• Invatatorul
    Gânduri

    Învățătorul, o punte în dezvoltarea copilului

    Azi este Ziua Învățătorului și nu o pot lăsa să treacă fără să scriu despre această meserie atât de dragă mie. Sa fii învățător este atât de cuprinzător, de fapt. În viziunea mea, acest om de la catedră este puntea copiilor noștri către o altă lume. După etapa grădiniței, în care se dezmeticesc și înțeleg cum stau lucrurile într-un context social, copiii ajung la școală. Iar învățătorul este poarta de intrare într-un nou sistem. Mă gândesc la învățătoarea mea. Doamna Deneșan. Mă apucă nostalgia când mă transpun de aici din fața tastelor unui laptop, înapoi în banca a doua. Îmi amintesc cum îi studiam ținuta, avea acea eleganță specifică doamnelor…

  • Gânduri

    Bun venit în “casa” nouă!

    Cu acest articol, vreau să vă urez bun-venit în noua mea casă. A fost o lungă perioadă de timp de pauză care, parțial, se datorează modificărilor tehnice, parțial ritmului nou de viață la care mă acomodez. Blogul a suferit câteva modificări absolut necesare. Le aveam în gând din octombrie anul trecut. Am început munca la ele alături de un om care se pricepe la partea tehnică, dar a fost o muncă sacadată. Au intervenit alte proiecte și pentru mine și pentru el, au venit sărbătorile, iarăși alte proiecte, așa că iată-ne aici. După mult timp, în noua formulă online. Mai sunt aspecte tehnice și de structură de modificat, dar le…

  • cum-ne-peticim-sufletele
    Gânduri

    Cum ne peticim sufletele?!

    Zilele trecute, fiind in masina, ascultam radio. Rar prind momentele astea, așa ca eram absorbită de discuții. Se prezenta ideea de a închide supermarketurile in Weekend. Adică sambata si duminica oamenii care lucrează acolo sa aibă si ei 2 zile libere, printre alte beneficii. Se luau telefoane in direct si fiecare isi dădea cu părerea. Au fost mulți, prea mulți după așteptarile mele care au fost contra acestei idei. Pe de o parte, e normal, schimbare aduce cu sine rezistență. Pe de alta parte, oamenii argumentau necesitatea de a se relaxa la cumparaturi sau disponibilitatea redusă din timpul săptămânii din pricina jobului, motive firești până la urma. Dar cred ca…

  • 1000-de-prieteni
    Gânduri

    1000 de prieteni

    Suntem peste 1000 de oameni strânși în jurul blogului. Nici nu-mi vine sa cred! 1000 de oameni înseamnă multă responsabilitate pe umerii mei, multă bucurie și recunoștință. Timpul nostru este cel mai mare dar pe care îl avem, iar gândul că unii dintre voi vă petreceți acest timp citind ce scriu eu aici este cu adevărat o bucurie. Vă mulțumesc tuturor că veniți aici și că reveniți ori de câte ori rezonați cu anumite subiecte! Aș vrea să vă întreb și mi-ar plăcea să îmi răspundeți sub orice formă doriți voi: Ce anume vă aduce aici în casa mea virtuală? De ce veniți? Ce vă folosește? Ce v-ar plăcea să…

  • cand-nu-e-curent
    Gânduri

    Când curent nu e…

    Iarna a lovit din greu Lugojul, orașul care mi-a devenit acasă in ultimii ani. 2 zile a nins continuu si s-a depus un strat considerabil de zăpada. Unele estimări sunt de 50cm, altele mai mult.  Ne-am bucurat ca ninge, este sezonul iernii si e frumos cand totul e alb.  Dar neaua aceasta a venit la pachet cu multe dificultăți si neajunsuri pe care in viața de zi cu zi nu le avem (mulți dintre noi). Am constatat cu totii străzile blocate de nămeți, trotuarele necurățate, mașinile de la deszăpezire care nu fac față volumului de munca (cauze diverse, nu intru in detalii). Ceea ce ne doare însă cel mai tare…

  • progres-nu-perfectiune
    Dezvoltare personală,  Gânduri

    Dacă aștepți momentul "perfect", nu mai faci nimic!

    Eu sunt o persoana perfecționistă. Îmi place sa fie lucrurile bine organizate, la momentul si in clipa potrivită. Ideal este sa fie aliniate toate planetele, toate astrele, vremea, etc. Doar ca odată cu venirea pe lume a copiilor am descoperit cât de frustrant poate fi sa am aceste așteptări. (Nici înainte nu se întâmpla sa fie toate bine in același timp, doar ca eu ma încăpățânam sa țin garda sus. Wrong!) Si asta nu pentru ca mi-am scăzut standardele, ci pentru ca am înțeles ca perfecțiunea nu exista in realitate, este o iluzie. Sa fii punctual cu copiii e greu. Sa ai casa mereu curată e si mai greu. Sa…

  • judecand-pe-altii
    Gânduri

    “Judecându-i pe ceilalți” dintr-o altă perspectivă

    Cât de ușor îi judecăm pe ceilalți! V-ați surprins făcând asta? Ați conștientizat momentul? Sau abia ulterior ați realizat? Sunt câțiva ani de când mi-am propus să-mi mut atenția asupra mea.  Să mă uit la ce fac eu bine, la ce nu fac, ce-mi place, ce-mi displace, cine sunt, ce mi-ar plăcea să îmbunătățesc. Și-mi amintesc și acum care a fost cartea care m-a schimbat și m-a ajutat să comut atenția. Este “Puterea magică a gândului”, o carte pe care o aveam în bibliotecă și care a ajuns fix la momentul potrivit în mâinile mele. Apoi am avut-o pe Maria și am descoperit atașamentul și studiul pe familie. Și de…

  • sanatatea-mintala
    Familie,  Gânduri,  Slider

    Pentru sănătatea emoțională a familiei, ai grija în primul rând de tine!

    De când sunt mamă am avut 2 momente mari în care am realizat că e important ca eu să am grijă, în primul rând, de mine. Pe când Ioan avea 1an și jumătate, iar Maria 3 ani și jumătate, am picat la pat. 2 zile de dureri de cap cumplite, vomă, greață, tâmplele care îmi bubuiau, febră, frisoane. A fost prima dată când am simțit că eu nu-i pot îngriji. Nici măcar farfuria pe masă nu o puteam așeza. După plimbări prin spitale, a rezultat o internare de 3 zile și o plecare pe proprie răspundere de acolo, spre supărarea medicului. Atunci a fost primul steag ridicat în sus. Al…

  • 31-ani-de-recunostinta
    Gânduri,  Slider

    31 de ani cu recunoștință

    Ieri a fost ziua mea, 31 de ani. Nici nu-mi vine sa cred ca sunt atâția. Suntem plecați zilele acestea, așa ca peste tot pe unde ne-am oprit sa vizitam, copiii si-au propus sa ia amintiri pe care sa mi le facă cadou.  Au adunat pietre, frunze, ierburi diverse, flori. La un moment dat Maria ma întreabă: – Mama, ce sa-ți iau de aici? Ce ti-ar plăcea tie? M-am uitat in jur. Am respirat aer de Dunăre, am admirat verdele pomilor si al ierbii. In brate o aveam pe Alex care se cuibărea la pieptul meu dormind, Maria si Ioan așteptau răspunsul meu cu ochișorii lor curioși si Razvi lângă…

  • 1-iunie
    Gânduri

    Ziua de 1 Iunie este (și) despre altceva!

    1 Iunie este ziua copilului. Prin urmare ii celebram pe cei mici, dar pornind de la ei, de la cei mici, ma duc cu gândul mai ales la cei mari, la adulti. Ei bine, eu cred ca 1 Iunie nu este nici despre jucării noi, nici despre ateliere, nici despre dat peste cap sa faci ceva special, ci este o zi in care sa ne reamintim ca fiecare dintre noi are acolo in interior acest spirit jucăuș și pur. Fiecare ascundem in noi acea latura ludica, pusă pe șotii, pe glume, acel zâmbet sincer si curat din toata inima. Avem acele momente de dragoste si drag de ceva, de cineva,…