Mai sunt 2 zile până la conferința Dr. Jack Newman în România, omul care a ne-a adus în prim-plan o altă fațetă asupra alăptării. Este cel mai cunoscut expert în alăptare, medic pediatru și Fondatorul Primei Clinici din lume dedicate alăptării
În 31 iulie, la București, se va vorbi intens despre startul în alăptare, cum să atașăm copilul corect, care e treaba cu ora magică, ce facem cu furia laptelui, cu sânii inflamați, cu ragadele (specialitatea mea la toți 3), “n-am destul lapte”, mituri și realități.
Încă se mai pot face înscrieri, atât pentru prezența în sală, cât și pentru vizualizarea online, atât în timpul evenimentului, cât și oricând după aceea.
Puteți găsi aici toate detaliile Jack Newman în România, Alăptarea dincolo de instinct.
Mergeți, o informare corectă vă poate aduce un mare beneficiu, atât vouă personal, cât și copilului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Acestea fiind zise, vreau să împărtășesc cu voi experiența mea: 3 copii, 3 povești diferite despre alăptare.
Cu fiecare dintre ei parcă m-au încercat alte temeri, mi-am făcut alte griji, dar un lucru știu sigur la toți am făcut ragade la început. 🙂
Privesc alăptarea ca pe un proces natural, care se întâmplă de la sine, corpul nostru știe ce are de făcut, doar că uneori ne punem bariere singure / singuri (aici intră și cei din jurul nostru care ne “ajută”).
La primul copil, am avut o sumedenie de întrebări și de îngrijorări. De la cele mai banale aspecte “dacă voi putea alăpta, dacă va dori copilul să stea la sân”, până la veșnicele mituri “ai sânii mici, e clar, nu poți alăpta, nu ai lapte”.
Prin informare corectă, am reușit să-mi câștig încrederea în corpul meu. Am făcut greșeli, la fiecare dintre cei 3. I-am atașat incorect, m-am chinuit săptămâni întregi cu ragade, plasturi și dureri.
Pe Maria am reușit să o alăptez 1 ani și 6 luni, moment în care am rămas însărcinată cu Ioan și nu mai suportam prezența ei la sân. Îmi crea o stare de disconfort, durere, usturime. Atunci am zis, gata. Nu mai e plăcere, e prea multă durere, ne oprim. Și am făcut înțărcare treptată. În 2 luni, copila noastră s-a adaptat situației și eu îmi recăpătasem bucuria de a o strânge la piept fără să tragă de mine constant pentru alăptare.
La Ioan, am fost mult mai relaxată. Știam deja că am avut un succes cu Maria, corpul meu producea lapte suficient. A fost un mâncăcios delicios, o bucurie experiența cu el. Doar ragadele de început despre care am scris mai sus ne-au pus la început în dificultate, însă au fost mult mai ușoare decât la Maria. Când Ioan avea 1 an și jumătate, din pricina unui tratament medicamentos cu internarea mea în spital, am oprit alăptarea. După câteva zile am reluat-o și am început procesul de înțărcare treptată. Și la el, în aproximativ 2 luni, am încheiat liniștiți.
Ei, surpriza și stresul mare au fost la Alex. Pe ea, din motive medicale, am ajuns să o nasc prin cezariană. S-au activat în acel moment toate miturile și temerile: “după cezariană laptele vine mai greu, bebelușul e leneș, nu trage suficient, vrea să doarmă mai mult și tu te chinui cu sânii.” Nimic mai fals!
Imediat după naștere am primit-o la sân, a supt colostru. S-a atașat bine din prima. Da, primea și supliment în maternitate, dar nu mă îngrijora. Știam că eu acasă nu am nimic luat și mai știam că întreg corpul meu poate produce suficient. Aveam dovada cu Maria și Ioan. La fel ca la ceilalți 2 copii, odată ajunse acasă (la 3 zile după naștere), copila noastră a primit doar sân.
Acum suntem la 18 luni distanță de acel moment și încă o alăptez. Ne-a fost ușor astfel în concedii, în plecările noastre de weekend. Și trebuie să recunosc, mi se pare foarte comod.
M-a ajutat că am avut susținerea soțului meu la toți 3, el a crezut la fel ca mine în acest proces natural al corpului, el m-a încurajat atunci când aveam dureri de la ragade și tot el m-a ajutat să eliberăm sânul când copiii treceau prin puseu și refuzau pentru câteva ore să mănânce.
Despre povestea noastră, cu avantaje, greșeli și surse de informare, am mai scris și aici: Alăptarea, povestea noastră
