• 31-ani-de-recunostinta
    Gânduri,  Slider

    31 de ani cu recunoștință

    Ieri a fost ziua mea, 31 de ani. Nici nu-mi vine sa cred ca sunt atâția. Suntem plecați zilele acestea, așa ca peste tot pe unde ne-am oprit sa vizitam, copiii si-au propus sa ia amintiri pe care sa mi le facă cadou.  Au adunat pietre, frunze, ierburi diverse, flori. La un moment dat Maria ma întreabă: – Mama, ce sa-ți iau de aici? Ce ti-ar plăcea tie? M-am uitat in jur. Am respirat aer de Dunăre, am admirat verdele pomilor si al ierbii. In brate o aveam pe Alex care se cuibărea la pieptul meu dormind, Maria si Ioan așteptau răspunsul meu cu ochișorii lor curioși si Razvi lângă…

  • 1-iunie
    Gânduri

    Ziua de 1 Iunie este (și) despre altceva!

    1 Iunie este ziua copilului. Prin urmare ii celebram pe cei mici, dar pornind de la ei, de la cei mici, ma duc cu gândul mai ales la cei mari, la adulti. Ei bine, eu cred ca 1 Iunie nu este nici despre jucării noi, nici despre ateliere, nici despre dat peste cap sa faci ceva special, ci este o zi in care sa ne reamintim ca fiecare dintre noi are acolo in interior acest spirit jucăuș și pur. Fiecare ascundem in noi acea latura ludica, pusă pe șotii, pe glume, acel zâmbet sincer si curat din toata inima. Avem acele momente de dragoste si drag de ceva, de cineva,…

  • puterea-de-a-alege
    Dezvoltare personală,  Gânduri

    Puterea lui “a alege”

    Azi este vineri. Ma gândesc rapid ca e o zi de post, citesc ca avem si dezlegare la peste. Ma bucur, au mai rămas cateva bucatele de peste de ieri.  Apoi îmi vine in gând rapid acest verb “a alege”. Azi pot alege sa țin post sau pot mânca cu carne. Si constat ca ma bucur de liberul arbitru si de puterea lui “a alege”. Dar oare sunt în mod real conștientă de acest “a alege”? Nu stiu voi, dar eu sigur nu realizez tot timpul puterea lui. Ma gândesc acum câte alegeri facem noi, de fapt. Ne putem alege prânzul, ne alegem cumpărăturile de pe raft, ne alegem hainele, pantofii, florile…

  • e-perfect
    Gânduri

    E perfect!

    Ma uit pe geam cum ninge. Fulgii grăbiți si imperfecti sunt purtați de vânt in toate direcțiile, fără a se putea opune. Mașinile trec in viteza pe strada de lângă maternitate. Câteodată se mai aude un claxon lung, probabil un șofer nemulțumit. Fumul de la case este si el purtat de vânt. Brazii verzi aduc o pata de culoare pentru griul de afara. E frig, vad lumea cu geci groase, căciuli si zgribuliti cum aleargă repede spre destinatiile lor. Incet încet mașinile si acoperișurile caselor se acoperă de zăpada. Altădată o zi din asta, m-ar fi facut apatică. As fi zis: “Bine ca tocmai in weekend e vremea asta, ar…

  • ce-imi-lipseste-in-sarcina
    Gânduri

    Ce-mi lipsește cel mai mult în sarcină?

    Perioada sarcinilor a fost / este (încă 🙂 ) excelentă pentru mine. Nu am avut acele stări de rău la începutul lor, nu am avut sarcini cu probleme, au fost fără risc, sarcini normale cum le-am numi. Apoi, cu toți 3 copiii, sarcinile au fost de la finalul verii, începutul toamnei până spre primăvară. Și cred că temperatura de afară mi-a priit și nu am avut dificultăți legate de umflatul picioarelor, probleme de circulație, bufeuri de căldură, etc. Chiar Răzvan observa că, în sfârșit, în sarcini am avut și eu mâinile și picioarele calde și nu-mi mai era frig 🙂 Practic, am putut să fac aproape orice voiam, pentru că…

  • la-multi-ani-cu-recunostint
    Gânduri

    La mulți ani cu recunoștință!

    Azi este revelionul, trecerea din anul 2017 în anul 2018. Cei mai mulți dintre noi privim restrospectiv la tot ce a fost în anul acesta. Ne uităm la momentele bune, la momentele în care am căzut, la puterea pe care am avut-o să ne ridicăm și să mergem mai departe. Poate unii încă se simt căzuți, încă se simt acolo jos, apăsați de griji, împovărați de durere. Lor în special, vreau să le trimit o îmbrățișare și un iz de speranță, că va fi mai bine, că va reveni soarele chiar dacă norii par groși deasupra lor. Știu că e greu de crezut și pare că nu mai vine luminița…

  • cadou-decembrie
    Familie,  Gânduri

    Cel mai frumos cadou de Decembrie

    Odată cu venirea lunii decembrie a început frenezia cadourilor, ba pentru Moș Nicolae, ba pentru Moș Crăciun. Ne gândim la ce am putea lua pentru cei dragi, ce își doresc ei cel mai mult, cum am putea să-i surprindem, să le vedem chipul zâmbitor. Ambii Moși sunt despre a dărui, dar niciunde nu se specifică ce anume să dăruim. Căutăm prin magazine, căutăm pe internet, ne inspirăm de pe site-uri sau din viața de zi cu zi. Ne uităm la bugetul disponibil, la ce lucruri mai au cei cărora vrem să le facem o atenție, ne preocupăm intens despre acest subiect. Dar cum ar fi oare să căutăm în noi…

  • multumesc
    Gânduri

    Zâmbesc și vă mulțumesc!

    Azi e ziua mondială a zâmbetului, se sărbătorește în prima zi de vineri a lunii Octombrie. Deci nu ne rămâne decât să găsim motive pentru a zâmbi. Și cum fiecare zi, fiecare om, fiecare întâmplare aduce și o parte bună, cu siguranță vom descoperi o sumedenie de motive pentru zâmbet și voie bună. Am multe motive de fericire, în fiecare zi găsesc îmi reumplu rezervorul de bine cu ceea ce trăiesc, dar le voi lua treptat. Eu azi vreau să zâmbesc și să vă mulțumesc vouă, celor peste 500 de oameni care ne-am adunat aici pe blog. Vă mulțumesc și sunt fericită în primul rând pentru că mă citiți! Sunt…

  • schimbarea-incepe-cu-mine
    Gânduri

    Schimbarea începe cu mine!

    Întâmplarea de ieri mi-a readus în atenție exact acest gând: schimbarea începe cu mine și de la mine! Ieri dupa-miaza am plecat la Brasov. Pe drum, după Coșevița, era coloana de mașini oprită. În fața noastră, o mașină albă și un domn ieșit afară fuma. La un moment dat, scotocește prin ușa mașinii și  aruncă pe iarba verde de lângă el gunoaiele. Iarba era tăiată cu mașina, era curată și nu avea alte gunoaie în zona respectivă. Nu mă pot abține, mă dau jos din mașina noastră și-i spun: -Bună ziua! -Bună ziua! -Nu vă supărați, dar am văzut că tocmai ați aruncat niște ambalaje pe iarbă. -Și care e…

  • cere-ajutor
    Dezvoltare personală,  Gânduri

    Înțelepciunea de a cere ajutor

    Când am început să scriu articolul, am pus ca titlu “Curajul de a cere ajutor”, după care mi-am dat seama că nu este un act de curaj ci, mai degrabă, un act de înțelepciune. Să admitem că anumite situații ne depășesc și putem discuta cu cineva despre ele, este o mare înțelepciune. Sunt momente în care orice am știut și am încercat nu a dat rezultate, sunt situații în care simțim că parcă ni se închid toate ușile în față, când parcă e ceață și fum și nu putem vedea ieșirea. Ne zicem că mai așteptăm câteva zile, poate trece. Mergem să vorbim cu o prietenă, cu un prieten, pe…