Copiii ăștia ai mei nu încetează sa ma surprindă si sa ma facă sa ma minunez de ei.
Joi seara, Răzvan a fost ocupat cu niște vizitatori, prin urmare a ajuns acasă foarte târziu. Cum am ajuns eu de la lucru, au sărit pe mine cu întrebările: unde este si cand vine. Le-am explicat ca el va ajunge mai târziu, e la Timișoara.
Ne-am jucat noi, le-am dat sa mănânce, am făcut rutina specifica pentru fiecare seara si ne-am asezat in pat. Le-am spus povestea de seara, le-am făcut masaj la fiecare si la un moment dat am zis ca e vremea sa ne culcam, iarăși se va face târziu si dimineata ne vom trezim greu. Au pus ei capul jos, dar la scurt timp Maria a coborât din pat si Ioan s-a dus rapid dupa ea. Eu am rămas in pat si le ascultam miscarile si pașii.
S-au dus la bucatarie, acolo era o lumina difuza aprinsa. Si-au tras scaunele de la bucatarie, s-au asezat la masa, fiecare la locul lui. Maria a luat foarfeca din dulap si a tăiat o punga de mix de fructe uscate aflată pe masa si fiecare se servea. Ii auzeam cum discuta:
-Ioan, sper ca vine tata repede.
-Daaaa, Mali.
– Daca nu pleacă mai repede de la lucru, o sa-i fie somn tare mâine de dimineata.
-Mai vreau, Mari.
Mari ii mai punea cereale.
– Dar oare cat mai durează, mai Ioan, pana vine tata?
– Vine, Mali, vine.
Apoi s-au retras in pat lângă mine. Am povestit despre ce au făcut ei la bucatarie. Era deja ora 22.
S-au întins in pat, dar la fiecare 2-3 minute se ridicau, pe rând, si mergeau la usa. Vroiau sa vadă daca nu cumva a venit acasă. Maria imi zice:
-Mama, eu abia astept sa vina tata! Vreau sa ma ghemuiesc asa in brațele lui, sa ma ridice sus, sa ma miroasă si sa ma pupe. ❤
In același timp cu ceea ce imi zicea, imi si arata cum se face ea mică ca un ghem si gesticula cu mâinile cum o ridica si o pupa. Imi venea sa o mănânc, era foarte dulce!
Am mai povestit de dor si de Răzvi pana au adormit. Era deja ora 22.30.
Dimineata, cum s-au trezit, direct pe el au sărit. Au recuperat o parte din dorul de seara.
Din experiența asta mi-am dat seama, din nou, cat de mult înseamnă Răzvi pentru ei si ce loc aparte avem fiecare dintre noi.
