Alergând la Pădure în 3

Duminica a fost AlerGând la Pădure, un concurs de alergare organizat de oameni faini din Resita, sustinut de Bike Attack.

Am mers pentru ca este aproape de Lugoj și pentru ca mi s-a părut a fi un bun antrenament pentru EcoRun din 4 mai.

Am participat la cursa de 20km cu 1150m diferența de nivel. A fost un traseu frumos, prin dealurile dimprejurul Reșiței, prin pădure, peste râuri.

A fost cu mulți voluntari pe traseu, oameni inimoși care ne-au hidratat, ne-au hrănit, ne-au încurajat sau pozat. Au avut niște mesaje foarte faine scrise pe cartoane, care aduceau zâmbetul și energia in interiorul alergătorului. “Unde te grăbești așa? Alergi de nu te văd…” mesaje de genul acesta puse la capătul unor urcări din alea grele, abia reușeam să pun un picior în fața celuilalt și citeam pe cartoanele lor “Unde te grăbești”, păi cum să nu râzi? 🙂

Cum m-am simțit in timpul cursei?

Mie personal mi-a fost greu. Resimt lipsa antrenamentului specific trail running. N-am apucat sa ma încălzesc înainte de start. Am ajuns în Reșita cu 30min inainte de a începe. Era coadă mare la ridicat kit-ul de concurs. Am apucat să-l iau, să duc la mașină restul lucrurilor și m-am așezat la start. Prima bucata a fost in pantă direct, așa ca mi-am simțit mușchii grei imediat.

Am intrat in ritm pe la km10, tot corpul parca alerga din acel moment.

Dându-mi sufletul acolo pe dealuri, pe poteci, uitându-mă la oamenii din jurul meu, am realizat din nou acel ceva.

Alergarea a fost despre altceva

Alergările acestea sunt,de fapt, despre altceva. Sunt despre noi înșine, despre gândurile interioare, despre a ne cunoaște mai bine, atât pe noi, cât și pe cel de lângă noi.

Ii spusesem lui Răzvan ca vreau sa alerg la Reșița. La acel moment el era răcit, nu-i stătea gândul la trasee, competiții.

In sâmbătă dinaintea concursului ne-am făcut planul pe a doua zi. Și s-a gândit ca el ar putea parcurge traseul de 10km cu Alex in rucsac. Își propuneau să meargă în ritm mai rapid, să se mai oprească, să grăbească pasul unde pot, în felul acesta ar fi avut și ei parte de mișcare.

M-a bucurat atât de mult inițiativa aceasta a lui și m-a încurajat sa văd din nou omul, tatăl, partenerul meu de viața care preia aceste roluri simultan și le împleteste frumos.

A luat rucasul de munte în care punem copilul, a luat și marsupiul în cazul în care nu mai voia Alex să stea. A luat cornuri și ronțănele să-i dea pe traseu. I-a povestit de pădure, de flori, de experiența lor pe care o trăiesc în acele clipe. S-a pregătit și și-a asumat tot momentul!

AlerGand la pădure este despre el și Alex, ei in tura lor, cu aventurile de pe traseu. Este despre el ca tata, care a avut curajul sa o preia pe Alex aflată intr-o perioada de atașament puternic fata de mine și sa plece pe traseu, unde lucrurile puteau fi imprevibile.

Este despre Alex care a fost suportivă și înțelegătoare in acest demers. La finalul turei lor, când mi-a dat-o Răzvan in brațe sa își ia apa, ea se întindea înapoi la el. Așadar timpul între ei doi a ajutat la construirea relației.