Familie

Revedere liceu 10 ani

12 iulie 2016

Sunt 10 ani de când am renunțat în mod oficial la uniforma militară, la beretă, cămașă și cravată, la bocanci și pantaloni la dungă. E corect, pe ultimele două le mai folosesc din când în când, doar că am schimbat design-ul.

Când au trecut deja 10 ani de la terminarea liceului, nu știu. Dar dacă mă uit la câte am realizat în timpul acesta, îmi dau seama că am fructificat mare parte din el.

În 2006 am absolvit Colegiul Militar de la Breaza și tot atunci a fost ultima dată când mi-am văzut o parte din colegi. De ei mă leagă multe amintiri, de dirigu’ și de unele spații din liceu (popota, doarmitoarele noastre, platoul de adunare, comandamentul, învățământul, baza sportivă, heleșteul – toate ascund câte o întâmplare, o poveste, o emoție.)

A fost foarte faină întâlnirea de 10 ani! Spre surprinderea noastră ne-au lăsat să parcăm mașinile în incinta liceului, în fața învățământului. Mă așteptam să lăsăm mașinile la poartă și să mergem pe alee până în fața comandamentului, dar acum am avut ocazia să parcurgem distanța asta în mașini.

Mergând pe aleea lungă, ochii mei s-au oprit asupra sectorului exterior pe care l-am avut, la tuile mari ce tronau de o parte și de alta, asupra terenului unde jucam handbal. Apoi trecând prin fața comandamentului m-am uitat la scările unde stăteau ofițerii și profesorii când defilam, apoi biblioteca, popota , învățământul, platoul….toate mi-au reamintit de atmosfera de atunci și m-au proiectat prin anii 2002-2006.

După ce ne-am adunat cu toții, ne-am așezat într-o formație în fața comandamentului, pe vechile clase, plutoane și am ascultat imnul și Gaudeamus. Aveam emoții, recunosc! De câte ori ascult imnul îmi amintesc de inspecția de dimineață în care se arbora drapelul, de apelul de seară când se cobora drapelul, de festivități specifice mediului acesta.

M3321M-0048

GSS de serviciu

Au urmat speech-uri din partea celor prezenți, ședința foto pe clase, plantarea unui stejar al promoției noastre și apoi am mers în clase.

M-am bucurat să-l reascult pe dirigu și glumele lui unice, să o revăd pe dna profesoară Pântea – profa de mate care ne ținea mereu în tensiune, profa de română Corina Dinu – unul din puținii oameni pe care îi percepeam umani la vremea aceea, profu de geogra Soiu care ne întreba tot timpul de unde suntem și ne asculta deseori din zonele de proveniență și apoi colegii….Tare dor mi-a fost de ei! Deși au trecut 10 ani, când ne-am așezat în bănci parcă eram aceeași, tot noi, tot cu emoții, dar mai bogați în povești de viață.

M3321M-0048

Ora de mate

Mi-a lipsit Gabi alături de care am stat în bancă și pat lângă pat. Am uitat să o întreb dacă mai are rața cu care dormeam în liceu și pe care se enerva teribil când ajungea la ea în pat. La finalul liceului i-am făcut-o cadou.

M3321M-0048

La micul-dejun, mai lipsea Adi care mânca cu fetele tot timpul

Mi-a fost dor de Dana și de Alex, pe ei îi iau la pachet. Au fost împreună în liceu, ca prieteni și acum își trăiesc viața tot împreună având și 2 copii foarte drăgălași. Dana era mereu blândă și împăciuitoare, Alex era cu ideea că o rezolvăm noi cumva și tot așa sunt și acum.

Mi-a fost dor de Danutz, dar nu a venit, de masajul lui pe spate și în cap, de umorul lui specific, de el ca și coleg de bancă. Ai grijă de tine în Afganistan!

Colegi de banca

Colegi de banca

Adi, m-am gândit și la tine! Sper să ne revedem curând.

Corina, artista clasei, care ne încânta mereu cu cântecele la vioară, am perceput-o la fel de sensibilă și umană și prietenoasă și caldă.

Alex cea frumoasă și caldă la suflet!

Ana, cea creață, care acum are un bebe în burtică!

Ana, Emy din liceu, care a făcut un efort mare să ajungă la revedere. Mai ții minte când ne exersam cunoștințele de engleză și franceză și vorbeam după ore, la studiu, doar în limbile astea două?

Lavi, pe care mi-o amintesc cum se uita în oglindă și se pieptăna dimineața. Am făcut un angajament împreună și cu Ana (Emy), anul viitor dacă nu suntem însărcinate participăm la Ecomarathon toate 3.

Vlad, zărneștean ca și mine, cu care nu m-am ma văzut de vreo 5-6 ani. Lumea-i mică, dar Zărneștiul pare mare.

Moni, care ne aducea tot timpul mâncăruri când venea de acasă.

Cristina, îmi pare rău că nu te-am mai prins, să te văd și live și să ne reamintim întâmplări din liceu!

Mitză, era înaintea mea la catalog. Aveam emoții de fiecare dată când îi striga numele lui, știam că eu urmez.

Pe toți ceilalți, pe rând, de fiecare ne-am reamintit cu povești și amintiri hazlii și faine.

M3321M-0048

Poftiți la sectoare exterioare!

Au fost niște ani foarte frumoși, petrecuți alături de oameni care mi-au devent prieteni. Ceea ce mi se pare foarte interesant este faptul că nu ne vedem des, nu vorbim cu frecvență la telefon sau pe internet, dar sâmbătă când ne-am văzut nu ne mai tăcea gura la nici unul. Aveam atâtea să ne spunem!

Anii de liceu au reprezentat o școală a vieții. Departe de casă, de părinți, pe cont propriu din multe puncte de vedere la 14 ani, propriul management financiar, social, administrativ….Cu siguranță anii respectivi și-au pus amprenta pe fiecare dintre noi și ne-au ajutat să ne conturăm în adultii de azi.

Abia aștept să ne revedem cât mai mult cu următoarele ocazii (nunți, botezuri, zile onomastice, revederi)!

13584995_10206635380387658_2632411926576013438_o 13652957_10206635585152777_2569080582749958328_o

 

 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Maria Amic 13 iulie 2016 at 9:42

    Impresionant articolul tau! Felicitări pentru inițiativa reintalnirii dupa 10 de la absolvire.
    Mereu m-am gândit la liceul militar si cel muzical ca fiind cele mai bune. Mi se pare ca cele doua formeaza cu adevărat valori care nu se „predau” la nici o alta specializare. Sper intr-o zi sa fie si Tania de acord cu mine… 🙂

  • Reply Andreea 13 iulie 2016 at 19:29

    Mulțumesc Maria! Liceul Militar e special, greu si frumos in același timp. Chiar cred ca e o școala a vieții si cine stie….poate cândva Tania îți va calcă pe urmele dorințele tale.

  • Leave a Reply