Calatorii,  Natură,  Parenting

Copiii au fost mai curajoși azi

Azi am urcat în Poiana Brașov la schi, noi și alți zeci, sute, mii de oameni. Niciodată n-am mai prins atââât de aglomerat. Am lăsat mașina în Poiana Mică în parcarea supra-etajată și am mers cu autobuzul 60 până sus la gondolă.

Cum ne apropiam vedeam coada imensă tot mai clar. Aveam de ales: fie stăm la coadă și ne dăm mai puțin pentru că petrecem timp acolo, fie încercăm pe pârtia cu telescaunul Lupului.

Coada mare la gondolă

Am zis sa o evitam și am ales a doua variantă: telescaun Lupului. Eu nu am mai fost niciodată pe ea, și dacă ar fi fost să o aleg, sigur nu mergeam acolo. E o bucată de pârtie mai abruptă,  mult prea abrupta pentru lipsa mea de antrenament.

Fac o paranteză. Eu am început să schiez la vârsta adultă. Cu un an înainte de nașterea Mariei, m-am pus pe schiuri si cu ghidaj din partea lui Răzvan și a lui Călin, îmi dau drumul la vale. Am făzut câte 2 ani de pauză la fiecare copil, sarcină și naștere. Am senzația că o iau de la capăt în fiecare iarnă. Merg încet și atent. Prefer să fac bine mișcările. 2 ture sunt mai bune decât 10 în grabă.

Așadar, pârtia de azi a fost o provocare pentru nivelul la care mă simt eu. Dar nu a fost doar despre pârtie…

Roata morii se învârtește 🎡☸️

Urcăm cu telescaunul. Cobor porțiunea care îmi e confortabilă și ma opresc in vârful bucății abrupte. Văd cum respirația îmi e haotică, mai exact parcă nu mai respiram.  Mă uit la panta abruptă și aud gândurile ”asta e prea mult pentru mine. Cine m-a pus sa vin aici? Doar stiu prea bine care îmi e nivelul.” Copiii trec pe lângă mine, se opresc mai jos și striga: “Hai, mama, hai ca poți.”

Strigau in cor și ei și Răzvan. Se uitau oamenii de pe telescaun ca la spectacol. Îmi era și rușine, m-aș fi ascuns sub o movilă de zăpadă.

Ma uitam la pârtie in jos și îmi imaginam cum vine un elicopter sa ma ducă direct la capătul ei  🙂

Le-am zis sa meargă și sa mai dea o tura. Ii astept (tot) acolo. A durat vreo 5 minute până au ajuns din nou.

Când mintea e pusă pe pauză

Vocea temătoare și gândurile care o încurajau erau pe fundal. Dar am încercat să dau mai tare recunoștința pentru moment.

”Ok, sunt în vârful pârtiei ăsteia. Știu cum să cobor, dar parcă nu am curaj. Corpul meu știe mișcările. Uite ce vreme frumoasa! Ce soare cald. Suntem toți aici. Ia uite și brazii plini de zăpadă, frumoși așa cum îmi plac mie. Ok, sigur pot coborî. Cred că m-ar ajuta să nu mă mai uit să văd panta atât de abruptă, ci să mă concentrez pe fiecare pas. Mă uit doar la următoarea mișcare. Atât.”

Au venit, m-au încurajat din nou. Copiii au coborât mai jos, Răzvan mă încuraja ghidându-mă. Știam că pot acum. Și mai știam că dacă amân zvâcul pe care îl simțeam, aveam șansa ca teama să mă cuprindă din nou.

I-am lăsat să se ducă, am închis ochii și am zis….acum. I-am zis la minte sa tacă, știam ce am de făcut, corpul meu știe mișcările. Dar mintea uneori…încurca.

Ce văd ei?

“Bravoo, mama, ai văzut ca poți?” 

Ce sa le zic? Ca îmi venea sa cobor pe fund pana jos? Ca îmi tremurau picioarele? Ca îmi bătea inima tare de nu mai știam ce sa fac?

Da, le-am zis și despre asta. Și recunosc, ca a contat foarte mult ca ei au fost acolo.

M-au văzut vulnerabila, temătoare. Le-am spus ce era în interiorul meu. Le-am zis greșeala mare pe care am făcut-o: mi-am oprit corpul și am ascultat doar mintea. Am pus accentul pe curaj și pe reușită.

Îmi doresc sa fie cu ei bucata de speranța din experiența asta. Să îți fie frica, e in regula. Ia-ți timpul de care ai nevoie și du-te mai departe. Nu lăsa frica sa te blocheze.

După toată aventura asta de vreo ora, ne-am asezat la coada lunga de la gondolă.

A meritat

A meritat sa stam și sa vedem peisajul de sus.

A meritat sa rămân blocată pe pârtia Lupului și sa strige copiii, sa ma încurajeze. Empatia lor a fost motivatoare.

A meritat sa îmi depășesc frica și sa îmi iau doza de încredere.

A meritat sa ma observ și sa văd ce se întâmpla in interiorul meu. Sa îmi dau seama  ca gândurile ii blocau acțiunea corpului.

A meritat să meargă ei în tabăra de schi și să îmi dea lecții acum.

A meritat să îi susțin când erau mici și acum asta să se întoarcă spre mine.

A meritat fiecare zi cu ei ….

Tată fain

 

La cabana Postavaru – furnicar de oameni

Cu drag,

Andreea

Psihoterapeut de Familie si Cuplu

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`

Îți mulțumesc că citești articolele mele! Te invit alături de mine și pe celelalte platforme online:

Facebook: Andreea Arsene

Instagram: AndreeaArsene.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *