Cum trăiesc copiii războiul? Cum se vede prin ochii lor experiența aceasta și ce înțeleg din ea?
Ce fac adulții pentru a aduce un strop de copilărie în beciuri și ascunzișuri?
E doar o parte din ceea ce înseamnă Muzeul copilăriei din anii războiului, așa cum a fost el gândit și organizat la Sarajevo.
Muzeul este o mărturie a oamenilor care, deși nu au început războiul, nu au participat direct, au suportat consecințele acelor vremuri.
L-am vizitat acum câțiva ani și de când a început războiul din Ucraina m-am reconectat cu acele povești ascultate în muzeu și cu experiențele relatate de cei care au trăit în anii respectivi.
În perioada anilor 1992-1995 în Bosnia a avut loc un război care a adus la destrămarea Iugoslaviei, așa cum apărea pe hărțile vechi pe care le aveam noi la școală. A fost un conflict armat, cu multe victime, cu orori (Masacrul de la Srebrenița), teroare, dar și cu multe povești incredibile de supraviețuire.
Eu eram copil în acele vremuri de război și îi auzeam pe părinții mei cum vorbeau despre ce se întâmplă la Sarajevo. Prin ochii mei de vârsta 7-9 ani erau evenimente cu teamă, frică, nesiguranță. Și am descoperit la muzeu povești ale copiilor, de vârsta mea, care asta resimțeau și ei sau care și-au construit o lume interioară pentru a fi cât mai departe de război.
Cum a apărut ideea acestui muzeu?
Muzeul a fost creat de Jasminko Halilović, un tânăr a cărui copilărie a fost reprezentată și de perioada acelor ani. El a scris o carte cu ajutorul altor adulți care și-au trăit copilăria în acei ani, o carte în care fiecare definește perioada respectivă așa cum a resimțit-o. Odată cu aceste povești și descrieri, a putut vedea și obiecte dragi / sau mai puțin dragi ale oamenilor care le reaminteau de acele momente. Pe această idee a pornit și muzeul. S-a dorit un loc care să rămână în timp, pentru a conserva acele momente, dar și ca o mărturie a oamenilor care, deși nu au început războiul, nu au participat direct, au suportat consecințele acelor vremuri.
Misiunea muzeului este de a documenta și de a prezenta cum este să crești în perioada războiului cu scopul de a-i educa pe oameni în legătură cu această experiență.
Viziunea muzeului este de a-i ajuta pe oameni să treacă peste acele evenimente traumatizante și totodată de a preveni șansele ca alții să fie la rândul lor traumatizați. Se dorește și o înțelegere la nivel colectiv a acestor momente, pentru a ajuta la dezvoltarea personală și socială.
Mărturii ale vieții din război
Am dat un tur al întregului muzeu și am văzut cele 50 de obiecte și povești. Muzeul are în total 3000 de lucruri care amintesc de acele vremuri, însă își propun să le scoată pe rând și să le rotească.
Povestea ursulețului albastru
Meliha nu își mai amintește de fratele ei cu excatitate, știe doar că era un pic mai mare ca ea. Într-o zi, în vremea războiului, au venit și l-au luat din brațele mamei și l-au omorât. Au locuit într-un câmp de refugiați în acea perioadă, iar ursulețul a fost singurul care i-a adus momente de bucurie în acele vremuri, pentru că era colorat și îi inspira un zâmbet luminos.
Povestea pașaportului
Emina își amintește că a văzut în fața geamului ei un soldat care a parcat un tanc. Atunci, oamenii din sat, au decis să evacueze copiii, iar ea a plecat cu vecinii ascunsă fiind în portabajul mașinii. Au stat o vreme în Corația, dar când s-au accentuat conflictele și acolo au plecat în Germania. Deși toată lumea s-a purtat frumos cu ea, era incredibil de tristă, fiind mereu cu gândul la părinții ei și la fratele mai mare, se întreba unde și dacă mai trăiesc. Le simțea lipsa foarte mult și vroia să se întoarcă acasă, cu toate că era un război în desfășurare. Dar pentru asta avea nevoie de pașaport, însă ea nu avea nicio formă oficială de identificare. În grabă, părinții ei au uitat să le dea vecinilor și actele. Cu ajutorul unor străini, a reușit să creeze un pașaport fals, adăugând zerouri datei de naștere pentru a ieși un cod de identificare corect și au trecut o adresă falsă. A reușit să se reîntoarcă în Sarajevo prin tunelul salvator în anul 1994.
Desenele Aidei
Selma și Aida, sora ei, și-au petrecut anii războiului în beci sau doar refugiați în casă. Aida avea tot timpul o carte în mână și culori, îi plăcea să coloreze și să citească. Avea 17 ani când a început războiul. Cu o zi înainte se certase cu prietenul ei. Erau în casă cu toții, tata juca șah cu vecinul, mama fetelor era plecată la lucru, iar fetele se jucau. La un moment dat a ciocănit cineva la ușă, era prietenul Aidei cu care se certase în ziua anterioară. Selma i-a lăsat pe amândoi să discute, se auzeau voci ridicate, când la un moment, a fost un sunet puternic, toată casa s-a zguduit, praf peste tot. Tatăl a venit fuga la Selma…din păcate pe Aida nu au mai văzut-o niciodată. Au rămas desenele ei…..
Bara din fața blocului
Sigur știți acele bare puse între blocuri pentru a bate covoarele?! Noi, în copilărie, le foloseam pe post de bârne pentru a face exerciții de gimnastică. Și la fel ca noi, și alți copii din Sarajevo.
Povestea lor este ca a oricăror copii ieșiți la joacă. O gașcă mare de prieteni, în fața blocului, atârnați de bară, rotindu-se și urcând pe ea. Moment în care jocul le este întrerupt de o bombă care cade fix în zona lor. Pe lângă praf și toate distrugerile, bara lor este ruptă și aruncată, iar o parte din copii își pierd viața. Povestea este scrisă și relatată de unii din copii, iar în muzeu este bara pe care ei se jucau.
Jucării create de bunici
Viața multor copii din perioada respectivă s-a desfășurat în beciuri. Era un loc închis, mai sigur, întunecat și fără jucării. Dar bunicile au condimentat tare frumos această perioadă din copilăria lor, pentru că le-au creat jucării făcute din materialele pe care le aveau la dispoziție. Bunicile au avut un rol magic pentru a normaliza etapa lor de viață într-un loc atât de dur.
”No Child shoud have a war childhood”
Acestea sunt doar o parte din acele povești, mi-e imposibil să le cuprind pe toate. Recomand să ajungeți și aici dacă sunteți la Sarajevo. Sunt povești de viață desfășurate în timpurile noastre.
Informații utile pentru vizitat
- Programul este de la 11am – 7pm
- Prețul este de 10bami pentru adulti (adică vreo 2 euro) și gratuit pentru copii până la 5 ani.
- La intrare se plătește biletul și se face o scurtă prezentare legată de carte, de cum a apărut muzeul, ce se poate vedea.
- Se pot lua căști și se face un tur însoțit de ghid, noi fiind cu copiii am renunțat la asta
- Este localizat aproape de centrul vechi în Sarajevo, la 5 min de mers pe jos din bazar.
- Aici e site-ul cu toate detaliile: https://warchildhood.org/
“Deși suntem trecători prin Muzeul Copilăriei, chiar și după plecarea noastră, acest leagăn va continua să se legene, la fel cum viața va continua după războiul copilăriei – pentru că viața durează mai mult decât noi și experiențele noastre.“
Urmele războiului rămân peste generații….Și ce bine ar fi dacă am învăța din istoria recentă și am evita toate ororile acestea care lasă amprente vizibile și mai puțin vizibile.
