Familie

30 de ani

10 august 2017

Azi e ziua mea, fac 30 de ani, 30 de ani?! Cand au trecut?

Exact așa îmi vine sa spun, cand s-au dus anii de la 20 la 30?!

Mi se pare ca am prea mult, eu nu ma simt de 30 de ani, cel puțin nu de cei 30 de ani pe care mi-i imaginam cand eram mica. Aveam senzația ca la 30 de ani oamenii sunt serioși, puși la casele lor, isi vad de copii, sunt puși pe un fagas si pe o direcție, stiu ce vor si încotro se îndreaptă, au cumva drumul bătătorit si luminat spre înainte, au o rutina in toate si sunt cumva plictisiți de ce trăiesc.

Ei, acum sunt acolo, la 30 de ani, dar nu ma simt nicicum așa cum credeam atunci.

Ma uit la ei si vad un număr, nu vad nimic din ce îmi imaginam copil fiind.

Ma uit in spate si vad unde eram in urma cu 10 ani, unde sunt acum, ce căi am ales si cum m-au schimbat.

Ma uit si vad ce am facut bine si ce am realizat, ma uit si-mi vad greselile din încercarea de a-mi descoperi direcția si calea mea.

Ma uit si vad ce am acum in fata ochilor. 2 părinți faini care m-au călăuzit, un om minunat care a contribuit direct la cine sunt eu azi, 2 copii minunați care sunt rodul iubirii nostre, alți oameni minunați din jurul meu care au ajuns si lângă mine prin relația noastră.

Ma uit la oamenii care m-au inspirat in anii ăștia, care m-au ajutat sa ma dezvolt, sa schimb ceva, dar si la cei care poate fără sa vrea mai tare m-au împiedicat.

Ma uit in viitor si vad diverse perspective, care mai de care mai interesante, însoțite de entuziasm si temeri.

Eu clar nu ma simt ca la acei 30 de ani pe care ii creionasem in copilărie. Eu sunt plină de gânduri si de introspectie, consider ca încă nu sunt pe calea mea, încă lucrez cu mine, sa ma dezvolt, sa ma cunosc, sa ma descopăr si sa cresc. Eu nu vad drumul acela bătătorit, vad încă mult potențial si dorința de cunoaștere, încă sunt pe o poteca, dar merg spre drumul principal pe care vreau sa ajung.

Cresc si ma descopăr odată cu copiii, cu partenerul de viața, ei ma ajuta sa ajung la anumite părți din interiorul meu pe care nu as fi avut cum sa le vad.

Asadar, 30 de ani….un număr in spatele căruia se ascund poveștile mele de viața, oamenii, reușitele si greselile, o întreaga bogăție personală!

Prietenie si dans

Prietenie si dans

Dimineața la cort

Eco foto Lulu Book’s of Smile

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply