedurile, avionul se poziționa pe pista de decolare, iar Alex a mea dormea deja. Decolarea propriu-zisa a prins-o pe căile lui Moș Ene. O simteam că suge în momentul in care avionul urca si aveam si eu senzația de gol in stomac. 
Am lăsat-o la sân, deși ma gândeam sa o prind de mine, aveam sistemul pregătit. 
Cu 15 min înainte de a ateriza s-a trezit. Am zis ca e clar, copilul meu mic voia măcar sa vadă cum e cu aterizarile. S-a jucat o vreme cu nasturii si cărticica, l-a mângâiat pe vecinul de lângă noi (aveam noroc ca si el era cu un bebelus de 9 luni acasă, deci știa ce înseamnă). Cea mai mare parte din timp s-a uitat pe geam. Urmarea cu atenție aripile avionului, eram situate in partea din fata a avionului si cum o tineam in brate la fix le vedea.
Am încercat sa o pun la sân, aveam in gând durerile de urechi, dar copilul meu nu dorea.
Am aterizat cu bine si cu ea privind pe geam lumea asta frumoasa.
A avut răbdare sa iasă toate persoanele din avion, noi am coborât ultimele. 

După călătorie

Pentru ce mi-am facut atâtea griji? Copilul meu parca a înțeles exact care e treaba cu avionul, parca toate poveștile mele dinainte le-a înmagazinat acolo in capuțul ei rotund. Totul a fost bine!
Călătoria aceasta mi-a dat multă încredere sa mai mergem și în alte locuri.

Concluzia mea

Uneori ne facem prea multe griji, degeaba 🙂
Oamenii care călătoresc frecvent cu avionul sunt obișnuiți cu copiii în jurul lor în avion. Am primit zâmbete din toate părțile, felicitări, ajutor pe partea cu bagajele, cu centurile, toată lumea a fost binevoitoare și deschisă cu noi.
Lau, Alin, Australia, păzea ca ne pregătim sa venim!

Sursa foto articol: Unsplash