Aseară am fost foarte obosită. Cred că m-a ajuns oboseala din weekend când nu am făcut pauză și am fost la Formare. Simțeam că voi adormi în picioare. Cu toate că am încercat să fim eficienți în privința programului de seară, tot la ora 22 ne-am îndreptat spre pat.
Știam că Maria va cere povestea de seară, iar Ioan se va mai învârti prin pat o vreme până adoarme, dar mai știam și că eu voi adormi instantaneu.
Zis și făcut…Am stins lumina, eu m-am aruncat în pat și am simțit că nu mă pot mișca. Eram relaxată total, tot corpul îmi era greu. Au venit și ei doi și au început să se împingă să-și facă loc fiecare.
-Mama, îmi spui o poveste?
Știam dinainte că vine momentul, dar mai știam că efectiv nu mai pot.
-Mari, în seara asta mama e prea obosită. Nu mai pot să-ți spun povestea.
-Mama, dar cum să ne culcăm fără poveste? Îți spun eu ție.
-Mari, daca tu vrei, îmi poți spune.
Și a început să-mi spună o poveste cu o fetiță, cu grădinița, cu lup…de toate amestecate. Erau momente când nu mai auzeam, adormeam. Apoi ea mă întreba daca am înțeles. Spuneam un Da scurt și ea continua.
Între timp, Ioan s-a așezat cu capul pe pernă.
-Mama, vino ploape. (aproape)
Mă ia de gât cu mânuțele lui grăsune și-mi înghesuie capul sub bărbia lui. Mă lipește de pieptul lui. Îi simțeam pielea grăsună după gâtul meu, îi simțeam respirația perfect, îi percepeam bătăile inimii. În același timp, Maria mă ținea de mână.
Eram copleșită de iubirea lor mare, deși am simțit că eu am dat mai puțin. Eram fericită și împlinită, ascunsă în brațele lui mici și ținându-ma de mână cu ea.
Nici nu-mi imaginam că așa frumos pot încheia o zi atât de plină!
Cu siguranță, viața alături e copii e mai frumoasă, mai colorată și mult mai plină de iubire necondiționată!
