E momentul sa mai avem un copil? Ne simțim pregătiți? Dar cum o sa ne organizam? Ce o sa fac eu cu partea de terapii? Cum gestionam relația cu fratii?
Era luna August 2022 când ne puneam întrebările de mai sus.
Și noi, ca mulți alți părinți, ne temeam. Și nu, nu se simțeam pregătiți, deși mai aveam 3 copii acasa. Și parca nu, nici momentul acela ideal nu părea sa fie. Doar ce ne mutasem înapoi la Lugoj si încă nu descoperisem o rutina de a funcționa. Așteptam sa înceapă școala și să se așeze toate. Aveam planuri profesionale pentru activitatea de terapie. Personal, aranjam lucrurile prin dulapuri, încercând să găsim loc la toate. Pe multe planuri resimțeam etapa aceasta de ordine, structură, organizare.
Până ne mai gândeam noi (sau mai mult eu 🙂 ) a ales Cineva pentru noi. In septembrie 2022 aflam că vom mai avea un copil. Surpriza cu amestec de emoții si trăiri, de gânduri și griji, cu jumătate de noapte de discuții în cuplu despre cum vom proceda.
După ce am verbalizat și ne-am pus temerile pe masă, am descoperit și soluții și am început să fac loc să trăiesc clipa, zilele, lunile.
Au urmat 9 luni in care m-am bucurat de sarcina, de mișcările din burtica, de întâlnirile cu ea la ecograf când puțin o puteam creiona in gândurile mele.
Au fost 9 luni in care mi s-a spus de fratii ei “burtozenie”, eram si eu în era dinozaurilor.
9 luni de pupat de burtă, de somn pe o parte sau pe alta, de făcut poteca bătătorită la baie noaptea.
9 luni de citit despre nastere blândă, NVDC (nastere vaginală după cezariana) pentru că îmi doream să pot să nasc natural după cezariană.
9 luni in care rând pe rând am ajuns sa port doar 2 rochii, 2 pantaloni si 2 tricouri de gravide. Restul deveniseră incomode.
9 luni in care m-am gândit si am proiectat nașterea ei, prin afirmații, meditații, yoga si Pilates. Vizualizam procesul si experiența zi de zi.
Și asa a fost.
Copilul din stele
Într-o noapte plină de stele pe cer, la 2 dimineața plecam spre spital. Intre contracții mă uitam spre cer ancorându-ma de rugăciune, de fiecare sclipire albicioasă de pe cer, de mușchii uterului care făceau exact ce era nevoie si de deschiderea corpului meu pentru a lăsa viața sa iasă pe calea fireasca.
Cu fiecare contracție îmi spuneam că suntem mai aproape să ne cunoaștem.
Până să se crape de ziua, Steaua noastra luminoasa a venit la întâlnire. Micuța din stele si-a făcut loc în viata noastră.
Și pe mine m-a cucerit cu totul.
Fiecare mutriță, sunet, mirosului ei, pielea catifelată, toate laolaltă mă fac sa o iubesc mai mult, mai intens.
Nu stiu cum, dar cu fiecare nastere parca inima mea s-a mai dilatat un pic. Să încapă și mai multa iubire, pentru fiecare copil si pentru partener.
Ma uit la fratii ei si îi văd mari. Nu e chiar asa, știu. E o diferența de proporții intre ea si ei.
Mă uit la noi doi. Suntem părinți de 4 copii. Nici nu mă gândeam că vom primi acest dar minunat: să călăuzim pașii lor aici. O imensă responsabilitate, dar și încredere și putere. Cumva, prin nașterea lor, parcă vine și putința și ajutorul.
Copilul nostru venit într-o noapte plină de stele ne îmbogățește viața.
Realizez încă o dată că toată judecata despre ”când să fac un copil (alt copil)” nu are un răspuns corect. Nu cred ca este un moment in care sa zicem ca le avem pe toate aranjate și acum e clipa ideală sa vina un copilaș.
Dar ceea ce pot spune cu certitudine este că nașterea și primirea fiecăruia dintre copii ne-a adus ceva mare și bun. Cu fiecare dintre ei parcă viața noastră a mai căpătat ceva.
4 luni cu Petra
Azi Petra are 4 luni. Și realizez că ea a venit și ne-a adus daruri multe, fără să știm că ne îmbogățește viața în acest fel. Zâmbetul ei larg care-i umple fața ne invită să ne luminăm și să zâmbim și noi. Brațele ei pufoase și cărnoase ne fac să o atingem iar și iar. Râsul ei colorat ne determină să facem tot felul de sunete și de gesturi haioase.
Petra a adus un izvor de iubire în viețile noastre. De la mic la mare ne tranformăm în prezența ei în cel mai frumos mod posibil. Cred că acesta e un dar secret al bebelușilor, nu le poți rezista 🙂
Aici și acum
Spre deosebire de celelalte începuturi cu bebeluși, acum timpul a zburat. A trecut mai repede. A fost vară, vacanță de la școală, zile pline afară, nopți scurte.
Pe parcursul acestor 4 luni, am avut constant cu mine ideea aceasta a trecerii timpului. Fie că a fost bine, fie că a fost mai greu cu nopți mai intense. Știam că trece, în profunzimea ființei mele, nu doar rațional. Și îmi doream să fiu acolo prezentă. Să nu fug cu mintea în altă parte. Mă ancoram constant în simțuri, în atingerea ei și cum se simte pielea, respirația, în mirosul ei, presiunea tălpilor mele pe parchet, mușchii uterului care lucrau, suntele casei, în peisajul de afară. Știam că etapa aceasta nu se mai întoarce.
Odată cu venirea Petrei, am realizat că sunt mai atentă la fiecare etapă. O am pe Maria ca deschizător de drumuri pentru noi ca părinți. Parcă ieri era și ea bebeluș și astăzi este clasa a 4-a. De puțin timp eram cu fiecare dintre ei în etapa de pamperși, alăptat, purtat în sistem și acum avem discuții despre menstruație, sensul vieții, moarte, cuplu și altele care țin de viață. Am dorința aceasta că vreau să fiu conștientă de fiecare în parte, să-i văd, să-i simt, să-i redescopăr iar și iar. Cât de mult pot să fiu prezentă cu ei și în viața lor, să rămân acolo, ancorată.
Copiii mari sunt ca un reminder constant care-mi spune: ”bucură-te de fiecare etapă”.
La final las gândul acesta: Copiii sunt o bogăție, sunt darul vieții trăite cu intensitate. Abia când îi avem realizăm că nu știam ce pierdem. Și timpul trece oricum, dar cu copiii alături parcă are altă intensitate și alt sens.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Zile senine,
Andreea
Psihoterapeut de Familie & Cuplu
Mamă de Maria, Ioan, Alex & Petra (darurile noastre)
Avem casa plină și vie și vioaie și colorată! Ce vis frumos trăim. Dar nu e un vis. E o realitate cu care suntem binecuvântați. Și mulțumim Celui de Sus pentru darurile acestea minunate.
