LuneacuCarte este un proiect prin care în zilele de luni veți putea găsi un articol despre cărți.
~~ ~~~ ~~~ ~~~~ ~~~ ~~~~ ~~~~~ ~~~~ ~~~
Primul copil a crescut mare. Parcă de curând era bebe mic, în sistem, în curs de diversificare, primii pași, grădinița, clasa pregătitoare și acum…De ceva timp, am început să discutăm mai mult despre schimbările corpului și ce sens au ele.
Mariei îi place să citească, așa că am achiziționat cărțile acestea cu gândul de a-i fi ei suport în descoperire. Doar că, nu a vrut să le citească singură. A zis că vrea să i le citesc eu și să vorbim.
Și mi-am dat seama că a fost mult mai bine așa. Am putut să văd ce știa deja, mai ales că noi am tot vorbit de-a lungul anilor în funcție de ce curiozități a avut ea, dar nu neapărat structurat.
Am putut să văd ce nu știa sau care erau părțile la care se rușina și nu îi era confortabil. Și acolo am putut să aduc normalizarea emoțiilor ei și să-i reamintesc că e totul biologic, așa cum se întâmplă când ne e sete sau foame.
Așadar, cărțile acestea sunt o sursă de inspirație pentru fetele preadolescente și familiile lor care vor să se pregătească de toate schimbările firești care apar în perioada aceasta a vieții fetelor noastre.
~~ ~~~ ~~~ ~~~~ ~~~ ~~~~ ~~~~~ ~~~~ ~~~
Cartea 1: Totul despre menstruație
Prima carte, ”Totul despre menstruație”, scrisă de Anna Roy și Mademoiselle Caroline este apărută la Editura Curtea Veche în 2023.
Cartea aceasta este dedicată menstruației, așa cum îi spune și numele.
- Ce este ciclul menstrual?
- De ce apare?
- La ce vârstă începe și când se termină?
- Doare, nu doare, pot să o opresc?
- Ce pot face când am menstruație?
- Metodele de protecție: absorbante, tampoane, cupa menstruală, chiloții menstruali, etc
- Alte curiozități: sângele de culori ciudate, cocoloașe, miros, întârziere
E plăcută la parcurgere, un limbaj accesibil și cu multe ilustrații sugestive.
Las mai jos câteva poze cu partea de Cuprins.
Cartea 2: Ce se întâmplă cu mine?
Cartea ”Ce se întâmplă cu mine” este scrisă de Susan Meredith și a apărut la Editura Curtea Veche în 2010.
E o carte mai amplă despre schimbările pubertății și despre emoțiile aferente acestei perioade.
Spre deosebire de prim carte, care e centrată pe tot ce înseamnă menstruația, aceasta aduce în atenția fetelor complexitatea schimbărilor:
- creșterea părului în anumite zone ale corpului
- schimbările fizice, creșterea în înălțime sau acumularea greutății
- creșterea sâbilor
- ciclul menstrual – atinge și partea aceasta, nu atât de mult ca prima carte
- sentimentele acestei perioade și ce se întâmplă în interior
- ce anume e recomandat să mănânce
- câteva aspecte despre schimbările băieților – ca mesaj că toți suntem în asta
Partea mea preferată este capitolul Probleme de evitat, unde se amintește despre droguri, despre protejarea corpului și dreptul de a spune NU, despre imaginea corporală.
Și această carte are ilustrații și limbaj accesibil. Subiectele sunt abordate cât mai simplu și concis.
Las mai jos o pagină cu partea de cuprins:
Concluzie
Cărțile pot fi citite de fete sau pot fi parcurse împreună, în familie. Indiferent de modalitatea aleasă, recomand discuțiile care se nasc plecând de la carte.
Aceste discuții au rolul de a normaliza etapa de viață în care se află deja sau vor intra. Și mai au rolul de a ne conecta la ele, așa cum sunt acum, puternice și fragile, curioase și sensibile.
PS: Recunosc că au fost momente când mi-a fost greu să vorbesc cu fata mea cea mare. Mă gândeam cât să spun, cât să nu spun, cât să dau către ea. Ceea ce mă salvează de fiecare dată este întrebarea ”Și tu ce știi despre asta?” Asta mă ajută să mă calibrez la etapa ei de cunoaștere.
Ambele cărți se găsesc pe site-ul Curtea Veche sau Cărturești.
Să fie cu folos și inspirație,
Andreea