Suntem la finalul primului weekend din februarie și am senzația că este deja primăvară. Aerul cald și lipsa zăpezii mă duc cu gândul la verdele proaspăt care urmează. Pomii sunt înmuguriți deja.
Pe așa vreme frumoasă nu puteam sta acasă. Am plecat cu toții la Cabana Curmătura.
Era ora 12 când am parcat mașina la Fântâna lui Botorg, noi și alți zeci de oameni. Din perioada verii trecute n-am mai văzut atât de multe mașini acolo. Înainte de Fântână, sus pe drumul de Măgură și până după urcarea pe poteca Piticilor, stânga-dreapta erau mașini parcate.
Pas cu pas până la cabană
Pe Alex am echipat-o bine și am pus-o în rucascul de cărat. Maria și Ioan și-au luat câte un băț de trekking și au luat-o la pas în sus. Se cățărau pe toate pietrele, pe rădăcinile pomilor. Până când i-a apucat foamea.
Dimineața acasă au mâncat puțin, Ioan spre deloc. Am luat la noi niște prune uscate, niște batoane și nachos. Am zis că mai completăm cu ceva de pe drum, dar am uitat să oprim. Așa că în poiana Zănoaga am făcut un popas lung de hrănire.
La cât de multe mașini erau jos, estimam că nu vom avea nicio șansă să luăm ceva la cabană. Dar am avut un avantaj. Am plecat mai târziu și pe drum erau grupuri mari care se întorceau deja. Asta ne-a crescut speranța. La ora 15.15 când am ajuns noi, erau toate mesele ocupate și o coadă mică de așteptare.
Spre deliciul copiilor, am savurat ciorba de fasole cu ceapă și tocănița de cartofi. Mâncăruri atât de simple, dar atât de bune după mișcarea până sus.
Copiii cântau în cor ”yammy, yammy” în timp ce oamenii de la celelalte mese ne priveau.
Înapoi am decis să revenim pe drumul forestier. Estimam că va fi gheață pe coborârile celelalte. Am ales varianta mai lungă și mai sigură pentru toți.
Ce nu se vede în poze…
Imediat ce am plecat de la cabană, ne-am băut toată apa. Așa că până la mașină a fost o cerere constantă de apă din partea copiilor. ”Dar când ajungem? Dar cât mai avem? Mi-e sete tare!” pe repeat de țșpmii ori 🙂
Ce nu se vede în poze este că în excursia asta Alex a fost mai mârâită ca niciodată. S-a trezit devreme, chiar când am ajuns la Fântâna lui Botorog a ațipit și nu mai reușea să adoarmă.
Ce nu se vede în poze este starea mea de epuizare și copleșire de oboseală și de atâta miorlăială.
Ce nu se mai vede în poze este munca noastră de convingere pentru fiecare copil.
Ce nu se mai vede în poze este bucuria mea când prelua Răzvan motivarea grupului: 99% din oameni renunță înainte de a reuși. ”Cum adică, tata?” Și de aici continuă poveștile.
Toate fac parte din viața reală de familie. O ieșire cu copiii este pe ritmul copiilor, cu toanele și cu mofturile lor, cu nevoile lor de moment pe care le consideră cele mai importante. O tură cu copiii este și cu râs și cu plâns și cu ”nu mai pot” si cu ”dar când ajungem odată”.
Da, toate astea nu se văd în poze, dar ele există. Și spun asta cu intenția de a vă încuraja să continuați să mergeți. Observ cum pe măsură ce trec anii și tot mergem cu ei, le-a crescut și rezistența fizică și răbdarea, capacitatea de înțelegere.
La final, oricât de greu li s-a părut, avem împreună amintiri și se simt mândri că au făcut singuri traseul. Punem accent pe reușitele lor, pe ceea ce le-a ieșit. Vorbim și despre când le-a fost greu și cum au depăsit momentul.
Excursiile cu copiii sunt o formă de educație și de pregătire pentru viață în care noi credem.
Să fie cu folos și inspiratie!
Cu drag,
Andreea
Psihoterapeut de Familie & Cuplu
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`
Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:
Facebook: Andreea Arsene
Instagram: AndreeaArsene.ro
